Argentina – Chile

Argentina, un sentimiento, no puedo parar…

Am organizat această excursie pe final de 2022, între 26 noiembrie – 12 decembrie. Ca de obicei, totul a demarat cu achiziția biletelor de avion, undeva, prin august. Am zburat cu ITA (fostul Alitalia), pe ruta București-Roma-Buenos Aires și retur.

Sâmbătă, 26nov. Plecarea de pe Otopeni.

Am putut face check-in în avans la segmentul de zbor Roma-Buenos Aires. Pentru Otopeni-Roma, segment operat de TAROM, nu am reușit. Am sunat cu o zi înainte în call center, atât la TAROM cât și la ITA, dar fără succes. A rămas să rezolvăm cazul la aeroport, la plecare. Evident, nu părea scenariul cel mai confortabil. Ceea ce s-a dovedit justificat, deoarece a fost foarte complicat, a durat peste o oră să primim o rezoluție pozitivă. Practic, deși figuram cu zborurile plătite și numere de bilete alocate, în sistemele TAROM nu se importaseră aceste informații și nu figuram în liste. Cam neplăcut. În fine, după multe discuții, s-a rezolvat. Am ajuns la Fiumicino, am mâncat câte ceva, am băut un vin (care era mai avantajos la preț ca berea) și am decolat spre Argentina. În timpul zborului, a jucat Argentina cu Mexic, în grupe, la Cupa Mondială din Qatar. Dacă pierdea Argentina, era descalificată. Mi-ar fi plăcut mult să câștige, să prindem meciuri cât suntem acolo. Evident, în avion erau oameni care urmăreau cumva meciul, și a fost bucurie mare la goluri. Scor final, 2-0 pentru Argentina, deci rămâneau șanse să treacă de grupe. Devenea decisiv meciul cu Polonia, pe care îl vom prinde în Puerto Iguazu.

Duminică, 27nov. Aterizăm la Buenos Aires.

Plecând de la 10 grade Celsius, când ajungi la peste 30 grade în câteva ore, devine mai palpabilă senzația de vacanță! Am luat autobuzul 8 (colectivo, cum spun ei), care face cam o oră și jumătate până în zona Plaza de Mayo, pe unde aveam cazarea. Pentru utilizarea transportului public (autobuze sau metrou) trebuie achiziționată o cartelă (SUBE). Aceasta se încarcă cu bani, în moneda locală (ARS) – cash, nu se putea direct de pe card. Transportul public este extrem de ieftin. Costul unei călătorii de la aeroport în oraș este circa 90 ARS (cam 3 lei, la curs oficial). O deplasare prin oraș iese pe la 50 bani, nici nu putem calcula bine 🙂 . Nu schimbați euro sau dolari în ARS în aeroport, decât strictul necesar! Despre schimb valutar, mai multe detalii puțin mai jos…

Zonele dintre aeroport și oraș par destul de neprietenoase, dar nu recomand ca aceste imagini să contribuie la formarea primei impresii. Ne cazăm (Gran Hotel Ailen) și pornim pe străzi, fără obiective clare pentru prima zi. Av. de Mayo, șoseaua principală de lângă hotel, era închisă traficului auto, pentru un eveniment. Am fost și noi puțin, am prins câteva dansuri ale unei echipe de chilieni și un recital de poezie. Interesant, să vezi oameni stând pe scaune să asculte poezii, în lumea de azi…Ne-am mai plimbat pe principalul lor bulevard, Av. 9 de Julio, pe lângă Obelisc, teatrul Colon, până în cartier Recoleta. M-au impresionat bulevardele foarte largi. Când am traversat Bd. 9 Iulie, am numărat 160 pași între cele 2 trotuare!! Copacii de pe margine aveau niște flori mov, foarte frumoase! De asemenea, foarte mulți oameni cu câini! Ne-a plăcut acest lucru, era o atmosferă caldă…

Luni, 28 nov, Buenos Aires.

Am plecat de dimineață, spre Boca. Am trecut pe lângă cel mai mare mural din lume cu Maradona (Av. San Juan) după care am luat un Uber până la stadionul lui Boca Juniors. Pe recenzii, o mare parte din zona Boca este dată periculoasă pentru turiști. Atât cât am fost pe acolo, în timpul zilei, nu mi s-a părut deloc riscantă. În orice caz, am ajuns la stadion, unde atmosfera era deosebită. Totul acolo respiră fotbal. Era plin de turiști, magazine și baruri. Din păcate, celebrul stadion Bombonera nu putea fi vizitat, decât de către membri. Am pornit pe jos către El Caminito, o zonă superbă, plină de viață. Am mâncat excelent și am pornit înapoi către hotel, prin zona Casei Rosada.

