Japonia – Revenirea

Au trecut peste 6 ani, de la excursia în Țara Soarelui Răsare, din final de 2017, pe care am descris-o în alt articol.

Îmi doream să revin în Japonia dar, recunosc, nu aveam acest lucru în plan pe 2024. Doar că, aplicând la Maratonul de la Tokyo, am avut plăcuta surpriză să fiu selectat în acest an (practic, am câștigat la tombolă dreptul de a mă înscrie). Așadar, ne-am mobilizat și am pornit, cu mic cu mare, într-o incursiune de două săptămâni, 29feb-13mar, vreo 9,000 km spre est (7 ore avans față de ora României, în această perioada).

Am mers pe cont propriu, ne-am aranjat noi traseul, zborurile și toate activitățile. Pentru ușurință, fac o scurtă expunere în ordine cronologică, urmând sa mai punctez unele aspecte generale, la final. Reper de cost: la momentul la care ne referim, Yen 1000 înseamnă aproximativ 32 Lei. Voi încerca să limitez textul, deși am făcut multe și probabil mă va lua valul și voi dori să povestesc pe larg. Voi lăsa însă, în mare parte, să vorbească imaginile…

Tokyo, 29feb-4mar

Am aterizat dimineața, pe Narita (pe la 8AM). A luat bilete la Narita Express (NEX), până la Tokyo Station (aka Tokyo Eki, gara centrală din capitală). Am luat dus-întors, este mai ieftin (a costat Y5000 de persoană). Tot în aeroport am activat și JR Pass-ul. Am avut unul de 7 zile (câte unul de persoană). Acesta se comandă din țară, pe cei interesați îi îndemn să consulte siturile de profil. Atenție, trebuie pregătit acest abonament încă din România, nu merge cumpărat de acolo. Pentru cine dorește să umble prin Japonia, este recomandat. Costă destul de mult dar este extrem de util (cam 1630 Lei/pers pentru 7 zile). La cum am avut noi programul, am decis să îl activăm pe perioada 1-7 martie.

Prima cazare am avut-o în Sumida, cartierul celebrului pictor Hokusai (de altfel, hotelul era la câteva minute de mers, de muzeu). Am stat la Petit Grande Miyabi, un loc decent si aproape de stațiile de metrou (Toei) și JR. Atenție la liniile diferite de trenuri din Tokyo, sunt practic mai multe companii, ceea ce poate crea confuzii.

În aceeași zonă, Ryogoku, se află epicentrul Sumo-ului din Japonia, Ryogoku Kokugikan (national sumo arena). Din păcate, nu am prins niciun turneu, mi-ar fi plăcut mult să văd unul live (a fost unul pe 10 martie, dar în Osaka și nu s-au aliniat planetele să fiu acolo). Am vizitat muzeul Sumo, dar nu am fost parte din febra unui eveniment.

Kanazawa – 1-2 martie

Din Tokyo, am plecat cu Shinkansen-ul până la Kanazawa, un oraș medieval aflat spre nord, centrul prefecturii Ishikawa (regiune în care a avut loc cutremurul de la începutul anului 2024). Am stat la un hotel cu amenajare specific japoneză, Yuya-Ruru-Saisai. Nu l-aș cataloga totuși ca ryokan (han tradițional nipon), deoarece clădirea nu arată astfel. Dar interiorul camerelor este foarte frumos, în spiritul locului.

Am prins o vreme destul de proastă, cu frig și chiar ușoară ninsoare. Am mâncat bine la un restaurant recomandat (Fuwari), ne-am plimbat prin Nishi Chaya District, am vizitat Myoryuji și ne-am amuzat de doamna care era ghid (tot speech-ul a fost doar în japoneză, deci nu am prea înțeles mare lucru din ce zicea, dar avea o gestică de tip anime care a făcut toți banii; am primit însă și câteva detalii scrise, în engleză). Myoryuji este un fel de vilă în care locuiau samuraii, cu rolul de a crea un prim val de apărare pentru cei care intenționau să atace castelul. Nu tocmai înspăimântătoare…parcă era căsuța din copac visată de orice copil 🙂

