Maraton Copenhaga

Pe 21 mai am fost la Maraton la Copenhaga.

Vroiam de mult sa vad orasul, despre care am inteles ca este un exemplu in ceea ce priveste mersul pe bicicleta.
Intr-adevar, raportul intre bikeri si soferi este covarsitor, sunt mult mai multe biciclete, cel putin in zona centrala pe unde am umblat.
Dar sa lasam exerienta de calatorie pentru alte postari, sa trec la subiectul pe care vreau sa il punctez in aceste randuri. Adica, sa vorbesc putin despre maraton. De ce? Pentru ca am facut o gramada de greseli cu aceasta ocazie si mi-am promis, chiar din timpul alergarii, ca le voi pune in scris 😉

Asadar:
– m-am antrenat prost, inainte de concurs. Am ajuns cat de cat “la zi” pana cu 2-3 saptamani inainte, cand am facut ultima alergare lunga, de 31.5km. M-a ajutat la moral, timpul a fost decent (desi m-am epuizat cam tare…). A contat insa la moral, am stiut ca ajung acolo. Greseala a venit dupa, in faptul ca nu am mai facut nicio alergare pana in maraton 🙁 Ar fi trebuit sa mai bag cateva, mai scurte, de 8-10km. Eu nu am mai alergat deloc, pana in maraton. Mare greseala, pe la km 13-15 eram deja scos din ritm…
– am mancat prost inainte de concurs. Nu numai in preziua cursei, chiar in zilele precedente. Am mancat shaorme, senvisuri, etc, fara carbohidrati. Am crezut ca nu e problema. Cred ca a fost 😉
– nu am avut geluri cu mine! trebuia sa imi iau mai multe, sa imi fac o strategie cand sa le beau, etc. Nu, am crezut ca o sa mearga fara, ca ajung izotonicele din puntele de hidratare (f dese dealtfel, la 3km, merita felicitari organizatorii!). Am avut un singur gel, nici nu mai stiu bine cand l-am folosit, cred ca pe la 20k. Insuficient! Trebuia sa imi iau o centura si sa am la mine mai multe. De retinut!
– nu am stiut traseul. Nu am avut repere, nu am stiut pe unde alerg, pe langa ce trec la km X, etc. In maratoanele anterioare, chiar si in curse mai scurte, invatam oarecum traseul, imi stabileam niste puncte intermediare. Acum nu am facut asta, pe undeva fiind si intr-un oras cu mai putine repere/monumente pe care sa le cunosc. Am alergat in blind, din borna in borna… Asta nu m-a ajutat deloc
– Desi am avut familia cu mine (echipa de sustinatori! 🙂 ), nu am stabilit pe unde sa ma astepte pe traseu. Alt factor demotivant… In alte maratoane, stiam ca ar trebui sa ne intalnim la kmX sau Y. Asta ma motiva. Acum m-am intalnit de 2 ori cu fetele dar fara sa stiu unde apar, ceea ce nu a fost ok pentru motivare.
– am tratat cu superficialitate toata cursa, fara o pregatire fizica si mentala corespunzatoare. Pe ideea ca am mai facut asta, am zis ca merge de la sine pe linie progresiva. Ei bine, am ajuns in regres, un timp semnificativ mai prost decat la ultimul (Florenta, 2015). Sper sa imi invat lectia si ma pregatesc de urmatoarea provocare 😉

Pana la urma, la cum am mers, bine ca l-am terminat 😉