Marți, 29 nov. Zbor spre Iguazu.

Dimineață am vizitat cimitirul Recoleta. Pe mine nu m-a impresionat în mod deosebit, dar este un loc aparte. Cel mai cunoscut pentru turiști cred că este mormântul Evei Peron, dar sunt multe personalități ale Argentinei acolo.

Apoi, am schimbat niște Euro în ARS. Acesta este un lucru foarte important, relevant pentru perioada în care am fost noi acolo (nu știu dacă va fi la fel și în alte perioade). Pe scurt, cursul oficial era de aproximativ 1 Euro = 180 ARS (deci cursul pentru plata cu cardul). Cursul străzii era de circa 320 ARS pentru 1 Euro. Am schimbat Euro pe strada Florida – zona recomandată de la hotel ca fiind cea mai bună. Sunt mulți oameni care strigă pe stradă „cambio”, ceea ce pare cam nesigur. În realitate, nu sunt probleme, toți promoterii sunt din partea magazinelor sau chioșcurilor din zonă. Mergi cu omul în magazin/chioșc, unde schimbi banii fără riscuri (cel puțin, acesta a fost sentimentul meu). Nu e tocmai oficial, dar este safe. Pe scurt, cash-ul este rege, cine merge acolo cu Euro sau USD este boier. Toate mesele, transportul sau cazările sunt cam la jumătate de preț…

Până să plecăm spre aeroport, am mai avut timp de un espresso la cafeneaua Tortoni, faimoasă în Buenos Aires deoarece a atras, de-a lungul celor peste 160 ani ai săi, numeroase personalități culturale ale Argentinei.

Seara am zburat spre Iguazu, cu Fly Bondi. O experiență ciudată și foarte neplăcută. Două amânări, inclusiv schimbarea zborului pe alt aeroport. În loc să ajungem la Iguazu la 7pm, am ajuns după miezul nopții…Bine că nu s-a anulat, unele zboruri de pe panou erau anulate, ceea ce ar fi fost total neplăcut. Deci, atenție cu Fly Bondi, multe recenzii alarmante…Am ajuns noaptea la Puerto Iguazu. Aeroportul e mic, la vreo 20km de oraș. Se poate merge doar cu taxiul, 3500 ARS. Ne-am cazat la Hospedaje Jose Gorgues, poziționat bine față de stația de autobuze.

Miercuri, 30 nov. Cascada Iguazu.

Am plecat de dimineața spre autogară, de unde am cumpărat bilete pentru cascade (cataratas), cu 1000 ARS de persoană, dus-întors. Taxa de intrare în parcul natural este 4000 ARS/pers. În interior, am achiziționat o excursie cu barca (de la Jungle, au ghișeele pe dreapta, după intrare), 14000 ARS/pers. Ne-au luat cu o mașină de teren (un fel de bus descoperit) cu care am mers vreo jumătate de oră prin junglă, apoi ne-am îmbarcat pe niște șalupe și… a urmat marele duș! Cascadele oferă un spectacol impresionat, care surprinde chiar dacă știi la ce să te aștepți. Fiecare turist primește un sac de cauciuc în care își pune lucrurile personale înainte să avanseze barca sub cascade. Ne-am udat până la piele, a fost spectaculos. La final, au mai rămas vreo 2 ore să ne plimbăm pe niște trasee faine din care cascadele puteau fi admirate și de pe mal. Conform spuselor ghizilor, vorbim de peste 1 milion de litri de apă pe secundă!