Kyoyo – 4-7 martie

În Kyoto (京都) cred că aș merge de 10 ori și tot nu m-aș plictisi. Cartierele medievale păstrate aproape integral, atmosfera, mâncarea, templele și grădinile Zen, toate creează o armonie greu de descris. Ești plasat nu numai într-o lume diferită, dar și cu vreo 200 ani mai devreme… Și nu este nimic forțat, nu ești într-un parc tematic hollywoodian sau într-un studio. Kyoto a fost capitala Japoniei pentru mai bine de 1000 ani, din 794 până în 1868 – deși la începutul secolului XVII, odată cu perioada Edo, puterea reală, adică shogunul, s-a mutat la Tokyo, împăratul rămânând încă în Kyoto.

Drumul de la Tokyo a fost o plăcere. Am ajuns pe la prânz în gara centrală din Kyoto, de unde am luat un tren local până la Nijo (pentru care este valabil JR Pass-ul). Ne-am cazat la Urban Hotel Kyoto Nijo Premium, pe care îl recomand, pentru locația foarte bună și pentru masă (am mâncat la prânz acolo, fiind veniți de pe drum, all-you-can-eat cu tot ce trebuie, apertive bune, supe, feluri principale cu carne, pește, fructe de mare, deserturi – inclusiv fructe și fântână de ciocolată :), apa, cafea/ceai și sucuri de fructe…cam tot ce vrei…la 2000 Yen de persoana. Adică circa 65 lei…)

În Kyoto, fiecare își stabilește propriile obiective, după gust și mood, deoarece zona are foarte multe de oferit. Noi am optat pentru câteva obiective sau activități pe care le-am considerat prioritare în această excursie. Din păcate (sau din fericire, ținând cont că intenționez să mai ajung pe-acolo), mi-au mai rămas destul de multe nebifate…

Ce am făcut? Am (re)vizitat castelul Nijo (preferatul meu din zonă), ne-am plimbat pe străzi îmbrăcați în costumații tradiționale, am mâncat foarte bine, de la restaurant kaiseki (o mică „aroganță” cu ocazia unei zile aniversare, unde mai pui că eram în perioada 1-8 martie…) la street-food-ul delicios din Nishiki market. Eu am vizitat Samurai & Ninja Museum, o locație destul de mică dar cu un program foarte frumos, o trecere în revistă a multor aspecte legate de cultura și istoricul Japoniei, un must-see din punctul meu de vedere, timp în care fetele au fost la pădurea de bambuși Arashiyama și la Kinkakuji (pavilionul de aur). Am cumpărat tot felul de suveniruri și am lăsat pentru altă dată vizita la Mt.Hiei, Enryakuji, lacul Biwa, castelul Hikone, muzeul de artă Kyocera și multe alte locuri în care îmi doresc să ajung…

Nara – 6 martie

Fiind aproape de Kyoto, înarmați cu „superputerea” JR-Pass, am dat o fugă până la Nara. Este vorba de fosta capitală, înainte de Kyoto (710-794). Cu siguranță sunt multe aspecte cu care orașul se poate mândri, dar, pragmatic, apreciez că are două elemente care atrag cei mai mulți turiști:

Primul este Todai-ji , templul budist construit în secolul VIII. Până în 1998 era cea mai mare clădire de lemn din lume (depășită acum de alte clădiri construite mai recent). De-a lungul timpului a suferit mai multe reconstrucții. În interior se află cea mai mare statuie de bronz a lui Buddha Vairocana (în japoneză Daibutsu, circa 15m).

Al doilea element de atracție în Nara, prezent în toate materialele de promovare, îl reprezintă căprioarele! Sunt zeci, sute, peste tot în zona templului, prin parcuri și pe alei. Destul de prietenoase, mai ales dacă le dai biscuiți, care se vând special la chioșcurile din zonă.

Okinawa – 7-10 martie

Am zburat spre Okinawa, în Naha (那覇), de pe Kansei Airport, de lângă Osaka. Acesta este aeroportul care deservește și Kyoto. Un zbor de peste 2 ore, cu JAL (Japan Airlines). Condiții foarte bune, prețuri decente. Ne-am cazat la Hotel and Rooms Naha Port. Hotelul e ok, dar l-am luat în principal pentru locație (aproape de aeroport, walking distance față de port, terminalul de bus și zona comercială).

