Cu bicicleta prin Romania #1. Bucovina – Brasov. Mai 2018

De multa vreme ma batea gandul sa fac un traseu mai lung cu bicicleta, prin tara. In ultima perioada, imi rasareau tot mai multe idei asemanatoare, legate de diverse zone de pe glob, mai pe-aici sau mai departate. Cum ar fi destul de straniu sa zbor 10 ore pentru a face acest pas, undeva aiurea (eventual sa imi dau acolo seama ca nu imi place sau ca ar trebui sa fac 100 chestii diferit :)), m-am decis, inevitabil, sa incep sa imi fac temele pe langa casa.
Am profitat de plecarea cu cativa prieteni apropiati intr-o excursie prin Bucovina. Am pus bicicleta in portbagaj, cu gandul sa ma intorc pe ea, pana la Moieciu de Sus, unde ma astepta una dintre cursele mele favorite de trail running, crosul de la Ecomarathon. Mai jos, cateva ganduri din acest tur care a meritat tot efortul!

Ziua 1 – Tur prin Bucovina
1 mai 2018. Dimineata, mergem la micul dejun, la Codrii Bucovinei (in Frasin). Grupul pleaca azi spre Bucuresti. Eu sunt echipat de bicicleta. Mi-am pus toate cele necesare intr-un rucsac. Dupa ce mancam bine (ca peste tot prin Bucovina in ultimele 3 zile), o luam din loc, fiecare pe drumul sau.

Eu pornesc foarte energic si entuziast spre Gura Humorului, din giratoriu urc spre Manastirea Humorului pe asfalt. Vreau sa ajung in Cacica peste deal, sa evit drumul mai intens circulat prin Paltinoasa. Ideea este buna, cu mici amendamente. Vom vedea… 🙂
Ajung la manastire, cumpar o ie pentru fete si pornesc spre Plesa, de unde trebuie sa fac dreapta, conform hartii. Ceea ce se intampla exact, doar ca intru pe drum de tara. Si in cateva pante destul de abrupte. Fiind cu o cursiera, nu pare cea mai inteleapta decizie. Anvelopele sunt slick de sosea, pompate pe la 7bari. Dicolo de disconfort, mi-e teama sa nu fac vreo pana, asa, chiar de la inceput. Urc prudent, caut trase cu aderenta, evit sa schimb pe pinioanele cele mai mari sa evit derapajul si ,,da-i pistoane”, pana sus. Evident, ca intotdeauna cand urci, satisfactia “varfului” este o buna justificare pentru transpiratia consumata.

Din Plesa, dreapta spre Cacica (prin Solonetu Nou). Daca eram pe mtb, ar fi fost o coborare epica. Pe cursiera, o provocare tehnica si un risc nu tocmai mic 🙂 Dar ajung cu bine jos, dupa care vine o ultima urcare pe pietris pana in drumul asfaltat! Ies in sosea undeva intre Cacica si Poieni Solca.

Intru prin Poieni si aleg drumuri putin umblate, simtind frumusetea si autenticitatea acestor locuri. Ies in Solca si de acolo retur, spre Cacica. Am vorbit cu mai multi oameni pe aici, ceea ce dealtfel imi doresc pe parcursul intregii excursii. La un moment dat, ajung la un bar in Solca, intr-o zona cu aspect rural, unde dau o bere unui domn care m-a ajutat cu niste indicatii de traseu. Vine langa noi un alt cunoscut de-al lui, care…este ultramaratonist!! in the middle of nowhere! omul are vreo 55ani si alearga ultra-uri. A facut asta ani buni in Italia. Zice ca pe-aici se uita lumea ciudat la el dar a ajuns la o varsta la care vrea sa faca ce ii place. Si ca se bucura ca ma vede, ca are si el cu cine sa povesteasca despre aceste “nebunii”. Se pregateste pentru cursa de 24h de la Timisoara… Ii iau si lui o bere si promit ca o sa-l caut pe net. Sper sa-l gasesc 🙂

Ma simt bine. Impacat, bucuros ca fac ceea imi doream de ceva vreme… Este soare, o caldura placuta si acel aer curat pe care deseori il uitam in aglomeratia orasului.

