China – Beijing

În categoria excursiilor mai depărtate planificate pentru 2026, am inclus Mongolia. Date fiind rutele de zbor și costurile biletelor, am găsit mai avantajos să zburăm din București spre Beijing, apoi să utilizăm zborurile „locale” între capitala Chinei și Ulan Bator. Astfel, ne-am putut răsfăța cu câteva zile petrecute în Beijing!

Intenționam de mult timp să ajung în China dar, cumva, nu a urcat în topul priorităților. Anul acesta s-au aliniat planetele și am făcut primii pași în această țară fascinantă, un adevărat leagăn al culturii și civilizației.

Înainte de plecare, a fost necesară o minimală pregătire, care merită avută în vedere pentru a putea funcționa în societatea chineză actuală: instalarea aplicațiilor Alipay, WeChat și Didi. De asemenea, este util de completat formularlul 12367 – pentru intrarea în țară. Generează un cod QR care este cerut la graniță. Poate fi făcut acest pas și la fața locului, dar merg lucrurile mai rapid dacă este deja completat formularul online. Am instalat și un esim (am folosit de la Airalo, dar altcineva a instalat Maya și a funcționat foarte bine). Prin Airalo am avut și VPN, ceea ce înseamnă ca am avut active și aplicații precum Whatsapp, Instagram etc.

Zilele alocate Beijingului au fost la începutul și la finalul excursiei (partea centrală fiind dedicată Mongoliei). În primele zile am stat în Hutong Culture Hotel, pe strada Nanluoguxiang. Hutong este termenul utilizat pentru un tip de stradă veche, cu magazine tradiționale, plină de viață. Nu a fost deloc deranjant, zgmotul nu ajungea la camere și am putut dormi foarte bine. Doamnele de la recepție au fost extrem de primitoare, cu un bun nivel al limbii engleze. Ne-au făcut instant să ne simțim bine. Întreaga zonă – Dongcheng District – este animată, cu magazine de suveniruri, produse locale, multe restaurante și street-food. Plimbându-ne, am reperat câteva localuri cu muzică live, așa că am profitat de ocazie și într-o seară am mers cu fi-mea la „o cântare” foarte frumoasă la chitară. Trei tineri, doi pe clasică și unul pe electrică, și-au făcut bine treaba și ne-au transmis emoție, deși versurile erau în chineză (cât am stat noi, nu au băgat coveruri internaționale).

În a doua perioadă petrecută în Beijing, am stat chiar vizavi de Gara Centrală – La Howard Johnson Paragon. Aici am întâlinit mai mulți români, dar nu știu dacă veniseră pe cont propriu, ca noi, sau prin agenții de turism. Zona este în proximitatea unor cartiere moderne și arii de birouri, dar totodată foarte aproape de principalele puncte de atracție turistice din oraș.

Atracții turistice

Desigur, nu mă pot lansa în a face evaluări și recomandări generale, după mai puțin de o săptămână petrecută în Beijing, un oraș cu circa 22 milioane locuitori și cu un istoric milenar! Voi puncta doar câte ceva despre locurile prin care am avut plăcerea să ajung.

Palatul de vară este primul obiectiv major pe care l-am vizitat. Este puțin mai depărtat de centru, către nord-vest, dar ușor accesibil cu metroul. Este foarte amplu, fiind înconjurat de parc și mărginit de un lac (Kunming). Deși originile sunt mai vechi, palatul este asociat în principal cu Dinastia Qing, în special cu Împărăteasa Cixi (sec 18-19). Plimbarea implică urcarea multor trepte, deoarece clădirile nu sunt amplasate pe plat. Vederea de la înălțime este foarte plăcută. Una dintre „temele” foarte vizibile în complex este longevitatea. Există o colină a longevității și mai multe referințe către acest aspect integrat în cultura locală. Insist deoarece, devenit concept „la modă” în Vest, tindem să uităm că alte culturi se preocupă de aceste aspecte de mult mai mult timp. Culmea este că am găsit, ulterior, într-un mall din Beijing, niște reclame la un brand elvețian care promova dezvoltările sale pe marginea studierii longevității – destul de hilar, din punctul meu de vedere, să faci asta fix în China.

