Muzee
Impresii de prin muzee
-
Muzeul Național de Artă din Azerbaijan
În Baku, capitala Republicii Azerbaijan, aproape de Marea Caspică, iubitorii de artă pot petrece momente de relaxare în Muzeul Național de Artă. L-am vizitat în octombrie 2026, având în focus secțiunile dedicate picturii și scupturii. Muzeul este găzduit în două clădiri – Palatul De Boer (Strada Niyazi nr. 9) și fostul Gimnaziu de Fete Mariinsky (Strada Niyazi nr. 11), ambele construite la finele secolului XIX. Acestea au fost unite printr-o clădire de tranziție modernă, realizată în 2013. Există două mari categorii de picturi ce pot fi admirate în acest muzeu: secțiunea europeană și cea estică (orientală, rusă). Nume celebre de pictori europeni nu prea am întâlnit, dar acest aspect nu…
-
National Portrait Gallery – Londra
Nu de mult, am facut un scurt „inventar” și am realizat că Londra este, cel mai probabil, orașul în care am petrecut cele mai multe zile în ultimele 2 decenii, după București. În acest context, nu prea îmi explic cum, dar nu ajunsesem la National Portrait Gallery – deși pe „vecina”, London National Gallery, am vizitat-o de vreo patru ori, cel puțin. Sub lozinca „better late than never”, m-am lăsat purtat de valurile destinului și m-am bucurat de o scurtă incursiune în pagini de istorie, prin intermediul unor figuri remarcabile, ilustrate de artiști ai vremurilor. Pe scurt, muzeul este o vastă colecție dedicată portretelor. A fost înființat la jumătatea secolului…
-
Muzeul de Arte Frumoase din Budapesta
Situat în Piața Eroilor, Muzeul de Arte Frumoase din Budapesta atrage privirea prin clădirea sa impunătoare, construită la începutul secolului XX. Odată intrat, am fost și mai plăcut impresionat de arhitectură, de frumusețea interioară. Cred că merită plătit biletul doar pentru a admira clădirea. În plus, colecția de tablouri este vastă. Am fost surprins să văd multe opere ale unor artiști internaționali – deci este vorba despre o expunere la scară mai largă, nu este pus focusul pe creații locale. Sunt expuse lucrări ale unor nume „cu greutate” în istoria artei europene, precum Bellini, Giorgione, Rafael, Bronzino, Titian, Tintoretto, Dürer, Pieter Bruegel cel Bătrân, Hals, Rubens, El Greco, Velázquez sau…
-
Muzeul de Artă din Baia Mare
În zona centrală a orașului Baia Mare – în ”centrul vechi”, cum este cunoscut între localnici – se află Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, în denumirea sa extinsă. Este găzduit într-o clădire istorică, la foarte mică distanță de Turnul lui Ștefan, punct de reper al orașului și una dintre aparițiile des întâlnite în creațiile pictorilor, localnici sau veniți aici pentru diverse tabere de pictură. Maramureșul este un punct de atracție turistică, o zonă încărcată de specific cultural, amplasat într-un cadru natural deosebit. Mulți vin aici să descopere mâncarea (și băutura, desigur, suntem în epicentrul pălincii), cântecul, credința, graiul sau relațiile deosebite între oameni. Puțini știu însă de…
-
Galeria Națională de Artă a Mongoliei – Ulan Bator
La foarte mică distanță de Sukhbaatar Square, mergând către est, ajungi la Galeria Națională de Artă a Mongoliei. Este găzduită într-o clădire nouă, iar exponatele se încadrează în arta modernă. Când am vizitat-o (iulie 2026), am putut admira două categorii mari de opere: o amplă expoziție de fotografie și numeroase picturi. Deci a fost exact ce îmi doream! Expoziția foto a fost dedicată cailor, surprinși în puternica lor legătură cu comunitățile locale și viața de zi cu zi a nomazilor. Nu am apucat să verific atent numele fotografilor, fiind captivat de imaginile care mi se derulau prin fața ochilor. Folosesc această ocazie pentru a îmi exprima aprecierea față de munca…