Ma intorc spre Gura Humorului pe drumul principal, spre Paltinoasa. Am calculat putin gresit timpul si ma prinde o ploiae zdravana. Cand nu prea ai alternativa, ploaia devine doar un dus. Temperatura este buna, asa ca nu are rost sa stau la adapost, nu se stie cat tine. Pedalez in continuare. Fiind pe drum important, incep sa treaca masini mai des si, cum altfel, tiruri… Imi iau insa revansa la intrarea in Gura Humorului. Coloana de aproape 1km 🙂 Depasesc zeci de masini si ajung fleasca la Best Western. Aici beau un ceai cu un mai vechi amic, Romica, directorul hotelului, cu care fac planuri de viitor. Cine stie, poate se leaga ceva, vom reveni in 1-2 ani 😉

Seara la pensiune, la Sweet Home Bucovina, in Frasin. Gazdele sunt foarte dragute si ma invita la gratar, ca le vin niste prieteni. De la Ceptura, deci usor de imaginat ce am baut 🙂 Am facut si eu niste ciuperci care ramasesera in frigider de dimineata si sus la nani, de maine incepe cu adevarat drumul spre sud…

Ziua 2 – Frasin (Suceava) – Bicazu Ardelean (Neamt)

Ma trezesc, fac niste abdomene si lombari, putin stretching si cateva flotari. Mi-am promis sa fac asta in fiecare zi, mersul pe bicicleta ma anchilozeaza pe distantele astea…

Mananc bine la micul dejun si pornesc spre Bicaz, prin Ostra. Mi s-a spus ca drumul este foarte fain si putin circulat. Adevarat, dar m-as bucura de el mult mai mult pe mtb. Pe cursiera, primii 20km sunt destul de alarmanti, drumul e betonat si cu foaaaarte multe gauri, deja creierul meu este TKO. Ma gandesc cu groaza ca ar putea fi asa tot drumul de azi, iar eu am in plan cam 140km… Viteza medie este undeva pe la 15km/h, trebuie sa stau in pedale des ca sa amortizez gropile, incercand sa mai vad si dreapta/stanga peisajul. Drumul urca, iese din zona locuita si intru in paduri de conifere, un aer exceptional, sunt cam singur pe acolo (trece o masina pe la 5 minute aproximativ), este foarte revigorant. Continui sa fiu atent pe unde merg, sa nu rup roata in vreo mare gaura dar atmosfera este foarte placuta.

Ies din Bucovina si intru in Neamt. Incep coborarea si ajung in Holda, unde dau de asfalt. O iau la stanga, pe malul Bistritei, spre Bicaz.

Râul imi tine companie cea mai mare parte din drum si imi da o stare de bine. Din Poiana Largului tin spre Bicaz, pe malul lacului Izvorul Muntelui. Sunt deja pe la km85 al zilei si incep sa ma resimt. Drumul din jurul lacului are numeroase urcusuri si coborasuri iar pe mine ma doare tot mai tare genunchiul stang. Nu stiu de ce, dar devine suparator. Deh, sunt singur pe undeva prin tara, nu prea e loc de cocoloseli si lamentari. Imi amintesc inevitabil zicala pe care eu o asociez lui Murakami, ,,durerea e obligatorie, suferinta optionala”, si merg mai departe. Ma opresc sa mananc si sa imi trag sufletul la pensiunea Ioana, de unde admir peste lac Ceahlaul. Mancare foarte buna si liniste. Imi revin si plec mai departe, intr-o noua sesiune de efort, autocontrol, de alternanta intre zborul neingradit al gandurilor mele si atentia maxima pe ,,aici si acum” pe care ti-o impune traficul si contextul imediat al momentului.

