Ce îmi place să fac…

Desigur, putem enumera numeroase lucruri care ne plac, activități care ne creează plăcere. Am încercat multe și, la felul meu de a fi, m-am regăsit în tot felul de hobby-uri. Pun în lumină mai jos câteva, care cred că sunt mai reprezentative pentru mine, cel de până acum…

Sportul este, fără doar și poate, un leit-motiv al vieții mele. Fără să fac vreodată un anumit sport la nivel înalt (să folosim apelativul uzual, ”de performanță”), m-am tot lovit de sport, încă de mic. Și la ora asta, în ceas de maturitate (o formă semi-mascată de a admite că, poate, chiar în plin avânt pe partea descendentă a evoluției mele, cel puțin în plan fizic).

Am jucat fotbal, ca tot băiatul de cartier bucureștean. După școala generală, am lăsat-o mai moale. Am reînceput să joc pe la 30 ani, pe terenuri de iarba artificiala. Am mai trăit febra competițiilor, în echipa de marketing a Vodafone. Am câteva amintiri foarte frumoase din perioada aceea (inclusiv echipamentul 🙂 ). Acum joc sporadic, foarte rar, dar mi-e dor și sigur o să mă mai mobilizez.

Am mers multicel cu bicicleta. Am avut exemplu în familie, de la tata. De asemenea, bunicul din partea tatei era realmente îndrăgostit de biciclete, era mecanic foarte cunoscut în comuna Pantelimon. Permanent veneau oameni la el, pentru reparații. Am ”biciclit” cu ambiție ani de zile, singur, cu tata sau cu tot felul de prieteni. Într-o vacanță am plecat de nebun până la Sinaia, ceea ce nu era chiar o treabă uzuală ”înainte” (țin minte și acum cum am sunat acasă de la un telefon public din Comarnic, să îi anunț pe ai mei că sunt bine). După o pauză de ani buni, m-am reapucat prin anii 2000, prins fiind de valul mountain biking-ului. De atunci, am tot fost în mijlocul fenomenului, prin concursurile pe la care am mai participat sau evenimentele pe care le-am organizat, prin business-ul pe care l-am pus pe roate, prin prietenii pe care mi i-am făcut în lumea asta. Bicicleta înseamnă sănătate, civilizație, eco, natură. O pasiune pe care o recomand oricui. Acum am trei biciclete (și mi-aș mai luat vreo 2-3 🙂 ).

Tenisul ocupă un loc important în cadrul sporturilor pe care le-am practicat. Joc tenis încă de la final de ”generală”. Niciodată nu am depășit stadiul de amator, am o grămadă de lovituri greșite și puncte slabe, m-am încrâncenat pe la câteva concursuri de amatori, am și câștigat ici-colo. Mi-ar plăcea să intru într-un program de antrenament, cu instructor, și să mai apăs puțin pe pedală, pentru cupe de old-boys. Dacă mă ține spatele, cred că o să mai cochetez cu tenisul și competițiile.

Alergarea, dacă stau să privesc retrospectiv, a devenit un ax central al practicării sportului pentru mine. E o treabă interesantă, deoarece, în copilărie, nu am fost niciodată bun la alergări pe distanțe lungi. Mă descurcam destul de bine la viteză, rareori pierdeam un sprint (asta, evident, când nu trebuia să mă pun cu Tudor). Și-uite-așa, într-o iarnă prin 2010, iritat că nu am mai făcut mișcare de ceva vreme (nu vorbim de perioade lungi, eu dacă nu fac sport câteva săptămâni, încep să o iau razna…) am ieșit să alerg. Vreo 3 kilometri, mi s-a părut o realizare. Apoi, tot mai mult. Când am bifat 10km, mă simțeam un mic erou. De aici, am început antrenamentele mai regulate și concursurile. Am terminat cu greu primul meu semimaraton, la București (oct2011). În 2012 am participat la primul maraton, la Roma. Am terminat ofilit, în peste 5 ore. În anii următori, am participat la multe concursuri de șosea și trail, am strâns 7 medalii de finisher la maratoane (Roma 2012, Paris 2013, Madrid 2014, Florența 2016, Copenhaga 2017, Atena 2018 și Berlin 2019 – în 2015 am luat startul la Two Ocean Marathon la Cape Town dar nu am alergat decât 5km, eram la mai puțin de 2 luni după o operație de hernie disc, iar 2020 știe toată lumea că a fost în lockdown). Alergarea este un mod de viață, o recomand atât pentru fizic cât și pentru pregătirea mentalului, pentru o bună disciplină personală. M-au influențat mai mulți oameni pe acest drum dar aș spune că persoane cheie sunt Vlad Mihalache și Murakami.