Revenirea, din zona traseelor la ieșirea din parc, se face cu un mic tren, gratuit. În stație erau multe animăluțe ciudate (coati se numesc), care mișună printre călători. Turiștii sunt avertizați să nu încerce să le mângâie, deoarece pot mușca. Ne-am calculat întoarcerea astfel încât să fim în oraș înainte de 4, să vedem meciul. Ne luasem tricouri ale Argentinei din Buenos Aires, acum era momentul să le purtăm și să vizionăm meciul decisiv din grupe, dintre Argentina și Polonia. Am găsit un restaurant în care am urmărit meciul alături de mulți alți turiști și câțiva fani locali. Atmosfera a fost excelentă, iar faptul că Argentina a câștigat a amplificat nebunia. În plus, eram super-bucuroși că aveam șanse să mai prindem un meci, live, la revenirea în Buenos Aires. Voiam să dăm o fugă până în Brazilia în acea seară, fiind foarte aproape. Dar am băut multă bere Quilmes în timpul meciului și am căzut lat…

Una peste alta, cascada Iguazu merită pe deplin, este o experiență încântătoare! Orașul nu este cine știe ce, nu cred că sunt multe de văzut în el. Atenție la cascade, sunt niște țânțari pe acolo, foarte musculoși 🙂 Ne-au ciupit câțiva, nu îi simți pe loc, dar lasă urme pentru câteva zile bune. De asemenea, interesant că în jungla respectivă sunt mulți jaguari (deh, junglă!). Cum sunt pe la noi semne pe marginea drumului cu atenție la căprioare sau vaci, la ei sunt semne cu atenție la jaguari! Așa cum vorbeam cu tipa care ne-a adus cu taxiul de la aeroport, nu prea este un drum indicat pentru plimbări cu bicicleta, mai ales noaptea…

Joi, 1 dec. Zboruri Puerto Iguazu – Buenos Aires – El Calafate.

Ziua națională a României am petrecut-o mai mult pe drum. De data asta nu am mai avut întârzieri, dar ne-a trecut și acum glonțul pe la ureche! Dar să o luăm cronologic…

Am ajuns cu bine în Buenos Aires, pe AEP (aeroportul domestic), cu Fly Bondi. Am făcut check-in la bagaje, la Aerolineas Argentinas, cu care urma să avem zborul după-amiază spre El Calafate. Având câteva ore la dispoziție, am pornit spre oraș, să schimbă niște Euro (cursul în Buenos e mai bun, dar nu se recomandă să schimbi totul de la început, fiind hiperinflație). Cu ocazia asta am luat și prânzul. Ne-am întors la AEP lejer, cu circa o oră și jumătate înainte de zbor. Având deja bagajele date, fiind zbor intern, am zis că e suficient. Ei bine, a urmat mare șoc! Plecările erau de la etaj și nu vedeai decât când urcai cât de mare era coada, la control. Nu am văzut niciodată așa ceva. Estimez ca vorbim de peste 200m de coada! La un moment dat, nu am avut ce face și ne-am băgat în față. A fost foarte urât, dar altfel pierdeam avionul. Învățătură de minte, la aeroport stai liniștit doar când ești la poarta de îmbarcare (uneori, nici atunci nu sunt toate lucrurile clare…)!

După această etapă destul de traumatizantă, am ajuns cu bine în El Calafate. Aterizarea este în sine o experiență, aeroportul este într-un deșert. O notă aparte o face lacul Argentino, care are o culoare deosebită (din cauza ghețarului). Este cel mai mare lac din Argentina și arată foarte bine, contrastant, în decorul selenar. Am mers cu taxiul până în oraș, care are un aspect destul de sărăcăcios. Ne-am cazat la Departamento Calafate Centrico, un apartament foarte confortabil. Ne-am plimbat pe niște străzi pline de câini, care par ai nimănui. În zona centrală sunt niște restaurante drăguțe, am ales unul în care am mâncat foarte bine. Am optat tot pentru vită, deși ni s-a spus că mielul (corderro) este specific pentru zonă.

Vineri, 2 dec. Ghețarul Perito Moreno.

Am mers pe jos până la terminalul de bus, cam jumătate de oră. Am luat bilete dus-întors până la ghețar (7000 ARS de persoană). Acolo am mai plătit 4000 ARS de persoană intrarea în parcul natural. Am luat excursie cu barca până la baza ghețarului (ARS 5000 de persoană), care a meritat din plin. Este impresionant să vezi ghețarul de aproape, ocazie bună pentru fotografii. Deși eram la început de vară, temperaturile erau foarte scăzute, spre zero grade.

