Singur prin Japonia – Sep-Oct 2025

Anul acesta, am decis să am o experiență de călătorie solo în Japonia. Am petrecut acolo aproximativ 18 zile, ceea ce s-a dovedit a fi foarte plăcut. Calendarul meu arăta astfel:

5 nopți în Tokyo,
4 nopți în Osaka,
2 nopți în Kyoto,
2 nopți în Nagoya,
2 nopți în Matsumoto,
3 nopți în Tokyo.

Am cumpărat un JR Pass de 14 zile înainte de a pleca din România – după cum probabil știți, acest abonament nu poate fi cumpărat odată ce ajungeți în Japonia, ci trebuie achiziționat în avans.
Pentru prima mea ședere în Tokyo, având în vedere că eram singur, am optat pentru o opțiune „economică” și am mers la un hotel capsulă (Anshin Oyado Premier Shinjuku).
Deși am avut o experiență similară în trecut, de data aceasta am fost puțin deprimat în prima mea oră acolo. M-am gândit chiar să mă mut la un hotel obișnuit, dar am decis să-i acord puțin timp. Ceea ce s-a dovedit a fi decizia corectă. Pe măsură ce am înțeles cum să procedez, cum să-mi scot lucrurile zilnice din zona de bagaje, cum să folosesc facilitățile și toate aceste rutine, a început să-mi placă. Având în vedere toate serviciile și facilitățile disponibile în acest loc, după 5 nopți petrecute acolo, îl recomand cu căldură!

Prima zi a fost alocată plimbărilor pe jos. Am început dimineața în Tsukiji (voiam să văd faimoasa piață de pește). Apoi am făcut un traseu de la Ginza la Jimbocho. Aveam câteva magazine pe care voiam să le verific, cum ar fi Yonex și Mizuno. Am vrut, de asemenea, să trec prin librăriile din Jimbocho, un cartier cunoscut pentru asta. Vremea la mijlocul lunii septembrie a fost foarte caldă și umedă, un ușor disconfort, deși mă consideram destul de rezistent la condițiile meteorologice nefavorabile.

A doua zi a fost complet rezervată pentru evenimente. Am început cu o dimineață la Kokugikan, la Turneul de Sumo din septembrie. Interiorul acestei locații este cu adevărat impresionant. Sesiunea de dimineață nu a fost însă vibrantă, deoarece rikishi (luptătorii de sumo) erau din diviziile inferioare.
La prânz, am mers la Suntory Hall, unde am participat la un concert de muzică clasică cu Orchestra Filarmonică din Japonia. O alegere foarte bună, mi-a plăcut foarte mult! Program: J. S. Bach: Preludiu din Suita nr. 1 pentru violoncel solo în sol major / Frescobaldi (arr. Cassadó / K. Kobayashi): Toccata (arr. pentru ansamblu de violoncel) / Bruch: „Kol Nidrei”, op. 47 / Dvořák: Simfonia nr. 9 în mi minor, op. 95, „Din Lumea Nouă”. Interpreți: Dirijor: Kentaro Kawase,
Violoncel: Michiaki Ueno, Navigator: Katsunori Takahashi.

M-am întors la Kokugikan, în Ryogoku, pentru meciurile finale ale zilei. Atmosfera din această sesiune a fost electrizantă, sala a fost plină, iar meciurile au fost spectaculoase! Am fost foarte fericit că am reușit să văd live, în Japonia, un astfel de spectacol!

A doua zi (ziua 3) am mers cu mașina la Shizuoka. Am vizitat Muzeul Hiroshige (cunoscut sub numele de Muzeul de Artă Tokaido Hiroshige al orașului Shizuoka), care, în timpul pregătirilor mele pentru călătorie, părea a fi principalul muzeu dedicat lui Hiroshige. Locul era frumos, într-o localitate mică la est de Shizuoka (Yui), dar cred că mă așteptam la ceva mai mult, având în vedere cât de mare este acest artist la scară globală.

După această oprire culturală, am mers la Miho no Matsubara, un loc faimos pentru frumusețea sa naturală. De fapt, este unul dintre locurile care l-au inspirat și pe Hiroshige în unele dintre lucrările sale. Este o plajă, mărginită de o pădure de pini bătrâni, cu o vedere directă spre Muntele Fuji. Absolut uimitor. Am petrecut câteva ore acolo, foarte relaxat, într-o dispoziție zen, liniștită. Un loc în care aș vrea să mă întorc.