Okinawa are un aer hawaiian. Nu doar că temperatura este mai ridicată, dar totul este puțin diferit. Dacă te-ai trezi peste noapte aici, nu ai zice că ești în Japonia. Posibil să fie și amprenta americană mai pronunțată (Okinawa este principală bază militară / navală americană din regiune, de zeci de ani, după al doilea război mondial), dar este vorba și de o populație cu influențe dinspre Taiwan și Filipine.

Noi am mers acolo în principal pentru whale watching, fiind sezon propice. Dar aș spune că insula este celebră pentru alte două aspecte: aici își are originea karate-ul și tot aici se găsește unul dintre cele două sate menționate cel mai frecvent ca având cea mai vârstnică populație din lume, Ogimi (al doilea este Ikaria, în Grecia – tot pe o insulă, din Marea Egee, aproape de Kușadasi). Mi-am dorit să ajung la muzeul karate-ului, dar era amplasat cam anapoda, la vreo 12 km depărtare de hotel. În cele câteva zile petrecute pe insulă, nu am reușit să îl vizitez. Am fost însă într-o excursie pentru a vedea balene, care era cu full-refund în cazul în care nu își făceau apariția. Deci, oamenii erau destul de siguri, fiind un sezon foarte bun. Excursia a durat cam 3 ore. Am văzut într-adevăr balena/balenele de câteva ori, dar destul de departe. Nu a fost chiar ca la National Geographic, dar un pic de coadă am zărit 🙂 Pentru iubitorii de detalii și instantanee de senzație, căutați-l mai bine pe cunoscutul, world famous photographer, Brian Skerry:)

Pe 8 martie am luat autobuzul din Naha până în Nago. Nago este un oraș mult mai anost. De aici am închiriat biciclete, pentru 4 ore (mă documentasem pe net unde să merg, la Hubcycle Okinawa). Foarte ok și decente la preț. Am pornit spre Ogimi, cam 21km pe sens. Drumul este preponderent pe coasta, foarte frumos. Majoritatea traseului are si culoar pentru biciclete sau trotuar larg ce poate fi folosit. Am avut parte de un vânt puternic la dus, ceea ce a produs oarecare deranj, dar nu ne-a ținut în loc. Satul Ogimi nu mi-a spus nimic deosebit, cel puțin nu jos, lângă coastă. Pe deal nu am urcat, nu prea aveam timp. Ceva trebuie însă să fie aparte acolo. S-a scris însă mult despre asta, încă e subiect de cercetarea, nu are rost să fac eu propriile observații. Am și mâncat acolo, am găsit o bătrânică (probabil considerată tinerică între localnici! 🙂 ), într-o casă care numai a restaurant nu părea, undeva la etaj, unde am mâncat foarte bine și corect, cu o priveliște de invidiat (cel puțin pe vreme bună și … fără tsunami).

În Naha, în afara zonei centrale, plină de magazine de suveniruri și restaurante, din ce am văzut eu, recomand parcul Fukushuen. Este o oază de liniște, micuț dar absolut superb. Merită vizitat și ziua și noaptea…

Câteva elemente specifice, pe care le găsești prin magazinele de suveniruri și te întrebi ce e cu ele: Shisa (animalele rezultate din amestecul leilor cu câinii, cu rol de protecție a casei, totdeauna în pereche: masculin, în dreapta, cu gura deschisă – și feminin, în stânga, cu gura închisă), Haisai (salutul lor, în loc de Konnichiwa sau Hello) sau berea Orion (foarte bună, de altfel).

Tokyo, 10-13 martie

Pentru a doua ședere în Tokyo am optat pentru o cazare în Akasaka, în regiunea muzeelor de artă. Am avut cazarea la Sotetsu Fresa Inn, localizat perfect din punct de vedere al accesului la metrou (vizavi de stație). Nu știam că la ieșirea principală din stația Akasaka este o zonă Harry Potter impresionantă.