După barcă, am avut peste o oră să ne plimbăm pe trasee, ceea ce recomand cu căldură (nu în sens propriu, fiind la câțiva metri de un ghețar 🙂 ). Atenție, dată fiind dinamica ghețarului, acesta este împins în permanență către o zonă de pământ, unde se produc rupturi frecvent. Cu ceva răbdare, sunt șanse să prinzi în fotografie sau filmare o ruptură, ceea ce este spectaculos. Am văzut una frumoasă, dar nu eram pregătit cu telefonul. Aceste tensiuni din uriașa masă de gheață produc niște sunete deosebite, ai senzația că tună. Excursiile sunt cu oră fixa de retur, așadar ne-am adaptat și am revenit în El Calafate conform programului. Am cumpărat bilete pentru Puerto Natales, pentru ziua următoare, 6500 ARS de persoană (de la Marga Taqsa). Seara am mâncat o tocăniță de miel absolut senzațională!

Sâmbătă, 3 dec. Plecarea spre Chile. El Calafate – Puerto Natales.

Autocarul spre Chile a fost foarte confortabil. Am avut bilete semi-cama (adică se lasă scaunul destul de mult, dar nu se face chiar pat). Completasem un set de formulare necesare la trecerea în Chile, primite de la compania de transport. De asemenea, a trebuit să prezentăm certificat de vaccin anti-Covid (dovada a două vaccinuri). La granița cu Chile, turiștii primesc o hârtiuță, trebuie păstrată deoarece se arată și la ieșirea din țară. Noi le-am pierdut, nu a fost problemă la ieșire dar există riscul să nu fi găsit prin sisteme și să ai neplăceri. Am ajuns la Puerto Natales în circa 6 ore. Chile este pe același fus orar cu Argentina. Ne-am cazat la Natales Altos Patagonia, după un drum pe jos de circa 20 minute de la terminal. Străzile sunt asfaltate, cu trotuare, o îmbunătățire vizibilă față de El Calafate. Mașinile oamenilor, de asemenea, sunt mai scumpe, se vede un alt standard de viață. Deoarece urma să mergem mai mult în cadru natural, am optat pentru cash, așa că am scos CLP din bancomat. Am mers doar la Santander. Pentru fiecare extragere, pe lângă comisionul băncii mai este un comision Link (din ce am testat, e vorba de 7000 CLP indiferent de suma extrasă de la bancomat, deci e bine să se scoată sume mai mari per tranzacție). În Chile nu mai e cazul să schimbăm Euro sau dolari „pe stradă”, aici nu sunt aceleași disparități ca în Argentina. Pentru referință, 1 Euro era aproximativ 900 CLP, pe perioada cât am fost acolo. Am cumpărat de seara excursia către Torres del Paine de a doua zi (18000 CLP/persoană, cu Bus Sur).

Duminică, 4 dec. Torres del Paine.

Am plecat de dimineață spre terminalul de autocare. Vremea era anunțată rea, cu ploi. Temperatura, spre zero grade…Ne-am gândit dacă să mergem toți 3, până la urmă am agreat să ținem echipa compactă. Așadar, am plecat toți, înainte de 7 AM. Am luat Bus Sur, care ne-a dus până în Torres del Paine, în circa 2 ore. Returul este la ora stabilită, nu este flexibil. Luasem returul pe la 7 seara, deci aveam de petrecut cam 9-10 ore în parc. Ar fi fost excelent dacă aveam parte de soare, ca în fotografiile de prezentare. Doar că vremea nu era promițătoare.

La poarta parcului natural, trebuie arătată dovada plații online. Pe net scria că se pot face acolo plățile doar cash. La fața locului ni s-a spus însă că nu se poate plăti cash, biletele se cumpără doar online, în avans. Pe cei care nu plătisem în avans ne-au lăsat să intrăm, dar nu știu dacă funcționează acest tratament în orice situație. Da la poartă până în zona hotelului, vreo 10km în total, circulă un shuttle (3000 CLP de persoană, pe sens).

