De ce citesc (eu)?

Un birou, undeva prin București, secolul XXI:

– Eu nu citesc
– Cum așa? (confuz)
– Nu citesc romane (cu franchețe și seninătate)…

Un scurt dialog, real, pe care l-am avut, mai demult, cu o persoană pe care am cunoscut-o în context profesional. Un rol de conducere și, categoric, o persoană foarte smart, un profesionist de top. M-a mirat. Îmi amintesc cum, mai recent, am văzut o postare a unui cunoscut, aș putea să-l numesc un influencer prin ceea ce face, despre cărțile pe care le-a citit. Erau toate de business (sau din zona help-yourself) și a precizat că nu vom găsi la el romane, ficțiune. Și atunci m-am mirat…

În alte instanțe, aș zice că de multe ori, m-am regăsit în situații destul de frustrante în care m-am lovit de titlul vreunei cărți, sau oamenii din jurul meu povesteau despre vreun roman, iar eu aveam mari limitări în a-mi aminti conținutul (deși citisem lucrarea în cauză). Inevitabil, m-am întrebat care este finalitatea cititului, a orelor aplecate asupra cărții, daca uitarea acoperă o atât de mare parte din ceea ce ar fi trebuit să fie o resursă la îndemână.

Uite-așa, am decis să aștern aici câteva idei, pe undeva pentru a îmi face și mie ordine în gânduri. Evit să intru în tiparul google-search then act. Întâi scriu și ulterior voi căuta ce au mai spus și alții pe acest subiect, cu siguranță mult mai multe puncte de vedere…

Neîndoielnic, o bună parte din ceea ce citim se pierde. Cel puțin, devine greu accesibil în plan conștient. Nu mai îmi amintesc nume de personaje, întâmplări din carte, uneori pierd chiar și ideea, filmul evenimentelor. E adevărat că, atunci când apar câteva repere, fluxul se reconstituie, de cele mai multe ori. De undeva, de sub praful timpului, ies la lumină eroi, acțiuni, trăiri. Se întâmplă asta doar cu cărțile? Nicidecum! Este valabil pentru cam tot ce facem în școală, pentru filme, ba chiar și legat de experiența de viață, în general. Nu ne amintim tot (și chiar ne bucurăm de asta, de cele mai multe ori!). Deci, care este rezultatul? Ce aș putea trece, cu pragmatism, pe lista de beneficii ale cititului? O să tratez preponderent zona de romane/ficțiune, pentru a reduce suprapunerile cu parcurgerea unor lucrări de specialitate, a învățării efective.

Cultura

Devin mai cult. Posibil, una dintre cele mai puternice asocieri ale cititului este cea cu cultura. Desigur, lucrurile sunt discutabile. Depinde ce anume citesc, nu? Un volum mare de ”gunoi” nu este un indicator de ”elitism”. Ce este gunoi și ce este calitate în lectură? Din nou, un subiect delicat. Extremele pot fi destul de clare, zona de mijloc este însă cețoasă (cred că aici avem o puternică analogie cu muzica sau cinematografia). Clișeu social sau nu, etichetare sau nu, un om citit este asociat unui om cult (și reciproca funcționează, în cele mai multe cazuri). Nu cred că cineva citește ca să fie considerat cult (ar fi destul de bizar ca asta să fie motivația) dar cititul poate produce acest efect, această atribuire. Mai este important în context social să fii un om cult? Da, zgândăr niște ”axiome”, parcă nu era voie. Dar societatea se schimbă sub ochii noștri. Mai este importantă stocarea de informații de către noi, homo sapiens, pe propriile drivere, când bătaia cu wiki și cloudul este pierdută? Mai este important trecutul, când ni se cere să trăim doar în prezent? Mai este important ce știm când ecranul din fața ochilor ne dă toate răspunsurile instant? Știu că, în plan afectiv, aceste întrebări dor, dar, dacă privim evolutiv, dacă ne separăm de modelele în care am crescut și format, cred că ar trebui să ne punem aceste întrebări. Eu sunt pentru cultură, așa cum o înțelegem acum, dar cum va arăta umanitatea în 50-100 ani?

