Columbia

Natură, culoare, muzică…

Ca mulți alții, am plecat spre Columbia cu câteva rețineri. Deși am auzit multe lucruri bune în faza de pregătire a excursiei, m-am lovit și de opinii care m-au pus în gardă. Așadar, am pornit la drum cu o oarecare prudență, dar și cu dorința de a descoperi o țară polarizată: luminată de frumusețea și magia lui Gabriel García Márquez, umbrită de criminalitatea lui Pablo Escobar.

Am găsit o țară care, din anumite perspective, mi-a amintit de România. De tranziția cu care ne-am luptat (ne luptăm?) și noi, cu zone bogate și foarte frumoase dar și cu regiuni mai sărace sau mai nesigure, cu oameni calzi, încercând să schimbe imaginea negativă pe care țara lor o are „în afară”. Nu numai că drapelurile noastre au aceleași culori de bază, dar un ghid ne-a spus care este semnificația acestor culori pentru columbieni: albastrul – oceanul și cerul, galbenul – resursele naturale, roșul – sângele strămoșilor. Destul de asemănător, nu?

Bogotá

Am zburat spre columbia cu KLM. Am aterizat în Bogotá și tot de aici am avut zborul de retur, așadar am avut două cazări: 2 nopți la început, 2 la final, în total cam 3 zile pentru vizitat. Orașul este situat în zona centrală a țării, la peste 2600m altitudine, fiind a treia capitală din lume din acest punct de vedere (după La Paz și Quito). Are peste 8 milioane locuitori, imaginea sa din avion fiind impresionantă.

De la aeroport am luat un taxi. Experiența noastră cu taxiurile a fost bună, în general există o persoană autorizată în parcările aeroporturilor, care distribuie turiștii către taxiuri. Noi am verificat de fiecare dată prețul cu acest dispecer și cu șoferul, să evităm surprizele. În rest, deplasările prin oraș le-am făcut cu Uber, care merge foarte bine, sau pe jos, când distanțele erau scurte și prin zone sigure.

În Bogotá am vizitat mai multe zone: Candelaria este orașul vechi, cu influențe hispanice. Are câteva străzi foarte atractive. Picturile murale sunt „la ele acasă” în Columbia, sunt un „brand cue” al țării, fiind chiar încurajate și susținute de administrație. La pas lejer, aria poate fi acoperită în circa jumătate de zi, cu tot cu pauză de masă și, evident, de cafea 🙂 . Sunt mai multe puncte de atracție în această parte a orașului dar pentru mine #1 este Muzeul Botero, care mi-a plăcut în mod deosebit (despre acest loc, un articol separat – link). În proximitate, Gracia – Coffee & Brunch este un loc în care am luat un mic dejun foaaarte bun și unde am experimentat o cafea cu ceai deosebită. La câteva minute de mers pe jos este Plaza de Bolivar, un alt loc de văzut.

Zona este plină de vânzători stradali și magazine de suveniruri. Apropo de „safety”, am intrat într-o farmacie, în această zonă aglomerată. Cu prudența de care vorbeam mai devreme. În timp ce discutam cu vânzătoarea, două femei, simple, mă bat pe spate și îmi arată că mi-a căzut ceva pe jos. Era vorba despre un card și o bancnotă de 100 USD… No comment.

Destul de aproape de Candelaria (la aproximativ 15 minute de mers pe jos) se află piața alimentară Perseverancia, food-hall făcut celebru de Netflix (serialul Street Food: Latin America). Am mâncat la Tolú, a cărei „chefă”, Mama Luz, a luat premiul pentru cel mai bun street food din Columbia. Delicios! De altfel, mâncarea în Columbia a fost mai peste tot excelentă!

Cazarea din Bogotá de dinainte de plecarea spre casă am avut-o în Chapinero, o zonă considerată sigură și care m-a impresionat prin nivelul de dezvoltare. Străduțe cochete, cu clădiri frumoase, restaurante și baruri. Fiind aici cu o săptămână înainte de Crăciun, orașul era deja în atmosferă de sărbătoare, fiind plin de evenimente stradale. Extrem de atrăgător, colorat și muzical. Ca element cu specific local, îmi amintesc de party bus-uri, niște autobuze în stil retro, în care călătorii petrec ca la un disco-club. Am văzut numeroase prin oraș și chiar ne-a tentat să încercăm, dar nu am apucat…

Pentru o experiență 360, am făcut și o vizită cu tur ghidat prin zona de favele din sudul orașului (El Paraiso, în Ciudad Bolivar). A durat cam 3-4 ore. Am văzut și am aflat lucruri utile, atât despre Bogotá cât și depre istoria recentă a Columbiei. Interesant este faptul că, la cârma reconstruirii orașului de la începutul acestui secol se află un matematician și filosof, profesor universitar, Antanas Mockus, de origine lituaniană, care a reușit să lupte împotriva corupției și a pus capitala pe o traiectorie cu reale perspective de dezvoltare. A fost primar al Bogotei în două mandate (1995-1997 și 2001-2003).