-
Muzeul de Arte Frumoase Zanabazar – Ulan Bator – Mongolia
Muzeul este amplasat la câteva sute de metri vest de clădirea guvernului și de Muzeul Național al Mongoliei, foarte ușor accesibil dacă te afli în zona centrală a capitalei. Clădirea cu două etaje care îl găzduiește a fost construită în 1905 și era, la vremea respectivă, printre cele mai înalte din oraș. Muzeul a fost fondat în 1966 de călugărul buddhist Zanabazar, de unde și numele (deci nu are nicio legătură cu ideea de „bazar” 🙂 ). Conține multe exponate de origine buddhistă, în special statui, dar și alte opere de artă. Mi s-au părut interesante câteva detalii istorice legate de acest loc: Zanabazar a fost cel mai înalt conducător…
-
Muzeul Hiroshige – Shizuoka City – Japonia
Hiroshige este unul dintre cei mai faimoși artiști niponi, exponent al perioadei Ukiyo-e. Contemporan cu Hokusai, a preluat unele dintre abordările sale. Spre exemplu, având în vedere succesul lui Hokusai cu cele 36 de vederi ale muntelui Fuji, Hiroshige a venit la rândul său cu „The Fifty-three Stations of the Tōkaidō” sau „One Hundred Famous Views of Edo”, care au avut de asemenea un mare succes de piață. Hiroshige este însă inovator din mai multe puncte de vedere, cum ar fi gradarea culorilor sau abordarea perspectivelor într-o manieră apropiată de școlile europene (sub importul cultural adus de olandezi în perioda Edo, fenomen cunoscut sub numele Rangaku). În plus, este unul…
-
Muzeul de Artă din Constanța
Într-o dimineață de duminică, în plin sezon estival, am făcut o plimbare prin centrul Constanței, având ținta principală muzeul de artă. Este amplasat central, pe Bd. Tomis nr. 82 – 84, la intersecția cu Bd. Ferdinand. Am fost pe jos, în plimbare pe Bd. Tomis, pietonal la momentul respectiv, plin de cafenele și destul de animat. Muzeul ocupă două clădiri, este destul de amplu, spațios, aerisit. M-a surprins bogăția exponatelor. Multe lucrări de Grigorescu în sala dedicată, foarte frumoase. Să fiu sincer, am venit cu un puternic imbold primit în urma citirii volumului „Oglinzile Orientului” (Elena Olariu, Mariana Vida – 2016). M-a fascinat curentul orientalist de la noi, manifestat în…
-
Muzezul Theodor Aman – București
Aman este unul dintre cei mai reprezentativi pictori români. Personal, îmi place foarte mult și am mers către muzeul ce îi poartă numele cu mare interes. Este situat foarte bine, central (Str. C.A. Rosetti 8), vizavi de Artmark. Clădirea, în stil neoclasic, i-a aparținut artistului, care și-a pus amprenta asupra multor elemente din interior. Este renovată și arată foarte frumos! Din păcate (of, de ce trebuie să tot apară „din păcate” la experiențele din muzeele din România?), am dubii că managementul acestui muzeu este adaptat realităților actuale. În primul rând, chiar dacă eram în timpul programului de vizitare, a trebui să sun. După o perioadă, au apărut două doamne care…
-
Muzeul Theodor Pallady – București
Parte din MNAR (Muzeul Național de Artă al României), Muzeul Pallady este situat în Str. Spătarului nr. 22 – relativ aproape de Cinema Europa (fostul Miorița, pentru cei mai albi la păr). Este găzduit de Casa Melik, monument istoric, care arată într-adevăr impresionant. Muzeul în sine este destul de mic și, din punctul meu de vedere, expune foarte puține opere semnate de Pallady. Mă așteptam să văd mai multe creații de-ale sale (și, cine știe, poate să înceapă să îmi placă mai mult stilul său, să descopăr lucruri noi). Un alt aspect destul de bizar, a fost prezența personalului de pază, o monitorizare cvasi-permanentă, păreau extrem de stresate doamnele respective…