Poate pentru mulți surprinzător, dar o categorie de sporturi care m-a pasionat toată viața o reprezintă sporturile de combat. Generic spus, artele marțiale, de tot felul. De la judo și karate (în anii de demult) spre K1, BJJ, box. Ador sa mă joc la sac, să mă antrenez specific. De prin anii 2000, sunt mare fan al transmisiilor live ale meciurilor și turneelor, de la noi sau de prin străinătățuri. Absorbeam fiecare secundă din turneele K1 din perioada de aur și am trăit acei ani de început de secol XXI cu imensă admirație și nerăbdare să îi urmăresc pe Ernesto Hoost, Peter Aerts, Jerome Le Banner, Mirko Filipovici ”Cro-Cop”, Mark Hunt, Ray Sefo, Remy Bonjasky, Semmy Schilt și mulți alții (după Lokal Kombat, pe Ciprian Sora sau Daniel Ghiță – samuraiul nostru care a fost acolo, sus de tot)…

Poate părea că am înșirat prea multe. Ei bine, mai am! Lista e mai lungă. Așa sunt/am fost eu, nu am făcut niciun sport la nivel înalt, dar am încercat, barem, un spectru larg. Ce aș mai putea pune pe această listă? Triatlonul (cu care am început să cochetez în ultimii ani, de când mi-am mai dat drumul la înot), mersul la sală (ocupație cu care mă îndeletnicesc destul de regulat, de peste 20 ani – hm, ce repede trece timpul!), mersul pe munte (o activitate superbă, pe care o fac mult mai rar decât ar trebui), handbalul (care era o adevărată religie în generală, înainte de `90), voleiul (pe care l-am practicat cu ambiție vreo 4 ani, cam de pe la 16 pana pe la 20 ani, apoi foarte rar). Poate mai sunt, dar cred că le-am atins pe cele mai relevante. La un club, organizat, am făcut de-a lungul vieții, câte puțin din următoarele: în copilărie, tenis, handbal, karate. Ca adult, înot și box.

Cititul este o activitate uzuală pentru mulți oameni. O pun însă pe listă deoarece am avut perioade în care a însemnat mult din timpul meu „liber” (inclusiv în perioada curentă, când am o mare aviditate pentru devorarea cărților). Nu am o anumită zonă preferată, citesc cărți de business și beletristică deopotrivă. Îmi place să schimb registrele, să trec de la texte în română la engleză, de la business spre ficțiune, de la istorie la lucrări despre viitor. Greu să spun că am un autor favorit. Dacă mă uit pe la ce am citit în ultimii ani, aș aminti câteva nume care m-au impresionat, fără a considera lista un clasament sau o treabă închisă: Murakami, Irvin Yalom, Harari, Cărtărescu.

Scrisul. Ei bine, pare o preocupare puternic înrudită cu cititul. Da și nu. Din păcate, cred că suntem formați, prin școala noastră mult dezbătută, să primim, mai mult decât să dăm. Foarte debalansat acest raport, îndrăznesc să spun. Absorbim informații, fără să fim la fel de motivați să devenim surse de cunoaștere, de creativitate, de puncte de vedere. Am mai criticat modul cum sunt scrise tezele, lucrările de dizertație, cărțile. Sunt cvasi-general compendii de idei ale altora. Salate din paginile trudite de alții. Cam lung preambul pentru a îmi susține aici interesul meu de a scrie. Nu am fost niciodată la Olimpiadele de română, nu am scris poezii și nu am avut tangențe cu cercurile literare (mai degrabă, eram băiatul bun la mate). Deci, nu pot miza pe vreun talent dosit. Nici la muzică nu am deloc talent, dar în acest caz ar deranja grotesc să încerc emiterea unor sunete în eter. Ar fi dăunător pentru orice audiență :). În ceea ce privește textul scris, ei bine, poate să fie deranjant pentru câteva spirite mai luminate, poate să sufere chiar profund din punct de vedere stilistic (poate că, uneori, chiar și gramatical, nu exclud nici acest aspect dureros), dar este un risc asumat. Vreau să transmit anumite idei, anumite puncte de vedere, și o fac prin cuvântul scris. Aici, pe blog, în diverse articole publicate ici-colo. Am reușit să progresez în privința scrierii unor texte mai lungi, a finalizat o primă carte și lucrez la alte proiecte pe care le am în minte. Sper sa pot continua pe direcția aceasta, îmi place și mă regăsesc într-o oarecare măsură în această aventură.