În aceste ultime zile din Tokyo, mi-am planificat mai multe vizite. O prioritate a fost să merg la National Art Center, care se află la câteva minute de mers pe jos. Știam că nu are expoziții permanente. Când am fost eu, am prins o expoziție Matisse (la care nu am intrat, intenția mea fiind să văd mai degrabă cultură locală), o expoziție de amatori gestionată de o fundație care promovează artiștii cu CV-uri mai puțin pompoase, și o largă expoziție de caligrafie. A fost interesant dar, să fiu sincer, mă așteptam la ceva mai mult. Îmi doream să vizitez un muzeu care să mă treacă prin istoria picturii nipone, ceea ce, surprinzător, nu prea am reușit să găsesc!

A doua zi am mers până la muzeul Hokusai din Sumida (pe care nu îl vizitasem în primele zile din Tokyo, deoarece am prins o perioadă de renovare). Acesta mi-a plăcut, a fost în linie cu așteptările. Detalii despre vizitele la acest muzee in secțiunea dedicată (link).

Evident, ne-am plimbat și am făcut câteva cumpărături prin zonele bine cunoscute, precum Shibuya (celebră pentru statuia lui Hachiko și pentru faptul că este cea mai traversată intersecție din lume), în Harajuku și în Shinjuku. În Shijuku am făcut și o scurtă vizită colegilor din Kantar Japan și m-am asigurat că se confruntă cu contexte în piața de research destul de asemănătoare cu ce experimentăm și noi prin România.

Am alocat puțin timp și unei scurte imersiuni în alt element cu puternic specific local, respectiv manga și anime. Am trecut prin ceea ce pare a fi cel mai mare magazin de profil din Tokyo, Animate, din Ikebukuro. O fi sau nu cel mai mare, dar avea 8 etaje! Foarte interesant că, estimez, mai bine de jumătate dintre revistele manga erau cu tentă sexuală (multe chiar foarte explicite). Nu ar surprinde, dacă nu vorbim de o zonă cu acces liber, în care erau și mulți copii. În plus, aș spune chiar mai bizar, este faptul că nu prea am găsit reviste în care relațiile sexuale, desenate cu mult sârg și implicare, să aibă loc între un bărbat și o femeie. Toate erau doar între fete/femei sau doar între băieți/bărbați. Deh, cum spuneam, foarte multe lucruri trebuie luate așa cum sunt…

Cumva în aceeași categorie, dar cu totul alt registru, includem și studiourile Ghibli. Am ținut să avem o experiență Miyazaki . Am încercat să rezervăm bilete la muzeu dar a fost sold-out, pe întreaga lună martie, în mai puțin de 2 ore de la deschiderea vânzărilor online. Așadar ne-am mulțumit cu niște magazine care vând produse Ghibli. Am cumpărat câte ceva și m-am îndemnat să mai văd și alte filme, peste care trecusem…

Un must-do în Japonia, pentru cine iubește sportul, sau măcar echipamentele de gen, este vizita la magazinele Asics și Onitsuka Tiger. Evident, am cumpărat câte ceva. Prețurile sunt în general mai bune ca în Europa.

O altă găselniță a mea a fost să merg pe la Kudokan, un fel de zona zero a Judo-ului mondial. Deși pentru mulți japonezi sumo este sportul caracteristic, judo este fără îndoială sportul născut în Japonia care a atins cea mai largă răspândire și recunoaștere mondială (elocvent, pentru cine are dubii, interviul cu celebrul luptător UFC Khabib Nurmagomedov – link, primele aprx 2 minute). În afara vizitei la muzeu, am asistat și la un antrenament. Nu am fost pe fază să mă înscriu și eu, aveau și clase pentru vizitatori. Poate într-o viitoare excursie :).

O destinație mai aparte, pe care nu am vrut să o ratăm, a fost biblioteca Murakami, de la Waseda University. Este deschisă foarte recent (octombrie 2021). Accesul este gratuit și se poate merge fără programare. Am ajuns acolo pe o ploaie destul de persistentă, dar poate asta a făcut chiar mai plăcută experiența. Pun mai jos câteva imagini. Celor care îl admiră de Murakami le recomand să treacă pe aici.

În ultima seară înaintea plecării spre București, am luat masa chiar la restaurantul de lângă hotel. Închid albumul cu un aranjament floral care parcă ne-a salutat la plecare:

またね