Sunt multe de povestit despre aceste zone defavorizate din Bogotá. Pe scurt, este recomandat să fie vizitate în tururi ghidate, pentru siguranță dar și pentru a afla mai multe informații. Zonele „vizitabile” nu sunt chiar atât de nedezvoltate, arată cam ca pe la noi prin unele comune (nu spun sate, deoarece infrastructura lor e mai bună decât în multe sate de pe la noi). Un moment de răscruce pentru îmbunătățirea calității vieții locuitorilor a fost introducerea sistemului de transport pe cablu în 2018, gondola de 8 persoane TransMiCable.

Amazonas

După circa 2h de zbor din Bogotá, am ajuns la Leticia, cel mai sudic oraș al Columbiei, capitala departamentului Amazonas. Localitatea este foarte mică, având sub 50 mii locuitori. Ne-am cazat la Cruz Roja – Turismo Solimoes, un loc foarte plăcut și cu un personal foarte amabil. Am mâncat bine, am schimbat niște dolari (la curs bun, spre surprinderea noastră) și ne-am cumpărat repelent împotriva țânțarilor. Prea multe nu ai ce face aici, sunt câteva străduțe și o piață. Interesant este că localitatea este la granița a trei state, Columbia, Brazilia și Peru. Se putea trece în Brazilia, pentru masă. Când ne planificasem să facem asta a început o ploaie torențială, așa că încă nu am pășit pe pământ brazilian, rămâne pentru o vizită dedicată ;).

A doua zi dimineață (după aterizarea în Leticia) am fost preluați de cineva din partea agenției cu care aveam contractat un tur in junglă. Am pornit cu barca spre Puerto Narito și am coborât după circa o oră, în comunitatea Mocagua. Aici am petrecut vreo 2-3 ore, am făcut o mică plimbare, am aflat lucruri despre oamenii locului de la o bătrânică cu rol de ghid (vorbea doar spaniola, ca mai toată lumea pe acolo) și am văzut câteva maimuțe, foarte prietenoase. După ce am servit prânzul, gătit de un tânar care era și dansator – urma într-o saptămână să participe la un concurs de dans între comunitățile amazone – am pornit alături de ghidul/căpitanul Rodrigo într-o barcă privată spre Lago Tarapoto, unde am petrecut noaptea, într-o comunitate de băștinași (Santa Clara de Tarapoto). Mă așteptam la o cazare foarte rudimentară și pot spune că a fost mult peste.

Cu ocazia acestor explorări, am trecut câteva ore pe celălalt mal, în Peru, unde am vizitat o comunitate mică, puțin peste 100 persoane. Oamenii sunt foarte primitori și pare că există o bună întelegere între locuitorii celor două maluri. Din ce ni s-a spus, înțeleg că întreg teritoriul a aparținut Peru, până de curând. În urma disputelor de la începutul secolului XX (aprox. între 1911 și 1934), ținutul a revenit Columbiei. Mi-a părut că mulți localnici se consideră încă peruvieni…

Amazonul m-a impresionat, în primul rând prin amploarea sa. Știam că este cel mai lat fluviu, dar, văzând la fața locului distanțele între maluri, devine copleșitor. În unele locuri atinge 3-4 km și poate deveni mult mai lat, în special în sezonul când se umflă (aprilie-mai, când înțeleg că poate trece de 40km lățime!). Natura este impresionantă, cred că aici am avut cea mai bună apropiere sufletească de Pachamama. Mă simțeam ca în Avatar, în mijlocul unui organism viu. Dincolo de vegetație, am avut parte din plin de faună: delfini roz și gri, maimuțe de diverse culori, capibara, leneși (foarte amuzant de urmărit cum se mișcă, exact ca în Zootopia! 🙂 ), caiman (unul mic l-am avut chiar în barcă), piranha (am prins câțiva într-o scurtă partidă de pescuit, cărora le-am dat drumul înapoi în apă), tot felul de păsări care scoteau cele mai fascinante sunete! Deși poate părea ciudat, poate cea mai bună stare de spirit mi-au dat-o câinii și oamenii locului. Totul era armonios, integrat, era o conviețuire firească între toate vietățile. Cred că acestă stare se datorează în mare parte oamenilor, care știu să trateze altfel mediul în care trăiesc. Cireașa de pe tort a fost o cățelușă din satul în care am stat, care adoptase o maimuțică, cu care se plimba peste tot (maimuța efectiv călărea cățeaua și mergeau împreună…). În concluzie, experiența din junglă mi-a plăcut mult, este una dintre destinațiile care merită bifate într-o viață…