Desenul / Pictura. Săpând prin arhivele personale, găsesc câteva memorii în care oameni diverși mi-au spus că aș avea ceva talent. Da, știu, după Syed, asta ar fi o greșeală educativă, ceea ce nu contest. Doar că nu mi s-a urcat la cap. Ba, dimpotrivă, am lăsat această activitate în plan secund (terțiar?). Când și când, răzbăteau din „tenebrosul” meu subconștient mici ”pusee artistice”, pe paginile agendelor, în timpul unor ședințe plicticoase sau când muream de plictiseală prin vreo sală de așteptare. Ei bine, să aruncăm deznodământul, pentru a inhiba tensiunile: nu, nu mă consider talentat, pe parte de desen. Doar că nu sunt paralel cu subiectul (deci, dacă vreau să desenez un cal, nu îmi iese o vulpe 🙂 ). Asta înseamnă că, dacă aduc un aport considerabil de muncă, aș avea șanse să îmi îmbunătățesc puterea de exprimare. Asta este ce intenționez să fac. Duc cu mine acest plan de ani de zile, am reușit să împing lucrurile în 2020, pe perioada pandemiei (marile „războaie” vin la pachet și cu unele salturi în plan social). Am început să pictez, am un plan de dezvoltare pe direcția asta și sper să mă țin (aici ar trebui sa mă ajute disciplina antrenamentelor din sport…)

Călătoritul. Are rost să mai trec aici partea de travel? Cui nu-i place să călătorească? În lumea de azi, oricine are cât de cât asigurate palierele de jos ale celebrei piramide Maslow-iene, este înclinat spre călătorii. Explorarea unor locuri noi ne încarcă de energie, de viață, simțim că trăim, că experimentăm. Am o zonă dedicată pe site acestui subiect, în care postez din propriile experiențe. Scriu însă și aici câteva cuvinte, mai generice, deoarece mi s-ar părea incorect să sar peste această temă tocmai într-o postare despre stilul de viață. Da, călătoritul face parte din stilul meu de viață. Pun doar câteva idei, mai jos (mi-ar plăcea să le spun chiar inshight-uri):

• planificarea este foarte importantă, mai ales pentru excursiile lungi. Când am pus „pe hârtie” destinațiile în care mi-ar plăcea să merg (aveam atunci cam 30 de ani), am adăugat numărul de zile pe care l-am considerat decent, plus sumele aferente, am realizat mai bine cum stau lucrurile. Mai exact, am venit cu picioarele pe pământ. Cu picioarele, nu cu nasul! Adică, nu am fost făcut KO, dar am înțeles că pentru a face ce îmi doream, trebuia să mă organizez. Nu este chiar atât de mult timp cât credem, pentru a face ce visăm… De atunci, am reușit să ajung în 4 astfel de destinații depărtate. Dacă nu aveam acel moment de revelație, nu știu dacă as fi avut același curs… Mai am încă multe pe listă 🙂
• pentru călătorii este nevoie de timp. Aici se poate intra în conflict cu timpul necesar muncii, mersului „la job”. Mi-am căutat o zonă de echilibru. Cred că am găsit-o. O poate face oricine, doar e nevoie de curaj și corectitudine, între ceea ce dai și ce vrei să primești. Poate și de puțin noroc, dar nu aș miza pe asta…
• pentru proiecte mai ample este nevoie de bani. E un adevăr parțial, se poate face turism de calitate și cu sume mai modeste. Chiar gratis nu prea merge, totuși. Deci, undeva, trebuie să pui în balanță niște cheltuieli, aproape inevitabil trebuie să renunți la ceva pentru a putea călători. Fiecare cu prioritățile sale, pentru mine este important să și umblu. Nu doar să umblu, adică îmi asigur și o saltea confortabilă pe care să dorm la întoarcere, dar nici nu îmi arunc toți banii pe mese la restaurant și haine din mall.
• există mai multe tipuri de turism. Îmi place să experimentez și am preferințe diverse. Merg în vacanțe cu grupuri mari de prieteni (în general, în cele mai statice), merg cu grupuri mici de prieteni sau singur. Îmi place să călătoresc singur, nu mă simt alienat, pierdut. Dimpotrivă, este un timp intens, petrecut cu mine, în care îmi vin idei, explorez, simt că este important în echilibrul meu și în dezvoltarea personală. Merg cu plăcere în capitale cunoscute și cu aceeași plăcere explorez locuri necunoscute în munți sau sălbăticii. Îmi place să ajung în locuri aflate la mii de kilometri, pe alte continente, dar mă simt împlinit și când urc un munte din Carpații noștri sau stau de vorbă cu un bătrân într-un sat uitat de lume prin Maramureș sau Moldova. Merg la muzee, gust mâncărurile locului, încerc să interacționez cu localnici, bifez centrul orașului și zonele mărginașe, neturistice. Toate sunt experiențe si le alternez, în funcție de context. Încerc să mă bucur de fiecare poveste în parte…

Poate ar merita menționate și alte domenii care, de-a lungul timpului, mi-au mai concentrat atenția și cărora le-am alocat timp (top-of-mind, dintre cele nedetaliate mai sus, ar fi fotografia), dar cred ca am surprins cele mai importante direcții. Cine știe, poate, pe viitor, mai apar și altele…