După această pauză liniștită, am luat trenul înapoi la Tokyo și m-am dus la Stadionul Național (care este la aproximativ 30 de minute de mers pe jos de hotelul menționat mai sus) – pentru că aveam bilete la Campionatul Mondial de Atletism. De fapt, acesta a fost unul dintre principalele motive pentru care am venit la Tokyo în această perioadă a anului. Ceea ce s-a dovedit a fi o decizie atât de bună! Am vrut să o văd live pe Gabi Thomas la 200m, dar, din păcate, și-a anulat participarea din cauza unei probleme medicale. Oricum, am avut ocazia să-l văd pe Lyle și pe alți sportivi grozavi. Din nou, o atmosferă uimitoare!

Ziua 4 a fost dedicată pentru Tokyo, unde am avut o seară mai lungă la Campionatul Mondial de Atletism, cu mai multe finale. În timpul zilei, am reușit să vizitez Muzeul de Artă Memorial Ōta. Am mâncat niște înghețată pe strada Takeshita și, bineînțeles, am cumpărat o pereche de pantofi de trail de la magazinul Asics din Harajuku.

În ziua 5, am făcut check-out și am luat Shinkansenul spre Osaka. Era prima mea vizită în acest oraș. Având în vedere că eram acolo în timpul Expoziției Universale de la Osaka, îmi doream foarte mult să am această experiență. Sincer, nu aveam așteptări prea mari, dar am considerat că merită să o fac, având în vedere norocul să fiu acolo în timpul unui eveniment atât de rar (Expozițiile Universale sunt organizate la fiecare 5 ani).

Când am ajuns in oras, m-am dus direct la Castelul Osaka, care a fost „wow”! Trebuie să recunosc că îmi plac castelele japoneze, iar acesta a fost o frumusețe! Am văzut livada de pruni din grădina, cred că este remarcabil să fii acolo când sunt înfloriți.

În ziua următoare (# 6), aveam ceva în minte: m-am dus la Sakai, în partea de sud a orașului, pentru a vizita Shimano Bicycle Museum. Fiind legat de biciclete toată viața, am simțit că trebuie să fac asta. A fost o experiență foarte plăcută, mă bucur că am făcut-o. După-amiaza, m-am plimbat prin zonele centrale din Osaka, fără vreun scop anume…

Ziua 7, o zi de luni, a fost rezervată în întregime Expoziției Osaka. Am rezervat biletele in primul slot de acces, de la ora 9 dimineața, și, în mod neașteptat, am petrecut întreaga zi la expoziție. Locația a fost impresionantă, un spațiu vast înconjurat de o structură din lemn care oferea posibilitatea de a face o plimbare de jur împrejur, cu o priveliște uimitoare asupra expoziției, a mării din apropiere și a împrejurimilor. Pavilioanele țărilor erau diferite, iar unele dintre ele foarte atractive. Am vizitat câteva, deoarece timpul de așteptare la coadă a fost considerabil în unele cazuri. Primul meu obiectiv a fost să trec pe la pavilionul României, ca o obligație națională :). Am vizitat și Columbia (următoarea mea destinație), Arabia Saudită, Azerbaidjanul și multe țări mai mici incluse în „Commons” (dintre care Moldova și Mongolia erau pe „to do list”). Mi-a plăcut foarte mult Expoziția, aș merge din nou la un astfel de eveniment, chiar aș petrece câteva zile. Următorul este în 2030 în Arabia Saudită.

