Maratoane

Maraton Istanbul, 2023

Ne aflăm la mai bine de 4 ani de la ultimul meu maraton alergat, cel de la Berlin. Între timp, am trecut și de borna 50, nu la km, ci la ani. Deci, o provocare în plus. Pare mai greu, vremea pentru mulți să își pună ghetele „în cui”. Sau, după caz, mănușile, racheta și cine mai știe ce. Săracul cui, câte are de îndurat după ce trece stăpânul de o anumită vârstă…

Ei bine, nu sunt un mare fan al atârnării chestiilor în cui, deci m-am mobilizat să reiau „tradiția” alergărilor la maraton. Anii de pandemie și readaptare mi-au dat o pauză destul de greu de recuperat, dar am decis să mă înscriu. Am reluat antrenamentele și, pas cu pas, la propriu și la figurat, am revenit în zona alergărilor de 20+ kilometri. E adevărat, timpii scoși în antrenamente erau mai slabi. Poate din cauza pauzei? Poate alimentația? Poate…vârsta? Cu siguranță, câte o doză din fiecare.

În orice caz, am reușit să mă țin de pregătire peste 3 luni, ceea ce a fost ok. Am făcut și unele alergări în pantă, deoarece profilul de altitudine al hărții de pe site-ul maratonului indica un total altitude gain de peste 600 metri, ceea ce m-a cam speriat.

Una peste alta, toate bune și frumoase. La început de noiembrie am pornit cu mașina spre Istanbul. Drumul în regulă, am ajuns cu bine în impresionantul oraș, cu populația mai mare decât multe țări europene. Cazarea foarte bună, în zona centrală, să îmi fie ușor cu deplasările, atât în ziua Z, cât și în cele de vizitat.

A doua zi, pe 3 noiembrie, am ridicat kitul, dintr-o locație destul de accesibilă, aproape de un nod de transport (Yenikapi). Expo a fost în regulă dar tricoul destul de slăbuț (și sunt indulgent). Păcat, vorbim de ediția din anul în care Turcia a sărbătorit 100 ani de existență (de la proclamarea republicii, eveniment care tocmai avusese loc, pe 29 oct), deci putea fi ceva mai special.

Duminică, pe 5 noiembrie, am pornit dis-de-dimineață spre Eminonu, de unde urma sa luăm vaporul spre punctul de start. Prima competiție la care merg cu vaporul spre zona de start! Destul de ciudat cu calculul timpilor. Am luat un tramvai spre Eminonu, care evident nu a ajuns la destinație, drumurile fiind blocate. Eram mulți concurenți în el, a trebuit să cam alergăm vreo 2km până în port. Deci, atenție la timpii de deplasare, de luat rezerve.

Maratonul de la Istanbul este singurul care se desfășoară pe 2 continente. Acesta este principalul element de poziționare, în harta globală a competițiilor de gen. Traseul pornește de pe malul asiatic al Bosforului, din zona Beylerleyi (unde ne-a lăsat vaporul). În primii km se traversează Podul Martirilor (primul pod peste Bosfor, având puțin peste 1.5km), deschis traficului în 1973. Acest pod este destinat exclusiv mașinilor, singura ocazie în care poate fi parcurs pe jos fiind cu ocazia maratonului Istanbul. Deci, o ocazie specială inclusiv pentru oamenii locului!

Ca de obicei, atmosfera la start a fost energizantă! Pe primii 6-7 km, conform hărții, ar fi trebuit să avem cea mai mare parte din pante. Îmi calculasem un timp prudent, de 1h08m pe primii 10km. În realitate, nu a fost atât de dificil. Am putut alerga mai repede, ajungând la borna 10k cu circa 7 minute mai repede decât îmi planificasem. După km9 se trece pe podul Galata, zona este foarte frumoasă și plină de oameni, care reîncarcă bateriile.

Pe la km 15 m-a așteptat echipa de „suport”, ceea ce dă un nou boost de energie. Eram practic în apropierea locului de unde am ridicat kitul în urmă cu două zile. De acolo mă așteptam să înceapă segmentul cel mai dificil, ceea ce s-a dovedit adevărat. Nu din punct de vedere traseu per se, deoarece a fost relativ plat, iar asfaltul foarte bun. Am alergat, practic, pe o autostrada. Era soare, într-adevăr, unii participanți cred că s-au resimțit. Pe mine nu m-a afectat negativ soarele, temperatura era bună. Marea se vedea în apropiere, deci pare un decor extrem de atractiv. Pentru mine însă, faptul că nu am trecut pe lângă niciun reper interesant al orașului și că nu erau deloc oameni pe margine, la încurajare, m-a cam stors. Am alergat destul de decent până pe la km 22-23, după care mi s-a dus din motivație. După km26 am început să merg, câte 3 minute, câte 5 și tot așa. Mi-a mai revenit motivația pe la km 38, când am reintrat în zona istorică și s-a mai animat atmosfera. Finișul a fost foarte frumos, în ciuda pantelor din ultimii 2 km. Linia de sosire a fost în zona Sultanahmet (Moscheea albastră), lângă Obeliscul lui Theodosius (care se pare a fost construit în sec XV î.e.n., în Egipt, și adus în Constantinopole în sec IV e.n.).

Categoric, a fost maratonul la care am mers cel mai mult. Obiectivul meu de timp era permisiv (sub 5h), dar chiar și așa l-am depășit. Am terminat în 5h15m05s, cel mai prost timp al meu (oare există prescurtarea PW, opusul lui PB ?). Total ascent dat de Garmin-ul meu (FR 935) este de sub 200m, deci undeva ceva e greșit. Deși nu prea am încredere în mulți indicatori ai acestui ceas, tind să cred că informația mea este mai corectă decât cea de pe harta oficială (ciudat, nu?), deoarece în niciun caz nu am avut pante cumulate de 600m. În ciuda timpului slab, pot spune că am fost mulțumit la final, deoarece: am reluat acest obicei, am terminat cursa (și am primit medalia de finisher, pentru panou 🙂 ), nu m-am accidentat și…am motive să mă antrenez pentru următorul. Da, știam când este următorul, asta poate a contribuit la scăderea motivației, deoarece vine în martie 2024 și este genul de traseu la care merită să încerci un PB. Unde va fi? Asta…în episodul următor 🙂 .

Până atunci, câteva fotografii de la Maratonul Istanbul 2023.

Drumul spre start
Pe vapor, cu câțiva alergători din Moldova
Cu Cornel și David, pe vapor, spre Asia…
Înainte de start
Alergarea pe Podul Martirilor peste Bosfor, singura ocazie cu care se poate traversa podul „pe picioare”
Alergând din Asia către Europa…
Podul Galata, între km9 și km 10 din traseu
Cu Cornel, undeva între km 20 și 25
Alergare pe autostrada. Vreo 20km. Peisaj frumos dar…se simte lipsa încurajărilor de pe margine
Finișul, lângă Obeliscul lui Theodosius
Zâmbetele de final, cu Cornel și David
Reîntâlnirea mult așteptată cu „echipa de suport”