 

Ajung la Bicaz, trec barajul unde persista semnele cu interzis fotografiatul (ma tot intreb de ce, cand un baraj poate fi fotografiat in cel mai mic detaliu din satelit) si o iau dreapta spre cheile Bicazului. Ma dor toate insa drumul este foarte bun si cresc viteza. E deja cam 5pm si decid sa ma opresc inainte de intrarea in chei, sa le trec a doua zi, cand sunt odihnit si ma pot bucura de ele. In Bicazu Ardelean ma abat putin de la drum si intru in localitate. Trag la pensiunea Paleu: se vede o casa solida, in fundul unei curti, cu o livada faina in fata. Intru si vorbesc cu o doamna, imaginea tipica de bunicuta draguta, care imi spune ca are camera (si costa 70 lei pe noapte ca sunt singur). Apa calda? Da. Internet? Da. Casa e foarte curata si primitoare iar gazdele de nota 10! Imi gatesc niste mamaliga cu branza, beau lapte proaspat muls, dimineata mananc un mic dejun extraordinar! Pentru tot (cazare + masa) platesc 100 lei iar experienta imi este greu de descris in cuvinte. Gustul mancarii “din curte” parca vine de pe alta lume… Promit sa mai trec pe la ei si cred ca o sa o fac. In plus, de acolo se urca relativ usor pe Ceahlau, pe un traseu mai putin cunoscut. Ne vom revedea!

Ziua 3 – Bicazu Ardelean (Neamt) – Tusnad Bãi (Harghita)

Dimineata, pe la 8:40, pornesc in sus spre chei. Vine o portiune cu urcare dar sunt odihnit si increzator. Observ ca genunchiul ma doare mai putin si sunt mai linistit (nu stiam cum il voi simti dupa o noapte de relaxare). Drumul este superb, cheile merita sa fie vizitate. Nu stiu ce sa zic din postura de sofer, deoarece se pierde mult din experienta. Daca nu cumva, cam tot…

Este valabil pentru intreaga excursie, dar poate ceva mai evident in cazul cheilor: pe bicicleta simt racoarea apei, tumultul râului care strabate piatra in lupta lui continua spre mai departe. Se simte linistea naturii si amestecul de mirosuri de primavara. Pot sa ma opresc unde vreau, sa ma uit in sus, sa ma uit la rau, sa fac poze sau sa stau sa ascult. Cate as fi putut sa fac daca eram la volan?…

Continui urcarea, destul de abrupta dar nu chinuitoare pana ajung la Lacul Rosu. Zona ceva mai turistica, dar frumos. Ma plimb putin pe mal, mai beau niste apa si continui sa urc. Voi trece muntii spre Gheorgheni, spre Adreal. Sus in coama imi cumpar un produs apicol pe al carui nume nu l-am retinut, inteleg ca este ceea ce se curata de pe fagure. Mi-a dat energie cat 10 baruri din supermarket! 🙂 Fac un mic popas si ma amuz de niste tarani care se certau ca au pierdut o vaca pe munte 🙂  Au plecat cu 23 si s-au intors cu 22 🙂 Unul dintre ei, mai sef, ii certa de zor. In romaneste 🙂

 

In Gheorgheni ajung rapid, doar coborare.  Nu stau aici, pornesc spre Miercurea Ciuc.  Drumul este bun si pe partea dreapta am o banda de vreo jumatate de metru, suficienta pentru a fi destul de ferit de masini (banda asta o voi folosi pana aproape de Brasov). Merg repede, nu prea mai opresc pentru poze deoarece, in comparatie cu peisajele din ultimele 2 zile, acum pare mai putin ofertant. Peisajul e amplu, curat, revigorant, verde proaspat, insa nu imi pare un cadru propice pentru foto, fiind mai plat.