Ziua #8 a fost din nou rezervată pentru un eveniment cultural. Aveam bilete pentru un concert de taiko în Akashi, un spectacol susținut de Kodo, probabil cea mai faimoasă trupă de taiko din Japonia. Spectacolul făcea parte din Turneul Mondial, deoarece Kodo are mai multe spectacole în afara Japoniei. Sunt originari din insula Sado din Niigata, un loc puternic asociat cu taiko. Spectacolul a fost memorabil, mi-a plăcut. Am avut bilete în rândul 3, ceea ce a făcut ca priveliștea să fie spectaculoasă. După spectacol, am vizitat ruinele Castelului Akashi și am încercat fără succes să găsesc o statuie a doamnei Akashi, celebrul personaj din Povestea lui Genji. Un punct culminant al zilei a fost drumul meu de la Osaka la Akashi. Cum nu mă grăbeam și ziua era sărbătoare națională în Japonia (23 septembrie), am profitat de acest context și am făcut un ocol prin Kyoto, având șansa de a merge cu un tren celebru care funcționează doar în weekenduri și de sărbători: Kyo-train Garaku. A fost într-adevăr o experiență grozavă, fiecare vagon are un design special. Am avut chiar ocazia să stau puțin lângă grădina zen care decorează unul dintre vagoane.

După spectacolul Kodo, fiind aproape de Kobe, m-am oprit să mănânc niște carne de vită Kobe, care a fost într-adevăr foarte gustoasă.

În ziua 9, am făcut check-out și m-am îndreptat spre Kyoto. Am stat la Urban Nijo Premium, unde mai stătusem și acum un an și mi s-a părut un raport calitate-preț bun. Mi-am lăsat bagajele la recepție și m-am îndreptat spre Sakamoto, spre Lacul Biwa. De acolo, am început să urc spre Enriaku-ji, un faimos templu budist pe care voiam să-l vizitez de mult timp. Din cauza riscurilor (eram singur și am optat pentru decizii mai sigure), am luat funicularul, ceea ce a fost o experiență grozavă. Templul este foarte frumos, fiind un complex de clădiri răspândite pe vârful Muntelui Hiei. După cum citisem în trecut despre călugării maratoniști de pe Muntele Hiei, acesta a fost un alt factor important pentru mine să ajung acolo (dacă nu știți despre acești călugări, dați un search…). Am petrecut câteva ore plimbându-mă într-un mediu natural foarte frumos, momente liniștitoare.

Restul zilei m-am plimbat prin Kyoto, o bijuterie. M-am gândit, dacă ar fi să aleg un loc sau un oraș ca cea mai bună destinație de călătorie din întreaga lume, care ar fi? Sunt șanse mari să aleg Kyoto!

Ziua 10 a fost din nou despre „hit the road”. Am luat trenul dis-de-dimineață și m-am îndreptat spre nord, spre Amanohashidate (aproximativ 2 ore de mers). Căutasem online centre de închiriere de biciclete și găsisem unul lângă gară. Am ales o bicicleta și iată-mă pedalând pe faimosul banc de nisip din Amanohashidate, una dintre minunile naturale ale Japoniei. Cum această călătorie a fost destul de scurtă, am continuat spre satul de pescari Ine. Călătoria a fost minunată, iar satele de pescari de pe coastă au fost foarte frumoase. Am mâncat pește în Ine, cu un gust de neuitat! De asemenea, am cumpărat o mulțime de suveniruri, deoarece mi-a plăcut locul și m-am gândit, așa cum fac întotdeauna, că aceste achiziții ar putea ajuta localnicii. Când m-am întors, mi-am prelungit călătoria cu câțiva kilometri și am mers la cascada Kanabiki. Nu este printre cele mai faimoase din Japonia, dar a fost ok. Am returnat bicicleta, am luat trenul și m-am întors la Kyoto, încărcat cu o mulțime de amintiri frumoase.

În ziua 11 m-am mutat din Kyoto în Nagoya. Înainte de a pleca din Kyoto, am mers câteva ore la Arashiyama, am vizitat Tenryu-ji (care mi-a plăcut foarte mult) și pădurea de bambus, care este cea mai faimoasă din zonă. M-am plimbat și pe malurile râului Hozugawa și am cumpărat câteva nama yatsuhashi, un desert local specific. După această scurtă călătorie, am luat trenul spre Nagoya. M-am cazat și m-am îndreptat spre Castelul Nagoya. Era ora închiderii și nu am intrat, dar priveliștile de afară erau impresionante. Mi-am petrecut seara plimbându-mă prin oraș, pregătindu-mă pentru o zi următoare aglomerată…

Ziua 12 a fost una memorabilă, plină de „lucruri de făcut”. Dimineața, am mers la Castelul Inuyama, unul dintre cele 5 castele incluse în lista Comorilor Naționale din Japonia, considerat cel mai vechi turn în picioare (1537). Deși nu este la fel de mare ca altele, are o frumusețe specifică greu de descris. Vechimea sa ar putea contribui la această percepție. Din turnul său, priveliștea spre râul Kiso este foarte frumoasă…

Lângă Inuyama, există un parc care merită vizitat, Urakuen. Acesta găzduiește un loc faimos, Casa de Ceai Joan, dar întregul complex este o insulă a liniștii interioare.