La Welcome Center, atmosfera era foarte frumoasă. Am primit recomandări legate de ce am putea face în orele avute la dispoziție. Am decis să mergem către Mirador Base Torres, cam 8-9 ore dus-întors. Vremea la bază nu era tocmai rea, era puțin frig și ploua ușor, dar nu deranjant. Pe măsură ce am urcat, am intrat în zone expuse vântului, acolo era mai rău. Am mers destul de întins, am reușit să ajungem la o lagună foarte frumoasă, la baza turnurilor, în aproximativ 4 ore si jumătate (12km, preponderent urcare). Am făcut câteva poze, dar eram în nori și era foarte frig. La coborâre, am venit mai repede, deși prima porțiune de coborâre a fost destul de provocatoare, deoarece se putea aluneca pe zonele cu pietriș. Am oprit pentru circa jumătate de oră la refugiul Chileno, în rest nu prea am pierdut vremea. Din loc în loc, ne-am mai tras sufletul pentru o fotografie sau o filmare, în rest, am mers. În total, aproape 24km, în aproximativ 8 ore, cu 1400m altitude gain (detalii pe Strava – Link).

Cât am așteptat busul de retur, ne-am împrietenit cu un cuplu de brazilieni foarte simpatici, care știau multe despre România. Evident, el se pricepea la fotbal, își amintea și acum golul lui Hagi de la mondialul din America. Spunea că avea 10 ani atunci și a rămas impresionat. Mai spunea că Romario, și acum, când dă interviuri și este întrebat despre momentele relevante din cariera sa, amintește că a jucat alături de Hagi!! Mda, ce vremuri!!

Am revenit în Puerto Natales cam rupți, dar mulțumiți că am făcut-o și pe asta! Eu îmi doream de mult să ajung în Torres del Paine. Realist, strict pentru această zi, nu pot spune că a meritat pe deplin efortul. Uitându-te însă la hartă, văzând ce puțin am parcurs din toată această regiune și câte ar mai fi de văzut, dau vot favorabil. Chiar merită mers, ar fi recomandat de petrecut 5-6 zile în parc, pentru o experiență mai bogată. Dacă ar fi și vremea mai bună, cred că este un spectacol maiestuos. O mică notă pentru aventurieri: deși nu prea este comunicat la fața locului acest fapt, atenție totuși că este o zonă cunoscută pentru numărul ridicat de pume. E bine de avut în vedere ;). De asemenea, dacă aveți nevoie de o hartă (pe hârtie), cumpărați-vă dinainte, acolo nu există de vânzare. Pe telefon, hărțile trebuie descărcate pentru acces offline, pe acolo nu prea e semnal.

Pe drumul spre cazare, în Puerto Natales, am găsit deschis un mic local, familial, foarte puțin pretențios. Am mâncat excelent, ba am mai atras și alți turiști care ne-au văzut înăuntru și și-au făcut curaj să încerce.

Luni, 5 dec. Puerto Natales – Punta Arenas.

Un drum scurt cu autocarul de circa 3 ore (cu Bus Sur). Am gândit această zi mai mult pe relaxare, fiind programată după cea de trekking. Am ajuns lejer la Punta Arenas, care, recunosc, nu îmi genera așteptări. Credeam că este o mică localitate în care o să pierdem câteva ore, înaintea lungului drum cu busul către Ushuaia, de a doua zi.

Prin urmare, Punta Arenas a fost o surpriză deosebit de plăcută! Orașul este destul de mare, bine pus la punct. Mi-a dat senzația că ai multe lucruri de făcut prin zonă. Ne-am plimbat și am văzut că este încărcat de istorie, multe expediții spre Antarctica au avut Punta Arenas ultim punct de plecare (inclusiv Amundsen sau Shackleton). De asemenea, într-un parc central, se află statuia lui Magellan.

Ne-am cazat la Casa Nueva, cea mai frumoasă cazare din toată excursia. O casă pe 2 niveluri, în care intră lejer 5-6 persoane. Apoi ne-am plimbat prin oraș, am cumpărat câteva tricouri și unele suveniruri, fiind ultima zi în Chile. Am mâncat și am tras o mică promenadă pe faleză, unde se găsesc însemne ale marilor exploratori din trecut. Am stat puțin la povești cu un domn care ne-a întrebat de unde suntem și am aflat că el era din Bulgaria, de pe lângă Ruse (dar locuia de mulți ani în USA). Ne-a povestit că, atunci când era mic, se uita la televizor la români. I-am spus că exact asta făceam și noi, ne uitam la bulgari 🙂 În aceeași seară am rezolvat și biletele spre Ushuaia, la Tecni Austral (aveam rezervarea dar încă nu le plătisem), cu 45000 CLP de persoană.