-
Museo Botero – Bogotá / Columbia
Am vizitat Muzeul Botero, din Bogotá, în decembrie 2025. În timpul pregătirilor pentru excursia în Columbia, am plasat acest obiectiv în topul listei cu locuri de văzut, în capitală. Și bine am făcut! Muzeul este situat în regiunea centrală a orașului, în Candelaria (zona veche, cu influențe hispanice). Accesul, la momentul vizitei, a fost gratuit. Există doar personal de securitate la poartă, care verifică geanta/bagajul. Încă de la intrare, m-am simțit absorbit în liniște și frumos, prin arhitectura clădirii și prin atmosfera relaxată. Muzeul are un aspect colonial, aerisit, cu curți interioare și bine luminat. Nu este amplu, dar nici superficial, genul din care să ieși în 15 minute. Sunt…
-
Muzeul Național Brukenthal Sibiu
Muzeul Brukenthal din Sibiu este cu siguranță unul dintre cele mai cunoscute din țară. La ora actuală, vorbim despre un grup muzeal, care include mai multe muzee cu diferite profile. Sediul principal este în Palatul Brukenthal, întemeiat de baronul Samuel von Brukenthal, guvernator habsburgic al Transilvaniei spre finele secolului XVIII. Este situat pe o latură a Pieței Mari din centrul orașului. Eu l-am vizitat cu interes pentru pictură însă expoziția cuprinde multe alte tipuri de obiecte (mobilier, sculpturi, bijuterii, numismatică etc.). Îl mai vizitasem în trecut de două ori, dar acum am avut o mai mare aplecare spre a studia și înțelege unele aspecte legate de artă. Inserez mai jos…
-
Muzeul Dinu şi Sevasta Vintilă (Topalu)
Auzisem de ceva vreme de Muzeul Dinu şi Sevasta Vintilă, situat în comuna Topalu, din județul Constanța. Pare a nu fi locația cu cea mai mare atracție turistică, fapt care, pe undeva, mi s-a părut…atractiv. Anul acesta am prins o zi mai liberă cu ocazia unei deplasări de weekend la Mamaia și m-am repezit cu mașina, până la Topalu. Ansamblul face parte din Muzeul de Artă Constanța și este promovat ca fiind singurul muzeu de artă de la sat, din România. Am ajuns relativ lejer, circa o oră de condus de la Mamaia, ultimii kilometri pe un drum destul de lejer, care parcă te introduce în atmosfera dogoritoare dobrogeană. Am…
-
Rijksmuseum – Amsterdam
Avându-și originile în Haga și mutat în Amsterdam la începutul secolului XIX (din ordinul lui Louis Bonaparte, fratele împăratului Napoleon), Rijksmuseum este unul dintre cele mai admirate și vizitate muzee de artă din lume. Majoritatea topurilor de gen îl plasează în top10 sau chiar top5 pe mapamond. Muzeul este dedicat preponderent creațiilor din Țările de Jos, cu focus pe pictură, dar pot fi găsite și obiecte de decorațiuni, precum și o bibliotecă mult promovată prin fotografiile din social media, pentru frumusețea sa. Din 1885 se află în clădirea actuală (proiectată de arhitectul Pierre Cuypers). Ultima mare renovare s-a realizat între 2003-2012 (sub îndrumarea a doi arhitecți spanioli, Antonio Cruz și…
-
Muzeul Luvru
Musée du Louvre, cum ar zice prietenii noștri din Hexagon, nu prea necesită o introducere specială. Cel puțin, nu pentru notorietate, deoarece este de așteptat ca mai toată lumea să fi auzit de celebrul Luvru. Da, muzeul acela uriaș, în care se află Mona Lisa și care are o piramidă de sticlă în curte…Conform informațiilor din spațiul public, este cel mai mare muzeu din lume și cel mai vizitat (circa 9 milioane de oameni i-au trecut pragul în 2023). Vizita mea la Luvru a reușit din a treia încercare. Recunosc, acum chiar am fost hotărât, chiar daca m-am suprapus cu mulțimea de turiști veniți la Jocurile Olimpice. Am cumpărat biletul…