M-am întors la Nagoya și m-am îndreptat spre Muzeul Toyota (da, conduc o Toyota 😉). Nu este foarte convenabil să ajungi acolo, mi-a luat cam o oră, dar a meritat. Este un muzeu al automobilelor, nu este dedicat doar Toyota. Pentru cei care iubesc mașinile, arată ca un muzeu de artă! Recunosc că nu am avut prea mult timp să admir totul, deoarece m-am grăbit puțin să ajung la Stadionul Toyota. Aveam bilete pentru un meci de fotbal între Nagoya Grampus și Kashima Antlers, ultima fiind cea mai bine clasată echipă japoneză în ceea ce privește titlurile anterioare. Într-adevăr, Kashima a câștigat cu 4-0, dar asta nu i-a împiedicat pe fanii din Nagoya să cânte și să-și susțină favoriții. Atmosfera a fost uimitoare! Stadionul și împrejurimile arată, de asemenea, grozav!

Ziua 13, din nou pe drum. De fapt, pe calea ferată, spre Matsumoto! Un loc din Alpii de Nord, pe care l-am păstrat pentru ultima parte a vacanței. Aveam mai multe lucruri de făcut aici și pot spune acum că totul a fost minunat! În primul rând, am început cu Castelul Matsumoto, încă unul de pe lista celor 5 comori naționale. Este cunoscut sub numele de „Cioara”, datorită aspectului său. Foarte frumos! Poate dura ceva timp să urci în turn, dar pentru mine a meritat. Străzile din centrul orașului Matsumoto sunt, de asemenea, puțin ciudate, un amestec de alb și negru pe care nu l-am mai văzut în altă parte a Japoniei. După castel, m-am dus direct la Muzeul de Artă al orașului Matsumoto, care este considerat cel mai important loc de vizitat pentru o experiență Yayoi Kusama. Marea artistă s-a născut în Matsumoto. Dacă treceți pe acolo, aș spune că este „obligatoriu” să aveți această scurtă imersiune în lumea ei.

După-amiaza, am luat trenul spre Narai-Juku, un oraș poștal faimos, foarte bine conservat (pe Nakasendo Trail). Deși am ajuns acolo la apus, sentimentele pe care le-am avut în acest oraș vechi au fost printre cele mai frumoase pe care le-am trăit în Japonia. Absolut uimitor! Când m-am întors la hotel, am băut o sticlă mică de vin roșu cumpărat din Shiojiri, un oraș de pe aceste rute pe care le-am parcurs, care era puternic promovat pentru cramele sale. Într-adevăr, un vin foarte bun!

Ziua 14 a fost etichetată „outdoor”. Tânjeam de mult după o zi la munte în Japonia și am ales Kamikochi ca loc de inițiere. Aveam în plan să văd peisajele frumoase din jurul râului Azusa și să urc pe un vârf de munte (am ales Yake-dake). Am ajuns acolo în doi pași, mai întâi cu trenul până la Shinshimashima și apoi cu autobuzul până la Kamikochi. Se recomandă rezervarea biletelor de autobuz din timp (a funcționat bine online). Am vorbit cu persoanele amabile de la punctul turistic din Kamikochi și mi-au recomandat, delicat, în stil japonez, să nu urc pe Yake-dake, deoarece prognoza meteo nu este bună și s-ar putea să vină o furtună. Cum am avut timp și vremea de dimineață nu era chiar atât de rea, am pornit pe podul Kappa-Bashii, apoi am luat calea spre Yake, pentru a lua pulsul. Am continuat să merg și, după aproximativ două ore și jumătate, am ajuns la o mică cabană unde am discutat cu o doamnă amabilă și am băut un ceai verde fierbinte. Nu era mult de urcat până în vârf, probabil mai puțin de o oră, dar era vârful în nori, iar cineva care cobora de acolo a spus că vântul este foarte puternic. Așa că am decis să cobor, m-am întors la Kamikochi și am luat un autobuz până la Hirayu Onsen. Am petrecut acolo cam o oră, binevenită, revigorantă și relaxantă după drumeție. M-am întors în siguranță în Matsumoto, având hotărârea clară că ar trebui să repet acest tip de experiență în viitoarele mele călătorii în Japonia.

