In cautarea rezultatului perfect

Text adresat perfectionistilor, cautatorilor de nod in papura si delasatorilor, deopotriva…

Suntem implicati in realizarea unui proiect. Pentru simplitate, sa zicem ca avem o implicare end-to-end, din faza de proiectare pana totul se incheie. Putem vorbi de un proiect la job, de organizarea unui eveniment, a unei vacante sau de zugravitul apartamentului. Nu prea conteaza, spectrul este foarte larg.
In ce masura finalizam totul perfect? Putem sau nu putem sa avem aceasta asteptare? Cum gestionam finalul, in conditiile in care perfectul nu este atins? Cum gestionam asteptarile pe parcurs, cum motivam sau sanctionam oamenii implicati?
Nu cred ca este simplu si probabil fiecare are modul sau de a se raporta la standardul pe care il doreste sau il impune.

Gandeste-te la proiecte de-ale tale. Le finalizezi perfect?
Daca raspunzi cu fermitate si viteza “da”, recomand sa consideri cel putin unul dintre punctele de mai jos:
a. evaluezi proiectul dupa ce se termina? aloci putin timp sa il diseci, faza cu faza, sa vezi daca sunt zone de imbunatatit?
b. este doar parerea ta ca proiectele sunt perfecte sau si a celorlalti implicati? I-ai intrebat sau presupui?
c. te gandesti la un proiect anume sau in general?
Ei bine, poate tu chiar esti o persoana care face totul perfect. Majoritatea oamenilor insa o mai dau in bara. Chiar si la propriu, pana si cei mai mari fotbalisti rateaza cate un penalty (orice mare campion in sport are si momentele sale jenante, de mare impact emotional, in care greseste!)

Ca idee generala, la final de proiect, daca stai sa te uiti la faze, la ce ai facut si ce ai fi putut face, identifici diverse lucruri care ar putea fi imbunatatite. Te ajuta asta sa il faci pe urmatorul perfect? Poate iti cresc sansele dar cel mai probabil tot va aparea ceva care sa poata fi imbunatatit…
Atunci de ce aceasta grija, aceasta “pierdere de timp”, sa te tot imbunatatesti cand perfectul este atat de greu de atins, in conditiile in care complexitatea realului iti va oferi inevitabil un neprevazut, un detaliu neprogramat?

Deoarece cred ca trebuie sa ne mentinem in apropierea perfectului. Iar acest proces de post-evaluare, de feedback, de imbunatatire si invatare continua, ne ajuta sa devenim mai buni in ceea ce facem, ne ajuta sa capatam expertiza si, de ce nu, sa fim mai relevanti si cautati pentru ceea ce facem.

Delasarea se observa si erodeaza performanta. Poate ca unii (multi?) traiesc cu asta ca valoare personala, lumea lui “lasa ca merge”. De cele mai multe ori insa, acestia nu prospera in domeniile in care activeaza, nu ajung sefi, nu castiga bine, se plang si se complac. Si de multe ori e vina nu stiu cui pentru ce nu a reusit el/ea sa faca…

Trebuie sa punem “perfectul” ca obiectiv? As zice ca e o greseala, in cele mai multe contexte. Este greu de atins. Ar fi insa util sa ne situam in imediata lui proximitate. Cum o stabilim? De la caz la caz… Daca stam doar in perfectiune, fara toleranta, impactul la nivel personal (si, poate mai important, al echipelor cu care lucram) poate fi greu de gestionat. Sa evitam sa devenim carcotasul care intotdeauna gaseste ceva in neregula, care este vesnic nemultumit de mancarea de la restaurant sau de orice interactiune cu vreun vanzator. Dar, oriunde gasim lucruri de imbunatatit, sa incercam sa facem treaba mai bine! In spirit pozitiv, cu energie buna si fara sa sarim cu sanctiunile pe cei care nu au atins perfectiunea. Nu de alta, dar daca asta este procedura, poate ar trebui sa ne sanctionam pe noi in prima instanta…