Aș recomanda minim două ore pentru Palatul de Vară, dar, pentru a nu fi pe fugă, pentru a te bucura de arhitectură, natură, de plimbarea pe malul lacului, aș rezerva minim patru ore pentru acest ansamblu. După această imersiune în China imperială, am ieșit pe poarta de est și, în câteva sute de metri, pe lângă stația de metrou Xiyuan, am ajuns la un complex de restaurante, unde am mâncat un late-lunch (la un restaurant cu însemn Michelin 2020-2024, după ce am stat vreo 40min la coadă să intrăm și ne-am amuzat copios cu ceilalți chinezi, încercând să identificăm numerele de ordine care se anunțau prin stație: ”i-ii-i-chi” 🙂 ).

Orașul Interzis este un obiectiv central, pentru care trebuie cumpărate bilete în prealabil. Acestea se pun în vânzare cu fix o săptămână înainte de ziua vizitei, la o anumită oră. Ar fi fost greu să ne organizăm și am fi riscat să nu le putem cumpăra, așa că am optat pentru o vizită cu ghid, prin Get Your Guide. Am plătit puțin în plus dar ne-am asigurat că avem biletele. Ghida, o doamnă cu un debit verbal impresionant :), ne-a preluat de la hotel. A aranjat ea transportul cu un van (eram cinci, plus ea, șase) – care arăta foarte luxos. Desigur, o marcă locală, de care nu auzisem. Recunosc, ne-am speriat puțin, am întrebat repede cât costă în plus acest serviciu, deoarece nu era inclus. Pentru toți cinci, transportul cu acest microbuz foarte arătos a costat circa….23 Lei. Hm, destul greu de înțeles. Un alt item în categoria „wow, this is China!”. Am debarcat într-o zonă foarte aglomerată și a început haosul. Mă simțeam ca mielușelul timid care-și urmează turma: aici un control, aici toți la dreapta, aici stăm aliniați la coadă. Odată ce am trecut peste aceste detalii organizatorice, am început să intru în atmosferă și să mă bucur de splendoarea acestui ansamblu monumental. Totul este amplu, impresionant. Ghida ne-a oferit un fel de căști, prin care ne comunica informații despre locurile prin care treceam. Utile aceste detalii dar, trebuie să spun, m-am simțit deseori „over-stimulated” – vizual, auditiv, tactil – implicarea „colectivistă” a tuturor simțurilor. Cu toate acestea, recunosc, am reținut câte ceva. De exemplu, un fapt care mi-ar fi scăpat, cu siguranță: în curțile principale nu există copaci. Această decizie a fost luată deoarece, în timp, copacii ar fi putut crește mai înalți decât clădirile, ceea ce nu era de dorit din punct de vedere simbolic.

Un alt aspect interesant ține de culoarea țiglelor (a acoperișurilor). Nuanțele de roșu sunt asociate nivelurilor nobiliare, păturilor superioare, în timp ce nuanțele de gri erau alocate populației de rând. Verdele era pentru familia imperială secundară (prinți). Țiglele galbene erau rezervate exclusiv împăratului și clădirilor de stat de mare rang. Nivelul cel mai înalt era albastrul, care reflecta divinitatea – culoare pe care urma să o vedem la Temple of Heaven. Am făcut multe fotografii, am admirat artefacte prin săli ca de muzeu, am încercat să înțelegem ce stil de viață aveau împărații și ne-am mirat când am aflat că nu erau chiar atât de lejeri în program și decizii pe când ne-am fi așteptat. Spre exemplu, până și sesiunile împăratului alături de concubine erau atent monitorizate și nu i se permitea să stea mai mult de două ore cu o femeie, altfel eunucii intrau în alertă.

În ciuda aglomerației, consider Orașul Interzis ca fiind un „must-see”. A fost reședința a 24 împărați, din dinastiile Ming și Qing, pentru o perioadă de peste 500 ani! Construcția sa datează de la începutul secolul 15. Din ceea ce citisem, bazele acestui așezământ au fost puse în timpul dinastiei Yuan – deci, practic, de mongoli, din timpul lui Kublai Khan. Ghida nu a punctat acest lucru și nu am întrebat-o, să nu o pun într-o situație ciudată legată de ce are voie și ce nu are voie să vorbească… Cu toate acestea, să nu ignorăm faptul că mongolii, coordonați de arhitecți chinezi după principii locale – Feng-Shui și confucianism – au pus bazele acestui ansamblu, în secolul 13, când au și decis mutarea capitalei în locul care a devenit acum orașul Beijing!