Marți, 6 dec. Punta Arenas – Ushuaia

O zi ceva mai lipsită de peripeții, deoarece a fost alocată drumului, de circa 11 ore cu autocarul, între Punta Arenas și Ushuaia. Pot spune că a trecut destul de ușor. Ca fapt mai deosebit, pe parcursul călătoriei, merită menționată traversarea strâmtorii Magellan, cu vaporul. Am avut noroc și ne-am mișcat repede. Eram pregătiți pentru eventuale întârzieri, când este marea agitată se pot produce abateri mari de la program. În timpul traversării, am stat mult pe punte, în ciuda vântului destul de puternic. Efortul ne-a fost răsplătit, deoarece, la un moment dat, au apărut delfini care ne-au acompaniat, făcând salturi frumoase prin valuri.

Un alt aspect demn de menționat este schimbarea peisajului pe măsură ce ne apropiam de Ushuaia. Cu circa 100km înainte, când se ajunge pe malul sudic al lacului Fagnano, priveliștea devine spectaculoasă. Munții sunt foarte frumoși iar pădurile au un aspect aparte, fiind parcă marcate de duritatea iernilor.

Am ajuns în Ushuaia cu vreo oră mai repede decât era în plan. Ne-am cazat la Oikos, un loc drăguț, cu vedere spre mare (spre canalul Beagle). Am fost apoi în centru, pentru a rezerva o activitate pentru a doua zi. Am cumpărat o excursie de la o ucraineancă stabilită acolo, apoi am fost să mâncăm niște fructe de mare la un restaurant din zona portului.

Miercuri, 7 dec. Ushuaia – excursie

Am pornit pe jos de la cazare spre portul turistic, circa 40 minute. Ne-am îmbarcat pe un cataraman destul de mare, estimez ca eram vreo 200 pasageri cu totul, care ne-a dus în câteva locații intens frecventate de turiștii din zonă: o insulă cu cormorani, am trecut pe lângă un far celebru (mulți ani, considerat cel mai sudic din lume), apoi pe lângă o insulă cu foci și una cu pinguini. Văzând turiștii înghesuiți la poze, pe punte, mă întrebam ce or zice pinguinii despre noi. Sincer, oamenii păreau mult mai…pinguini, decât cei de pe plaja :).

Seara ne-am plimbat prin oraș. Am fost la centrul comercial unde sunt două magazine de sport, denumite Popper. De altfel, am găsit inclusiv într-un magazin cu cărți o lucrare despre Julius Popper, celebrul explorator de origine română din Patagonia, de la începutul secolului XX (link wiki).

Ushuaia este considerat cel mai sudic oraș din emisfera australă. Peste canalul Beagle, este o altă localitate (ce ține de Chile), Puerto Williams. Este însă mult mai mică (doar vreo 3000 locuitori). Deci, putem spune că Ushuaia este cel mai sudic oraș… Interesantă nașterea acestei localități, care a fost la început o bază militară (importantă în contextul conflictelor teritoriale cu populațiile indigene și cu Chile, de la finele Sec XIX și începutul sec. XX). Bazele orașului au fost puse de deținuți, care erau exilați în acele zone.

Ushuaia mi-a plăcut, sunt cu siguranță multe activități pe care le poți face în zonă. Mi-a părut cea mai atractivă arie pentru plimbări cu bicicleta, îmi pare rău că nu am avut timp să închiriez una. Am fost puțin și cu autobuzul, colectivo local, și am folosit același SUBE din Buenos Aires. Foarte interesant și util de știut, aceeași cartelă este valabilă în mai multe orașe. De asemenea, era promovată o competiție de trail running, cred ca este spectaculos sa participi la așa ceva… Nu știu dacă mă înșel, dar mi s-a părut că, în Ushuaia, ai posibilități mai largi de a porni în ture de trekking, de a te bucura de cadrul natural. În rest, în majoritatea zonelor din Patagonia, deși teritoriile sunt vaste și par atractive pentru explorare, am fost surprins de numărul mare de proprietăți private. Practic, peste tot pe marginea drumurilor sunt garduri, neavând opțiunea de a porni liber în offroad. Ghidul de la Perito Moreno ne-a spus că, în perioada în care guvernul a stimulat popularea acestor zone, au fost împroprietăriți cei care veneau să locuiască în Patagonia pentru un anumit număr de ani. De aici, apariția acestor proprietăți. Fiind spații largi, proprietățile sunt foarte mari. Vacile și oile umblă liber prin acest pampas, de unde și calitatea cărnii de aici. În aceeași notă a diferențelor față de lucrurile cu care eram obișnuit de prin alte regiuni ale globului, în Patagonia nu prea vezi sate, localități. Ici-colo câte un ranch, dar sate, în înțelesul nostru, nu am văzut deloc, pe mii de kilometri…

Joi, 8 dec. Zbor Ushuaia – Buenos Aires.