Învățare

Aflu lucruri noi. Evident, cititul, chiar și cel legat de romane, ne oferă posibilitatea să învățăm lucruri. Chiar dacă romanul este polițist sau romance, SF sau istoric, vom afla, cu siguranță, lucruri noi. Elemente de context, descrierea unor evenimente sau locuri, a unor stiluri de viață, iar lista poate continua la nesfârșit, fiind corelată cu amploarea temelor care pot fi abordate în romane. Multe cărți din categoria ficțiune sunt plasate în cadre presărate cu ingrediente reale. Legat de SF, știm că un Asimov sau un Clarke au adus multă știință în lucrările lor de referință, deși pentru mulți ar putea părea simple povești. O întrebare pe care o poate pune the devil’s advocate ar fi: oare este cititul cea mai bună metodă de învățare? Nu este, dimpotrivă, extrem de ineficientă, de time-consuming? Să citești câteva zile un roman despre, să zicem, viața lui Spinoza (hai să dăm exemplu aici ”Problema Spinoza”, de Irvin Yalom, o carte de altfel foarte frumoasa!) când informațiile pe care le înveți de acolo le poți asimila în 30 minute de pe wiki? Greu de răspuns, în parametri de eficiență. Desigur, avem și componenta de suflet, de stare, dar vorbim și de asta puțin mai jos.

Experiențe de viață.

Sunt expus la spectru larg de trăiri, de contexte, în afara propriilor experiențe. Emoții, situații, rezolvări de probleme, relații sociale și introspecții personale. Romanele te expun la un univers vast, de o bogăție amețitoare, mult peste ceea ce ne oferă viața fiecăruia dintre noi. Te fac să te pui în pielea unor personaje, să trăiești acțiunile, să gândești propriile tale soluții. Într-o prezentare recentă, am văzut această argumentație adusă de Neil Pasricha, care își îndemna audiența la a citi beletristică, tocmai pentru această imersiune pe care o conferă. Această expunere îmi apare ca un beneficiu clar al romanelor. Inevitabil, vine întrebarea legată de alternative. De ce cititul de cărți și nu, spre exemplu, audiobooks? Sau ecranizarea? Evident ca avem plusuri și minusuri, dar sunt opțiuni alternative, nu? Pot opta să nu citesc un roman dar să mă expun la poveștile și trăirile altora prin multiple mijloace…

Divertisment

Mă bucur de fiecare carte citită. Mă simt bine să citesc, uneori mă concentrez pe teme existențiale, alteori deplâng vremuri de război și foamete, alteori râd de niște situații caraghioase descrise cu tâlc, alteori am inima cât un purice, așteptând să văd ce se întâmplă în capitolul următor. Am nevoie de divertisment și îl regăsesc în cărți. Pot însă că comentez de altcineva care își alege divertismentul în stand-up, sau în filme pe Netflix sau în muzică? Iar, dacă ne găsim timp să ne uităm la preferințele și comportamentele celor mai tineri, spre scurtele și, am zice noi, inutilele cascade de video-uri gen TikTok. Este o formă de divertisment, în ultimă instanță.

Spunea Tudor Chirilă, în îndemnul său adresat tinerilor în scrisoare către liceeni: ”Citiți! Citiți mult, citiți tot ce vă pică în mână!…” Categoric, cine citește, își dă seama de puterea pe care o capătă, pas cu pas, odată pornit pe această cale. Îndrăznesc să afirm că sunt și eu simpatizant al acestui partid. În cazul meu, funcționează beneficiile pe care le-am enumerat mai sus. Vreau însă să fim echitabili față de cei care au alte opțiuni. Este cititul singura cale pentru a atinge punctele menționate anterior? Beneficiile induse de citit, pot fi ele obținute și prin alte mijloace? Într-o tornadă informațională, în mijlocul unui ocean de surse de cunoaștere, pot eu să pun o etichetă de inferioritate cuiva, explicită sau doar asumată de mine, pe undeva prin catacombele interioare, pe motiv că nu citește? Tendința poate fi asta, mă îndemn însă la prudență…