Piața Tian’anmen este celebră pentru imaginea cu omul de rând, stând cu sacoșele în mână în fața tancurilor. După părerea mea, una dintre cele mai marcante fotografii „document”, plină de semnificații și emoție – care ține proaspete amintirile evenimentelor din 1989. Desigur, nu se face deloc referire la acestea în China actuală (cel puțin eu nu am văzut). Acum, piața este un loc public care, pentru a fi vizitat, implică o rezervare prealabilă, un control al pașapoartelor și o coadă de cel puțin 30 minute. Neștiind ce și cum, am luat la pachet această vizită, alaturi de cea la Orașul Interzis. Nu recomand. Piața poate fi văzută foarte simplu de peste drum – de exemplu, din fata Muzeului Național, unde nu se solicită bilete și nu se stă la cozi. Mulți treceau prin piață pe biciclete, pe marginea drumului – de avut totuși în vedere că nu puteai opri pentru poze, imediat te strigă un agent de pază, să continui drumul. Piața este foarte largă, plină de oameni, dar nu prea ai ce face acolo. Bulevardul respectiv – Chang’an (Bulevardul Păcii Veșnice) – este considerat cel mai important bulevard din Beijing, având în multe porțiuni o lățime de peste 100m.

Temple of Heaven, construit în aceeași perioadă cu Orașul Interzis (prima jumătate a secolului 15), este un lăcaș de rugăciune Confucianist, utilizat în timpul dinastiilor Ming și Qing – în special pentru recolte bune. Așa cum ne semnalase ghida în timpul vizitei la Orașul Interzis, aici am găsit acoperișuri albastre, fiind construcții dedicate relației cu divinitatea. Am văzut multe chinezoaice venite cu fotografi pentru poze artistice, probabil este un loc recunoscut pentru acest lucru. Dincolo de construcții, mi-au plăcut foarte mult grădinile din jur, la doar câteva minute de forfota turiștilor puteai să te retragi într-o oază de liniște.

Muzeul Național al Chinei este unul dintre punctele de atracție recomandate în majoritatea ghidurilor turistice. Și în acest caz am apelat la Get Your Guide pentru a putea face rost de bilete. Acestea sunt, practic, gratuite, dar este nevoie de programarea vizitei în avans și nu am reușit pe cont propriu. Așadar, am plătit la agenție circa 80 Lei de om pentru a ne asigura că facem rost de bilete în ziua și slotul orar dorite. Muzeul este mare, spațios și frumos organizat. Eu am mers însă cu gândul că voi găsi ceva mai multe picturi, ceea ce nu s-a întâmplat. Posibil să fi fost mai bine să merg la Muzeul de Artă. În orice caz, deși frumos, recunosc că Muzeul Național nu m-a impresionat în mod deosebit. Fără a fi absurd, cred că sculpturile în jad de la MNAR, din secțiunea de artă orientală, sunt mai frumoase decât ce am văzut în Beijing. Încă un aspect deranjant: puține detalii oferite în limba engleză, iar persoanele de la punctele info unde am cerut niște îndrumări nu vorbeau engleza. În sala științelor, mi-au plăcut detaliile legate de matematica utilizată în China, în antichitate. De asemenea, primele forme ale tiparului, foarte ingenioase. Sala centrală este dedicată Partidului Comunist. M-au încercat niște sentimente destul de ciudate în acea sală. Estetic, as spune că este echilibrată și placută ochiului. Totuși, este ceva acolo care îmi trezește niște amintiri nu tocmai plăcute. Am încercat să fiu flexibil și să accept că, în sistemul socio-cultural chinez, aceasta ar putea fi varianta cea mai adecvată de guvernare a țării. Cel puțin în perioada curentă, chinezii par să aibă toate argumentele în favoarea acestui sistem, care le asigură nu numai un trai din ce în ce mai bun, dar și o competitivitate internațională greu de egalat.

