Străinătate

National Portrait Gallery – Londra

Nu de mult, am facut un scurt „inventar” și am realizat că Londra este, cel mai probabil, orașul în care am petrecut cele mai multe zile în ultimele 2 decenii, după București. În acest context, nu prea îmi explic cum, dar nu ajunsesem la National Portrait Gallery – deși pe „vecina”, London National Gallery, am vizitat-o de vreo patru ori, cel puțin. Sub lozinca „better late than never”, m-am lăsat purtat de valurile destinului și m-am bucurat de o scurtă incursiune în pagini de istorie, prin intermediul unor figuri remarcabile, ilustrate de artiști ai vremurilor.

Pe scurt, muzeul este o vastă colecție dedicată portretelor. A fost înființat la jumătatea secolului XIX, iar în clădirea curentă se află de la finele aceluiași secol. Între 2020 și 2023 a fost închis, pentru diverse renovări, fiind redeschis în 2023. Se află în St Martin’s Place, practic chiar în spatele London National Gallery (foarte aproape de Trafalgar Square). Intrarea este liberă, dar, dacă îți place, ești încurajat să faci o mică donație.

Mi-a plăcut foarte mult, nu mă așteptam să fie atât de amplu. Tablourile sunt frumoase, desigur, dar m-am surprins având o atitudine diferită în acest muzeu, față de altele dedicate picturii: am fost „furat” de aspectul istoric, poate mai mult decât de latura artistică. Chiar le spuneam prietenilor, în timpul vizitei, că este prima oară când nu caut informații despre autor, ci despre persoana reprezentată. Nu știu dacă este bine sau rău, dar acesta a fost instinctul meu, să identific personalitatea imortalizată pe pânză, apoi să pornesc „rotițele” pentru a o încadra în tabloul istoric. Nu îmi amintesc să mai fi avut o astfel de abordare în vizite precedente, pe la alte muzee…

Trăgând linia, experiența a fost foarte frumoasă, chiar sunt destul de hotărât să o repet, la următoarele excursii la Londra. Câteva repere mai jos, cu calda recomandare să mergi pe acolo, când se va ivi ocazia.

Queen Elizabeth I (1533-1603)
Sir Francis Drake (1540-1596) – cu mâna pe glob.
Celebru și prin strâmtoarea care îi poartă numele
King Charles I (1600-1649). Imaginea sa este mai degrabă memorabilă prin picturile ecvestre ale lui Anthony van Dyck (una dintre ele fiind expusă în apropiere, la National Gallery
Sir Isaac Newton (1642-1727) – una dintre cele mai remarcabile personalități ale științei din toate timpurile. În urma discuțiilor de aici, Angela mi-a facut cadou „The Principia”, lucrare care a marcat evoluția omenirii.
Benjamin Franklin (1706-1790)
James Watt (1736-1819) – unul dintre principalele „motoare” ale expansiunii Imperiului Britanic
Charles Darwin (1809-1882)
The Secret of England’s Greatness – Queen Victoria & Prince Albert
Sir Winston Churchill (1874-1965)
Queen Elizabeth II (1926-2022)
Un muzeu impresionant…

Vizitat în martie 2026.