Ziua 15. Întoarcerea la Tokyo. Și ce întoarcere a fost, deoarece reușisem să cumpăr bilete pentru finala Turneului de Tenis ATP Kinoshita Group. Evenimentul a avut loc la Ariake Arena, în Koto, la sud-est de centrul orașului Tokyo. Lucrurile erau atât de bine puse la punct pentru această călătorie încât, în mod neașteptat, finala a fost stabilită pentru o marți, ziua în care m-am întors la Tokyo. După finala de dublu, punctul culminant al zilei (și unul dintre momentele importante ale întregului meu program în Japonia) a fost meciul final dintre Taylor Fritz și actualul jucător ATP numărul 1, Carlos Alcaraz! A fost un spectacol grozav, urmărirea lui Alcaraz jucând live a fost pentru mine experiența supremă a acestei vacanțe deja uimitoare. Carlitos a câștigat în 2 seturi. Viteza sa pe teren, puterea, precizia și variabilitatea jocului său au fost uimitoare.

Ziua 16. În prima zi a lunii octombrie plănuisem să „atac” un alt loc care era pe lista mea de ceva vreme: Muzeul Național Tokyo din Ueno. Am văzut un documentar despre acesta și plănuisem să-l vizitez de data asta. A fost minunat! Am petrecut 2-3 ore acolo și m-am simțit atât de fericit că am avut ocazia să-l vizitez. Ceainăria din grădină merită pentru puțină relaxare și pentru a savura un ceai matcha perfect. Restul zilei, plimbări până la templul Senso-ji, mâncare bună și cumpărături…

Ziua 17. Cum plecarea era aproape, cumpărăturile au devenit mai importante. Îmi place zona din jurul Harajuku și a străzii Cat, așa că mi-am petrecut cea mai mare parte a timpului acolo, cumpărând pantofi Onitsuka și alte mărci care îmi plac. Am mâncat și sushi la un restaurant kaiten sushi din Harajuku, un loc în care mai fusesem și în care îmi plăcuse.

Ziua 18. Ziua plecării. Întrucât avionul era după-amiaza, am făcut o scurtă plimbare dimineața. Hotelul meu era în Roppongi, așa că am decis să vizitez templul Zōjō-ji, care mi-a plăcut foarte mult. Am mers acolo dimineața și nu era multă lume prin preajmă, ceea ce mi-a oferit ocazia să meditez puțin înăuntru, în liniștea acestui mediu special. În apropiere se află un cimitir al familiei Tokugawa, descendenți ai celebrului Tokugawa Ieyasu, unul dintre cei 3 mari unificatori ai Japoniei, fondatorul primului Shogunat. Familia sa a domnit asupra Japoniei timp de mai bine de două secole și jumătate, din 1603 până la restaurarea Meiji din 1868. Am trecut pe lângă Turnul Tokyo, care este în apropiere, am mers la Grădina Mori și apoi am petrecut câteva momente într-o bibliotecă grozavă, Tsukaya Books (în Roppongi). Am plecat devreme spre Narita, deoarece voiam să am timp pentru cumpărături în aeroport. Notă importantă: cel puțin la acest moment, prețurile din Narita sunt în concordanță cu prețurile de pe stradă, adesea mai mici. Așadar, călătorii nu sunt captivi într-un loc cu prețuri uriașe, așa cum se întâmplă în majoritatea celorlalte aeroporturi. Dimpotrivă. Ceea ce îl face un loc minunat pentru achizițiile finale, cum ar fi dulciuri și alte lucruri.

Inutil să spun că deja mă gândesc la următoarea mea călătorie în Japonia 🙂

Pentru mai multe detalii și imagini legate de Japonia, follow Japonaisseur in social media 😉