798 Art Zone – în Chaoyang District, în zona de nord-est – este o fostă zonă industrială transformată într-un „hub” creativ, dedicat artei. Nu am avut timp suficient să o vizitez în întregime, dar mi-a plăcut foarte mult atmosfera, varietatea, spiritul locului. Găsești acolo de toate pentru toți: expoziții gratuite sau contra cost, ateliere, mici magazine artizanale, producători locali și cafenele. Prețurile sunt destul de ridicate dar vorbim de produse de altă natură, nu sunt aceleași cu cele pe care le găsești în majoritatea magazinelor de suveniruri. La o scară mult mai mică, îmi amintesc că am vizitat astfel de zone și în Londra. Mi-ar plăcea la nebunie să existe și în București, chiar s-ar putea organiza în vreo veche fabrica dezafectată, dacă ar avea cineva din administrația locală interes, sau viziune…

Marele Zid – zona Mutianyu. Pentru mine, a fost principalul obiectiv pe care voiam să îl ating. În urma documentării prealabile, am ales zona Mutianyu deoarece mi s-a părut echilibrată, nici prea aproape de oraș pentru a fi super-aglomerat, nici prea departe pentru a pierde toată ziua. Am mers cu un microbuz închiriat de la Hutong Culture Hotel – pentru cinci persoane, ne-a costat circa 300 Lei de om, transport dus-întors și prețul biletelor (urcare cu cabina, coborâre pe tobogan). De fapt, din neînțelegere, am plătit în plus și o coborâre cu cabina, dar am optat în final pentru tobogan, a fost mai amuzant.

Zidul este ca în fotografii. Copleșitor! Desigur, privirea nu acoperă decât o mică parte. Conform datelor, lungimea totală a zidurilor, cu toate ramificațiile, trece de 21,000 km!! Greu de imaginat, nu numai cum a fost construit, ci și ce organizare a implicat gestionarea sa ulterioară. Dar ne aflăm în China, aici multe sunt greu de imaginat, dezvoltările fiind făcute la altă scală. Ne-am plimbat pe zid circa două ore, am făcut poze și am povestit, ca la o plimbare prin parc. Deși erau turiști, nu era îmbulzeală. Mă gândeam cum o fi Maratonul Marelui Zid – deși este exotic, cred că este greu, mai ales dacă prinzi o vreme nepotrivită. Parcă totuși mă tentează, o să mă mai interesez…

Bucătăria

Ei bine, cine nu este familiar cu bucătăria chinezească? Fie că există un China Town în orașul tău sau nu, cu siguranță te-ai lovit de restaurante chinezești. Totuși, așa cum ne așteptam, experința la fața locului este mult mai diversă și adaugă „sare și piper” peste întreaga excursie. Zic sare și piper dintr-o criză identitară, evident bogăția condimentelor asiatice este copleșitoare, iese mult din registrul nostru obișnuit.

Prima încercare a fost cu un hot-pot, din care nu am înțeles mare lucru, deoarece am ales o varianta prea iute, cu care nu am ieșit bine la liman. Noroc că am stins cu multă bere 🙂 Rață am mâncat doar cu lipie (tip crispy duck wrap). Street food prin hutong, fără să știu întotdeauna ce consum, dar foarte gustos. Am mâncat până și la un McDonald’s, de curiozitate. Speram să găsim burger cu shrimps, dar nu aveau. Bucuros că am găsit 7 Eleven, nu m-am putut abține și am bagat vreo două onigiri, pentru a îmi întreține viu dorul de Japonia.

Cireașa de pe tort a fost o masă mai specială, la Gong Yan (pe str. Qianmen nr.50). Este de fapt o întreagă experiență imersivă, o cină-spectacol (Imperial Omakase). Timp de aproape două ore, nu doar că primești diverse delicatese culinare, dar ești martorul unui spectacol foarte frumos, cu muzică, dans și mici scenete de teatru. Fetele din trupă mi s-au părut senzaționale, prin frumusețe și grație – iar asta a fost unanim remarcat în grupul nostru, inclusiv de partea feminină ;). Aș pune această destinație în topul lucrurilor de făcut în Beijing. A costat cam 70 Euro de persoană, dar zău că a meritat fiecare bănuț!