-
Muzeul K.H.Zambaccian
Muzeul Zambaccian este o filială a Muzeului Național de Artă a României. Sediul este în București, într-o vilă situată pe strada care îi poartă numele, care leagă Bd. Aviatorilor de Piața Dorobanților, într-o zonă elegantă a capitalei. Muzeul a fost fondat în 1947, când Krikor H. Zambaccian a donat statului român atât operele cât și clădirea în care sunt expuse și astăzi. A fost închis în 1977 dar s-a redeschis, în aceeași locație, în 1992. În muzeu se regăsesc picturi, sculpturi dar și obiecte de mobilier și lucrări grafice. Consider că picturile sunt piesele de bază, dar muzeul creează o impresie deosebită ca întreg. Are puterea de a te transpune…
-
Muzeul Orsay
Muzeul Orsay, sau, mai bine cunoscut sub formularea „Musée d’Orsay”, poate fi văzut drept un frățior mai mic al mult mai faimosului Luvru. Stă pe malul opus al Senei, puțin mai spre vest, la circa 1km. Adică 15min de mers pe jos. L-am revizitat în aug2024, în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Nu am avut bilet cumpărat online, am achiziționat unul de la casele de la intrare. Nu am stat la coadă, totul a mers repede. Costul biletului a fost de Euro12. De ce ar mai fi nevoie de un muzeu vizavi de Luvru? Pe scurt, Muzeul Orsay are în focus artiști și opere din secolele XIX și XX…
-
Museul Wallraf – Köln (Cologne)
Având denumirea completă Wallraf–Richartz Museum & Fondation Corboud, muzeul din Köln este un „must-see”. Se află în zona centrală, vizavi de Farina Duftmuseum, locul de naștere al celebrei Eau-de-Cologne (creație a unui italian…). Muzeul este amplasat într-o clădire mai anostă, care nu sare în ochi. De îndată ce intri, cumva în contrast, te izbește o bogăție de culoare, o colecție impresionantă de picturi, din perioada medievală până în prezent. Lucrările sunt grupate în 4 mari colecții: gotică, renascentistă, baroc și impresionistă. În iunie 2024, biletul de intrare m-a costat 13 Euro. Apreciez că este nevoie de minim 3 ore pentru a putea admira lucrările. Inserez mai jos câteva exemple. Deși…
-
Muzeul Städel (Frankfurt)
Muzeul Städel este situat pe malul sudic al râului Main, într-o zonă cunoscută drept centru cultural al orașului Frankfurt. Este unul dintre cele mai importante muzee de artă din Germania. A luat naștere în 1817 și își trage numele de la bancherul Johann Friedrich Städel, un patron al artelor. În clădirea actuală ființează de la finele secolului XIX. Colecția Städel constă în opere de artă acoperind peste 7 secole, din secolul 14 până în prezent. Când l-am vizitat, în iunie 2024, biletul costa 16 Euro. Din punctul meu de vedere, cred că este nevoie de minim 3 ore pentru a acorda cât de cât atenție picturilor expuse. Este impresionant. Mai…
-
Muzeul Ludwig – Köln (Cologne)
Muzeu de artă modernă Ludwig este una dintre cele mai bine cotate destinații culturale din Köln (pe site-urile de travel). A luat naștere relativ recent, în 1976, ca un „descendent” al muzeului Wallraf. La acel moment, magnatul local al ciocolatei, un bine-cunoscut colecționar, Peter Ludwig, a achiziționat un mare număr de opere de artă modernă (circa 350, în valoare de aproximativ 45 milioane de dolari, la acea vreme!) pentru acest proiect, realizat împreună cu primăria. Clădirea actuală a fost inaugurată în 1986, foarte central (lângă celebrul Dom). Acum găzduiește totodată și Filarmonica din Köln. Pe lângă donațiile lui Peter și Irene Ludwig, un rol important îl are și aportul unui…