In Miercurea Ciuc nu opresc. Ma mira aglomeratia, asa ca trec mai departe, spre Tusnad. Drumul continua sa fie bun, de viteza. Mai opresc ici colo pentru o apa, fruct sau inghetata, dar fara popasuri prea lungi.

Seara ajung la Baile Tusnad, ma cazez la o pensiune. Trag tot la o familie, caut sa cunosc oameni, sa vorbesc cu ei. Si aici tot femeia ma preia, cred ca femeia este intr-adevar capul gospodariei traditionale romanesti. Nu intamplator, cum vorbeam cu Radu la Gura Humorului, avem in literatura pe muma lui Stefan cel Mare, pe Vrancioaia, sau chiar pe Vitoria Lipan. Romanca e puternica, pana la urma si in sport cele mai multe performante tricolore ne vin tot de la femei… Dar sa revin: nici aici nu au oferta de masa dar imi pot pregati ei ceva dimineata. Merg sa imi cumpar cate ceva de la magazin, mananc bine seara si… noapte buna! Inca o zi frumoasa, fara incidente, cu vreme calda si amintiri deosebite…

 

Ziua 4 – Tusnad Bãi (Harghita) – Moieciu de Sus (Brasov)

Start in ultima zi a turului. Incep sa ma simt acasa 🙂

Plec devreme, drumul este excelent, predominant coborare. Merg in viteza de aproximativ 30km/h relativ lejer. Genunchiul a renuntat sa ma mai deranjeze, a vazut ca nu are cu cine si a cedat sa ma tachineze 🙂 Vreau sa ajung in Brasov devreme, sa nu ma prinda soarele puternic de pranz. Intr-adevar, ziua este foarte calduroasa. Opresc totusi destul de des, in special pentru poze. Nu sunt la concurs, nici la antrenament, fac asta de placere. Asadar, pozele sunt o parte importanta din program…

Trec de Sf.Gheorghe. Drumul intre Sf. Gheorghe (mai exact intre Chichis) si Brasov e cam jale. Ajung la Brasov pe o caldura foarte mare, atipica si pentru zona si pentru sezon.  Mananc bine in piata centrala si ma odihnesc in parc, in total vreo ora si jumatate. Urmeaza sa ma intalnesc cu Alex care vine la ecomarathon pe bicicleta de la Bucuresti, iar el este pe la Sinaia. Desi pare ca am ajuns, mai am cam 40km pana la Moieciu de Sus. Si, din pacate, o buna parte nu sunt tocmai “feerici”. Drumuri mai aglomerate, se lucreaza in Cristian, trebuie atentie mare. Si este foarte cald. Nici drumul spre Bran nu este pe masura peisajului, placile acelea de beton nu sunt tocmai prietenoase cu bicicleta. In plus, traficul e mai agitat, se simte “nervul” soferului cu banutzul bagat in caii putere. Trec insa de castel, incepe din nou sa se mai elibereze, apoi fac stanga spre Moieciu de Sus si imi revine starea de zen. Desi “turistica”, zona continua sa imi para foarte ingrijita, curata si extrem de atractiva ca peisaj. Intru in Moieciu de Sus fericit si ajung la pensiune, unde Alex ma asteapta deja. Mancareeee! 🙂

 

Mic sumar “tehnic” + cateva randuri pentru bikeri

Day1 – Bucovina: 81 km

870m elevation / avg moving speed 17.7km/h / timp total (inclusiv pauze) 7h32m

Day2 – Bucovina – Bicazu Ardelean: 144 km

1490m elevation / avg moving speed 17.4km/h / timp total (inclusiv pauze) 11h03m

Day3 – Bicazu Ardelean – Baile Tusnad: 133 km

1119m elevation / avg moving speed 18.7km/h / timp total (inclusiv pauze) 9h03m

Day4 – Baile Tusnad – Moieciu de Sus: 113 km

763m elevation / avg moving speed 21.2km/h / timp total (inclusiv pauze) 7h07m

Total 471km.