Am zburat din nou cu Fly Bondi, de data aceasta fără peripeții. Am ajuns bine la hotel (Merit San Telmo), unde ne-am cazat. Am mâncat și ne-am plimbat prin zonă.

Vineri, 9 dec. Buenos Aires. Argentina – Olanda în sferturile Cupei Mondiale…

8 și 9 decembrie au fost zile libere în Argentina, așa că activitatea pe străzi și în magazine era mult redusă. Ne-am făcut un plan adaptat pentru 9 decembrie. Dimineața am fost să vizităm grădinile japoneze. Pare puțin ciudată o astfel de activitate în Argentina, dar am citit că sunt cele mai mari astfel de grădini din afara Japoniei. Fiind un mare admirator al grădinilor și parcurilor nipone, pot să spun că experiența este una foarte plăcută. Desigur, nu regăsim amploarea și atmosfera din Țara Soarelui Răsare, dar este o replică foarte bine realizată.

Apoi am fost să vizităm muzeul de artă sud-americană, MALBA. De asemenea, o activitate pe care o recomand. E interesant că sunt prezentate în muzeu lucrării ale multor artiști din America Latină, inclusiv câteva highlight-uri ale Fridei Kahlo.

După vizita la muzeu, venea în program vizionarea meciului Argentinei cu Olanda, din sferturile de finală ale Cupei Mondiale din Qatar. Aveam cam 2 ore să găsim un loc unde să stăm, eventual pe la un bar, cum am făcut în Puerto Iguazu. Am pornit dinspre MALBA spre mall Recoleta, cu idea că pe parcurs voi găsi ceva. Din păcate, era totul destul de pustiu. M-am gândit că, fiind zi liberă, oamenii se uită la meci acasă. În ultimă instanță, am fi putut vedea meciul prin mall, sigur găseam ceva. Deși mi-ar fi plăcut să fiu alături de argentinieni, nu de turiști…

Fix când am ajuns la mall, pe colțul străduței de lângă, am dat peste un bar care se numea Locos X El Futbol ! Evident, era plin de oameni afară, cu beri, așteptând meciul. Apoi am observat că și în celălalt capăt al străzii era un bar similar, iar circulația pe stradă era închisă de către poliție. Știau ei ce știau! Bucuroși maxim de acest noroc, am decis să urmărim meciul în stradă. Ne-am pus tricourile Argentinei și ne-am integrat în mulțimea vulcanică. Evoluția scorului, pentru cine nu își amintește, a fost: Arg-Ned 1-0, 2-0, 2-1, 2-2, cu egalarea olandezilor în ultimul minut al partidei… Au urmat prelungiri și lovituri de departajare. A câștigat Argentina, după un meci extrem de tensionat și…s-a declanșat carnavalul. Pe parcursul întregului meci atmosfera a fost nemaipomenită, dar ceea ce a urmat a fost realmente senzațional!!! O petrecere totală, așa cum probabil numai sud-americanii știu să facă. Strada s-a umplut în câteva minute, din neant a apărut o formație cu tobe și vulcanul a erupt! Când auzi comentatorii spunând că, în Argentina (cu siguranță, la fel e și în Brazilia) fotbalul este o religie, ei bine, chiar așa este! Toată lumea respiră fotbalul. A fost genial! Am votat unanim că această experiență trece direct pe poziția #1 din întreaga excursie, devansând Iguazu. Unde mai adaugi faptul că este ceva unic, nu va mai fi acolo peste o luna sau peste un an… Am devenit fanii necondiționați ai Argentinei, le-am învățat cântecele și am lăcrimat alături de acești suporteri nemaipomeniți. Am pornit cu greu spre hotel. Decizia ne-a fost ajutată si de ploaia torențială care s-a declanșat la vreo oră după meci. Să nu vă închipuiți că a dispersat mulțimea. Dimpotrivă, peste tot pe unde am mai umblat în acea seara, prin jurul hotelului, găseam mulțimi de oameni care se îndreptau spre zonele tipice de adunare (gen, piața Obeliscului).