-
Muzeul Hokusai – Tokyo
Hokusai poate fi catalogat, fără a sta prea mult pe gânduri, drept cel mai cunoscut pictor japonez. A trăit între 1760 și 1849. S-a născut și a murit în Edo (actualul Tokyo), în Sumida. Muzeul care îi poartă numele se află în acest district, la mică distanță de Ryogoku Kokugikan (templul sumo-ului din Japonia). Se poate ajunge foarte ușor cu metroul – Toei (Oedo line) sau JR (Sobu line), cu ambele până la stația Ryogoku. Hokusai, în scriere japoneză, este 北斎 . De-a lungul vieții, artistul a utilizat mai multe nume – practică uzuală în perioada sa. Identificarea lucrărilor care îi aparțin implică expertiză în domeniu. Muzeul nu este mare…
-
Galeria Uffizi
Am vizitat galeria Uffizi în noiembrie 2015, când am fost la Florența, pentru maraton. La ora scrierii acestui scurt articol, este maratonul la care am scos cel mai bun timp al meu. Presupun că luna noiembrie poate fi catalogată drept extrasezon (oare există conceptul de extrasezon pentru Florența?). Dar, fiind mulți turiști veniți pentru evenimentul sportiv, mă gândeam că este foarte greu de cumpărat bilete. Auzisem despre cozile pentru care trebuia să vii pregătit cu orele, dacă nu aveai rezervare online. În fond, din câte o spun datele, este cel mai vizitat muzeu de artă din Italia. Într-o dimineață, mi-am încercat norocul și…a mers foarte bine! În câteva minute am…
-
London National Gallery
Celebrul muzeu de artă din Londra, cunoscut sub numele de National Gallery, este situat în piața Trafalgar, de unde amiralul Nelson privește etern marea, de la peste 50m. Am vizitat de mai multe ori galeriile, este un loc în care îmi place să tot revin. În fond, pentru a acorda cât de cât atenție lucrărilor (și chiar ai ce vedea!!), este nevoie de ore bune. Aș spune că ar trebui să rezervi minim 2 ore pentru o vizită, mai pe viteză. Cât am fost eu pe acolo, intrarea a fost liberă (exact, adică, nu costă nimic), în expoziția permanentă. Costă expozițiile temporare sau tururile ghidate. Poți însă face o donație,…
-
Muzeul de Artă Cluj-Napoca
Situat în Palatul Bánffy (Piaţa Unirii nr. 30), muzeul de artă din Cluj-Napoca este o destinație care apare prin ghidurile turistice și, aș putea spune, beneficiază de o mediatizare mai bună față de alte muzee din orașele mai mici din România. L-am vizitat în 2023. Lucrările expuse sunt frumoase și destul de multe, merită vizitat. Estimez că o oră este suficient, într-un ritm decent. Un alt lucru de apreciat (pentru experiența muzeelor din România), este faptul că am putut cumpăra o cărticică despre muzeu. Iluminatul, în general, bun. În rest, aceleași bâlbe balcanice, care sar în ochi și care cred ca ar putea fi în mare măsură rezolvate printr-un minim…
-
Muzeul de Artă Vâlcea
Muzeul de artă din Râmnicu Vâlcea este situat în zona centrală, pe Str. Carol I nr. 25, în Casa Simian, o clădire foarte frumoasă, construită pe la 1940. Familia Simian deținea la acea vreme o fabrică de încălțăminte în Rm. Vâlcea. Muzeul este cochet, liniștit și, cum vedem deseori pe la noi, destul de gol. Eu l-am vizitat în timpul săptămânii, poate se mai animă atmosfera pe weekend, deși nu prea cred. Pentru mine a fost perfect așa, deoarece am admirat în tihnă lucrările expuse. Casa artă bine atât pe exterior cât și pe interior. De altfel, toată zona centrală din Râmnicu Vâlcea este foarte curată, îngrijită, fațadele clădirilor sunt…
-
Muzeul de pictură și sculptură din Istanbul