Echipament:

Am mers pe o cursiera Scott Scale CR1. Profilele pe Strava (https://www.strava.com/athletes/15830024) sau prin MyConnect de la Garmin. Importante: ceas Garmin 935, rucsac Cube Freerider. Ambele, extrem de utile. Am ales sa merg cu o cursiera si nu cu MTB deoarece preponderent a fost sosea. In plus, ghidonul mi-a permis mai multe pozitii, ceea ce m-a ajutat sa suport statul in sa pe perioade lungi. Nu am optat pentru o bicicleta de touring deocamdata, deoarece am vrut sa fac un prim experiment si, cu toate limitarile de rigoare, sa vad daca imi place. Abia dupa aia investitiile 🙂 Deci, nu am avut coburi sau alte genti, totul am carat in spate – o idee nu tocmai fericita dar mi-am asumat-o (evident, m-au durut umerii dar am facut stretching destul de des). In rucsac mi-am pus strictul necesar, toate hainele tehnice pe care le spalam seara si a doua zi dimineata erau uscate. Doare fundul dar te cam obisnuiesti. Nu am avut creme (nici macar de soare) si le-as recomanda. Si manusile ar putea fi utile. Si, cel mai important, atentie non-stop, mai ales pe ultimii km cand capacitatea de atentie scade si capacitatea fizica este mult redusa.

 

EPILOG

La masa in Moieciu de Sus ne-am intalnit cu un cuplu de olandezi, Jesse si Elske. Foarte simpatici, veniti in regim de backpacking in Romania. Se intorceau din Piatra Craiului. Au aflat ca este Ecomarathonul si s-au inscris si ei. Studenti, ea la relatii internationale, el la sport, este instructor. Se ocupa in Olanda de niste competitii foarte interesante, curse de running cu obstacole (hang-on-run.nl). Au venit si restul prietenilor din Bucuresti, ne-am luat kitul de concurs si…pregatiri finale pentru sambata, la cros.

Atmosfera la Ecomarathon, ca de obicei, foarte frumoasa, energica! Multi oameni, multi cunoascuti. Vreme calda, chiar prea calda pentru inceput de mai. Cursa a decurs bine. La inceput de an doream sa imi bat Personal Best-ul, adica sa vin in mai putin de 1h39m. Acolo m-am recalibrat, dupa saptamana pe bicicleta, “reconcilierea” a dus obiectivul la “run safe” si timp sub 2h. Ceea ce mi-a iesit. Nu am avut crampe, doar o oboseala naturala la care ma asteptam, o capacitate de efort redusa. Am tinut insa un ritm decent, am terminat in aprx 1h55m. Mai slab cu vreo 12min fata de anul trecut dar ma bucur ca am reusit sa o fac si pe asta. Las planul cu un nou PB pentru 2019 😉

Olandezu’ zburator, Jesse, promitea dupa statura si felul in care se misca, un rezultat bun. Ei bine, a terminat crosul pe 13 la general si pe 4 in categorie (sub 22 ani)!!! Super-tare!!! L-am felicitat, am mai stat la taclale si la o bere cu toti. Acum ma gandesc sa incerc una dintre competitiile lor cand merg prin Olanda, arata foarte provocator!

 

Venirea spre casa cu masina (tx Radu!!), printr-o vreme de toamna tarzie 😉

Ma simt realmente mai bogat dupa aceasta saptamana, am trait si ma bucur ca am facut acest pas. Nu este vorba de relaxare, este nevoie de mult efort, trebuie sa inghiti si sa tragi de tine dar, pana la urma, si pelerinajul are rolul lui: face experienta mai profunda, mai greu accesibila, te apropie mai mult de cine esti, te ajuta sa te descoperi, sa fii cu tine, cu natura, cu noul. Si cand stii ca ai persoane dragi care te astepta la intoarcere, tot efortul este mult mai usor de depasit…