Medellin

După imersiunea în inima naturii, în plămânul planetei, am revenit la mediul citadin. În mintea mea, Medellin era asociat cartelurilor, prin urmare nu mă așteptam la ceva foarte „clean”. Din nou, prejudecățile… Surpriza a fost foarte plăcută, orașul mi s-a părut foarte dezvoltat, curat și plin de viață. Nu aș vrea să trag concluzii pripite, pe baza unor experiențe foarte limitate ca timp, dar părerea mea este că Medellin este mai dezvoltat decât Bogota. La ora actuală, Medellin numără circa 2.5 milioane locuitori și este capitala departamentului Antioquia.

Am vizitat celebrul cartier Comuna 13, cunoscut pentru traficul de droguri și criminalitatea crescută de la finele secolului trecut. Astăzi, cartierul este o zonă turistică, fiind transformat radical. Este plin de magazine cu suveniruri, restaurante și cântăreți stradali (predomină rap-ul în aceste locuri, atât în Medellin cât și în Bogota).

Tot în Medellin am mai vizitat un loc care concentrează specificul columbian, Pueblito Paisa. Este o reprezentare la scară redusă a unui orășel în specific local, situat într-un frumos parc (Cerro Nutibara).

La apropape 2 ore de Medellin, se află Guatapé, un oraș recomandat turiștilor. Am fost până acolo cu un bus local. Destul de aglomerat în trafic, dar a meritat, deoarece întreaga regiune din jurul Guatapé este ofertantă. Vorbim de o zonă cu multe lacuri, plimbări cu ambarcațiuni și sporturi nautice. La 4km de oraș se află La Piedra, o stâncă cu un aspect foarte bizar, ca o mare piatră aruncată acolo de vreun zeu pasionat de weightlifting.

Guatapé este o mică bijterie, în stilistica extrem de colorată a Columbiei. Magazine de suveniruri, restaurante și muzică. O bine venită relaxare, de jumătate de zi sau chiar o zi, dacă explorezi puțin și zona.

Aș reveni în Medellin, mai ales că sunt locuri în care nu am apucat să ajung, precut Museo de Antioquia și Plaza Botero (motivul pentru care Botero este atât de prezent și aici, nu doar în Bogota, este că artistul s-a născut în Medellin).

Cartagena

Din Medellin, am zburat spre Cartagena. Am luat în calcul și drumul cu autobuzul dar durează foarte mult (peste 12 ore). Cartagena are un specific diferit de Bogota și Medellin, are un aer colonial foarte puternic și bine conservat, cel puțin în zona orașului vechi. Este plin de turiști, având deschidere la mare și multe opțiuni de petrecere a timpului. Ne-am întâlnit la o cafenea cu un grup de australieni simpatici, care aveau aici un popas în cadrul unei croaziere în Caraibe. Deci, fluxuri multiple de turiști. Am explorat puțin și câteva arii mai puțin turistice, nu cred că sunt la fel de sigure, recomandarea mea este să se stea în zonele sugerate în ghidurile de călătorie.

Una dintre zilele petrecute aici a fost dedicată unei croaziere, spre Islas del Rosario. Am fost cu un grup organizat. Am avut parte de soare, peisaje tropicale, cocktailuri bune și o sesiune de snorkeling în care am putut admira pești frumoși și corali.

Salento

Salento este un mic orășel, situat în departamentul Quindío, cu capitala la Armenia. Noi am zburat până în Pereira și de acolo am folosit taxi la venire, Uber la plecare (circa 150 Lei, respectiv 180 Lei). Este vorba de un drum de circa o oră (peste 40 km, în ținut muntos). Deși credeam că văzusem destul și îmi făcusem o impresie generală despre Columbia, ei bine, regiunea Salento s-a dovedit a fi diferită. Orașul este fermecător, cochet, curat și foarte liniștit, deși este plin de turiști. Are foarte mult comerț, cu suveniruri și produse locale, foarte bine organizat în buticuri primitoare. Nu am văzut comerț stradal și nici vânzătorii nu sunt atât de insistenți/agresivi ca prin alte părți. Sunt multe agenții de turism care propun diverse activități. Mie mi-au făcut cu ochiul excursiile cu bicicleta. Din păcate, la modul cum am avut programul aici, nu am apucat. Este principalul lucru pe care îl am pe listă, în masura în care voi mai ajunge vreodată în Columbia…