Transportul prin oraș

Cel mai mult am folosit Didi (care poate fi utilizat din aplicație sau chiar din Alipay). Este ieftin si foarte confortabil. Confortul vine din calitatea mașinilor chinezești, electrice, cu finisaje foarte frumoase, branduri de care cei mai mulți europeni probabil nici nu au auzit. Nu sunt vreun specialist în domeniu și nu vreau să mă lansez în analize, dar, ca simplu pasager, spun că experiența a fost memorabilă! În urma acestei vizite: aș cumpăra o Tesla? nu prea cred. Aș cumpăra o mașină chinezească? foarte probabil aș considera serios această opțiune.

Am fost și cu metroul, costa 3-4 Lei călătoria (prin zonele în care am umblat noi). Trebuie generat un cod QR prin Alipay, care este scanat la intrare și la ieșire. Poate fi cumpărat și bilet (card) individual, dar este mai simplu din aplicație. Atenție, la intrare, gențile sunt trecute printr-un scanner de bagaje iar fiecare călător este de asemenea scanat, cam ca la aeroport. La ora actuală, în Beijing sunt peste 900km de linii metrou, deci se poate ajunge în foarte multe locuri cu acest mijloc de transport facil. De altfel, sursele online spun că este orașul cu cea mai lungă rețea de metrou din lume. Pentru a avea o imagine asupra dinamicii din China: în 2002, metroul în Beijing avea sub 100km; în 2010, s-a ajuns la 336 km; în 2023, la 836 km. Pentru o scurtă comparație (just for fun), Bucureștiul avea în 2010 circa 67km de metrou, iar în 2026 am ajuns la 80km :).

Shopping și divertisment

Am mers prin mai multe mall-uri, atât ca să umplem niște timp liber cât și pentru a mânca sau pentru a căuta diverse produse. Per ansamblu, produsele din centrele comerciale nu sar în ochi prin ceva special. Prețurile sunt comparabile cu cele de la noi, nu am avut sentimentul pe care îl am de fiecare dată în Tokyo, că am nevoie de un troller suplimentar la revenirea în țară. Nu știu dacă sunt subiectiv, dar nu am rămas cu impresia cu Beijing este o destinație de shopping.

Pe parte de diverstisment, mi-am dorit să merg la un show kung-fu, la Red Theater. Din păcate, acest spectacol de tradiție a fost de curând „scos din grilă”, fiind înlocuit cu alt spectacol, care pune mai mult accent pe echilibristică și mai puțin pe arte marțiale tradiționale, așa că am renunțat la idee.

Câteva sfaturi, de final:

• trebuie purtat pașaportul peste tot.
• fără panică sau trufii inutile dacă se așteaptă la vreo coadă, daca oamenii sunt verificați în anumite locuri, dacă ești filmat sau dacă te întreabă cineva de unde vii și unde te duci.
• bateria portabilă să aibă însemn CCC. Noi am trecut și cu baterii care nu aveau acest standard dar nu e bine să riști să rămâi fără telefon, cam pentru tot ce faci e nevoie de telefon (cu Internet).
• aplicația Didi este de preferat taxiurilor, este mai ieftin.
• atenție la intrările la muzee, spectacole etc. – de multe ori este nevoie de rezervări prealabile. În cazul în care nu ai timp sau ți-e greu să faci rezervările, poți apela la agenții (de exemplu, Get Your Guide), care ajută cu aceste etape și, din ce am văzut eu, nu costă mult.

Printre cele mai plăcute amintiri legate de excursia în Beijing este o scurtă plimbare – alergare, dintr-o dimineață, prin parcul Ritan. Am mers cu gândul de a vedea oameni făcând Taichi. Așteptările mi-au fost depășite. Am întâlnit în parc mulți oameni, de toate vârsele: în mers alert, alergând, facând exerciții de forță sau fitness la niște aparate moderne, jucând badminton sau ping-pong. Alături de practicanții de taichi sau alte tipuri de antrenamente derivate din artele marțiale, un sentiment deosebit l-am avut văzând diverse persoane, unele doamne fiind chiar îmbrăcate cochet, dansând, cântând, râzând și bucurându-se împreună de viață. Sunt imagini care m-au pus puțin pe gânduri, comparând inevitabil, chiar dacă superficial, această lume cu societatea vestică spre care ne îndreptăm și noi tot mai accelerat. Nu am putut trage concluzii, subiectul rămâne deschis…

Mai pun câteva fotografii, luate de prin oraș…