Sâmbătă, 10 dec. Buenos Aires.

În ultima zi plină din excursie, eu am plecat spre Boca să mai iau niște suveniruri iar fetele au ales shopping într-o zonă comercială (pe Florida și spre Galeriile Pacifico). Pe drum spre Caminito am trecut prin Mercado San Telmo, care era plină de viață, fiind o zi de sâmbătă. La fel, în Boca și Caminito era forfotă, o atmosferă foarte vie și caldă. Am cumpărat tot felul de mărunțișuri, să îmi amintească de această excursie.

După-amiaza ne-am regrupat și am mâncat în zona hotelului. Seara, când credeam că totul e gata, fix înainte să mergem la hotel, am prins un festival în stradă. Erau mulți oameni normali, care dansau tango. Am rămas mască la acest spectacol total neașteptat, mai ales nefiind vorba de dansatori profesioniști. Erau oameni perfect normali, de toate vârstele, îmbrăcați elegant sau în blugi, care dansau, mai bine zis trăiau acest dans. A fost cireașa de pe tort, am înțeles că suntem într-o altă lume. Pe undeva, mi-a inspirat o țară latină de acum 30-40 ani. Ceva mai săracă, mai lipsită de fițe, dar cu mult suflet, cu dorință de a ajuta, cu umanitate. Argentina, te quiero!

Duminică, 11 dec. Zbor Buenos Aires – Roma

Ziua de duminică nu are cine știe ce peripeții. Am ajuns cu bine la aeroport, dar a contat că am plecat mai devreme, deoarece puteam întârzia din cauza unor modificări ale rutei autobuzului 8. Clar, în astfel de situații, rezervele de timp sunt obligatorii!

Zburând spre est, ne-a fost mai greu cu somnul. Ne-a lovit cam pe când ne apropiam de Roma.

Luni, 12 decembrie. Roma și zborul spre casă.

Am aterizat cam obosiți la Roma. Aveam însă 5 ore la dispoziție, așa că am mers în oraș. Ne-a luat cam o oră cu trenul spre oraș (gara Termini). La revenirea către aeroport, am optat pentru un autocar, care ne-a luat tot o oră. Prețul a fost de circa Euro8 pe persoană, pe sens.

Ne-am plimbat puțin spre Colosseum, pe via dei Fori Imperiali, am ajuns până la Fontana di Trevi, unde ne-am oprit să bem o cafea și să mâncăm….ei bine, o pizza 🙂 . Din păcate era destul de frig, nu era acea atmosferă tipică italiană. Erau totuși turiști, deși vorbim de o zi de luni dimineață. Maratonul din Roma, primul la care am alergat acum 10 ani, era deja anunțat pe panouri în oraș (el fiind programat în martie 2023).

La București am aterizat luni seară. Nu era zăpadă, dar era destul de frig…

Câteva gânduri de final: Argentina este o țară frumoasă, cu oameni calzi, autentici, cu o atmosferă vie și pasională. Cel puțin pe perioada excursiei noastre, prețurile, pentru cei care merg acolo cu euro sau dolari, au fost foarte mici. În măsura posibilităților, recomand o vacanță în Argentina de 2 – 3 săptămâni. Bugetul estimativ este de Euro 2500-3000 de persoană (desigur, acesta variază de la caz la caz, după specificul fiecăruia).

O altă resursă importantă într-o asemenea călătorie o reprezintă datele mobile. Pentru a evita un bill-shock, am avut roaming off pe toată durata călătoriei. Am avut un eSIM pentru Argentina, cu 3 GB, cu care ne-am făcut treaba. La hoteluri și prin majoritatea restaurantelor este WiFi. În anumite zone mai depărtate, precum unele parcuri naturale, așteptați-vă să nu fie deloc semnal, nici telefon, nici net… Recomand descărcarea hărților pentru zonele de interes, pentru acces offline.

PS. La momentul scrierii acestui articol, Argentina tocmai a devenit campioană mondială!! Am fost suporteri, în fața televizorului, îmbrăcați în faimoasele tricouri albiceleste și am trăit mari emoții, la meciul pe care mulți îl consideră cel mai frumos din istoria cupei mondiale. Ne bucurăm din inimă pentru această echipă și pentru această țară!