În prima zi am făcut o tură prin valea Cocora, cunoscută pentru palmierii de ceară (wax palm), cei mai înalți palmieri din lume. Din Salento în valea respectivă se merge cu niște mașini de teren exotice, denumite Willies. La recomandarea Andei, am optat pentru un prim segment de circa 90 minute călare, ceea ce s-a dovedit a fi spectaculos. Restul traseului l-am făcut la picior, prin locuri încântătoare, o îmbinare între peisajele unduioase cu care suntem obișnuiți în România și o vegetație mai bogată, cu iz tropical, de un verde proaspăt și sănătos. Ne-a prins puțin ploaia dar nu a fost nicio problemă, temperatura era pe la 20 grade Celsius, deci a fost chiar plăcut.

A doua zi am mers la un finca, adică o fermă de cafea. Regiunea este faimoasă pentru producția de cafea, deci aici a fost ocazia perfectă să aprofundăm subiectul. Sunt multe astfel de ferme în zonă. Noi am ales El Ocaso, la care am ajuns tot cu o mașină de teren. În cadrul fermei se organizează tururi cu ghid, la ore fixe, în engleză și în spaniolă. Am optat pentru cel în engleză. Ghidul a fost foarte simpatic și ne-a explicat multe lucruri interesante despre această plantă și despre tot fluxul de producție. Exident, la final am băut o cafea, apoi ne-am relaxat cu un desert (postre în spaniolă) și fotografii. Ferma era foarte drăguță, curată și primitoare.

Pe retur, eu am ales să merg pe jos. Am găsit o rută turistică, în total vreo 7km până la Salento. Deși ultimul segment a fost pe șosea, m-am bucurat că am făcut această alegere, am mers pe niște poteci foarte pitorești și puțin umblate.

Trăgând linie la finalul excursiei, am votat Salento pe prima poziție. Este un loc în care m-aș întoarce. Mi-a plăcut foarte mult atât atmosfera din orășel, cât și împrejurimile. Se pot face foarte multe în acel cadru natural ireal de frumos! De asemenea, prețurile sunt, apreciez eu, cele mai mici din zonele prin care am umblat în Columbia. Las mai jos fotografiile să spună povestea în locul meu…

Orașul Salento

Valle de Cocora

Finca El Ocaso

Mai multe persoane m-au întrebat de ce am ales Columbia, ca destinație de vacanță. În realitate, nu a fost chiar alegerea mea, Adriana a fost „comandor” pentru această excursie în America de Sud (și pe care a organizat-o excelent! 😉 ). Mulțumesc aici și Andei, pentru alegerile de restaurante și pentru includerea Salento în itinerariu, precum și prietenilor Angela, George și Radu, care mi-au făcut o mare surpriză alăturându-se nouă pentru a doua parte a călătoriei.

În fazele inițiale, aș spune că am fost influențați în decizia de a vizita Columbia de una dintre edițiile emisiunii America Express. Apoi, de filmul „Un veac de singurătate”, de pe Netflix, ecranizarea capodoperei literare a lui Garcia Marquez. Citisem cartea, dar triggerul principal pentru a porni la drum a fost totuși filmul, poate chiar „the making of”, care m-a impresionat mult. Nu în ultimul rând, vizita mea la pavilionul Columbiei, la Expo 2025 din Osaka, mi-a deschis mult apetitul pentru a vedea această țară, promovată în special prin prisma biodiversității.

Acum, după două săptămâni petrecute în diverse locuri în Columbia, aș recomanda această țară pentru câteva aspecte care mi-au rămas în minte: mâncare foarte bună, natură deosebită, culoare, muzică și, per ansamblu, un suflet cald al oamenilor. Poate surprind pe mulți neamintind de cafea. Nu, nu este o scăpare, pur și simplu nu am avut vreo experiență deosebită legată de cafeaua băută aici. Poate este chestie de gust…

La final de drum și de povestire: după ce am cumpărat ultimele mărunțișuri din aeroportul din Bogota, mi-au mai rămas câteva monede (îmi păstrez aproape întotdeauna monede de pe unde merg, am o mică colecție). Ajuns acasă, le-am analizat puțin și am descoperit că, pe verso, sunt animale, nu personalități. Cred că spune mult acest lucru, legat de rolul actual al naturii, în peisajul local…