Muzeul se află în zona Tophane, în complexul Galataport (aproape de muzeul de artă modernă și de un shopping mall foarte cochet). Este la circa 1km de podul Galata, deci foarte ușor accesibil. Clădirea este modernă. Muzeul are 3 etaje și merită să i se aloce măcar 2 ore, are foarte multe de arătat. În perioada în care l-am vizitat eu (început de noiembrie, 2023), pot spune că era destul de puțină lume. După ce vizitasem cu o zi înainte Muzeul de Artă Islamică (pe care nu prea îl recomand, este foarte mic și mi s-a părut scump în raport cu experiența oferită), Muzeul de pictură și sculptură a fost…
-
Muzeul Național de Artă al Moldovei – Chișinău
Am vizitat Muzeul Național de Artă al Moldovei în august 2023. Am trecut printr-un mic „quest” pentru a găsi locația, deoarece Google Maps mă direcționa către o altă clădire, pe Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt (unde se află vila urbană V.Herța – foarte frumoasă dar aflată în reconstrucție). În fine, am ajuns la locația corectă, pe str. 31 august 1989, aproape de intersecția cu str. Pushkin. Biletul de intrare costă puțin (vei plăti extra dacă dorești să faci și fotografii, dar oricum este vorba de câțiva lei). Atenție, se putea plăti doar cash… Clădirea este frumoasă pe interior, atmosfera e plăcută. Sunt destul de multe picturi și sculpturi, cele…
-
Leeds Art Gallery
În centrul orașului Leeds se află Galeriile de Artă. Fiind în Yorkshire, o zona de mare atracție pentru pictorii britanici, care s-au inspirat mult din frumusețile acestei regiuni, am avut speranța că voi găsi o galerie bogată. Muzeul este ok dar aș spune că este departe de ce speram, fiind destul de mic și cu puține lucrări ale unor pictori celebri. Probabil că majoritatea operelor semnificative, lucrările peisagiste ale celebrilor pictori inspirați de Grand Tour-ul european, au luat drumul Londrei… Galeriile pot fi vizitate dacă treceți prin Leeds, dar nu merită un efort special. Mai degrabă recomand alocarea câtorva zile pentru plimbări extinse prin Yorkshire, pentru a admira „la sursă”…
-
MALBA – Buenos Aires
Muzeul de Artă Latino-Americană din Buenos Aires este un refugiu pe care îl recomand, între numeroasele lucruri de făcut și locuri de văzut în capitala Argentinei. Muzeul este înființat în 2001, într-o clădire modernă, aerisită, amplasată într-o zonă plină de parcuri și bulevarde largi (aspect care, de altfel, caracterizează acest oraș în care se simte puternic originea europeană a întemeietorilor). Muzeul prezintă lucrări ale mai multor artiști sud-americani. Se face rezervare online, în care se precizează si ora de vizitate. Din câte am înțeles de la personalul administrativ, se poate intra și la alte ore decât cele rezervate. Desigur, nu vă limitează nimeni prezența în muzeu la 1-2 ore, dar…
-
Muzeul de Artă din Iași
Vizitat în 2022. Găzduit de impunătorul Palat al Culturii din Iași, Muzeul de Artă beneficiază din start de o predispoziție a vizitatorului spre o stare admirativă. Muzeul nu este mare, putând fi vizitat în circa o oră, dar este foarte cochet. Lucrările pictorilor români sunt bine puse în evidență și captivează, atât prin realizările artistice cât și prin contextele ilustrate. Personalul este, de asemenea, implicat. Cel puțin, prin prisma experienței mele, apreciez că angajații muzeului pun suflet și încearcă să creeze o atmosferă plăcută, în care vizitatorul să se simtă bine. Câteva cuvinte despre clădire: Palatul de Justiție și Administrație din Iași, a fost construit între anii 1906-1925 după planurile…