Dupa 20 ani…
Simt nevoia sa scriu aceste randuri…
Asta deoarece sunt incarcat cu bucurie, cu multa energie pozitiva.
Cel mai probabil, nu voi reusi sa transmit decat in mica masura aceasta stare in cele cateva randuri pe care urmeaza sa le astern, insa merita incercarea.
19 mai 2012: intalnirea de 20 ani de la incheierea liceului.
Un moment asteptat de cateva saptamani bune, de cand a inceput usor, usor, sa se treaca de la idee la fapte.
Ne-am revazut la liceu. Primele contacte, primele priviri intrebatoare, primele cautari prin ,,arhivele” fiecaruia, dupa nume, porecle, istorii comune, amintiri. Dupa scurtul moment festiv din sala mare, intalnirea cu profesorii, in sala de clasa, a fost intr-adevar deosebita. Domnul Stoinea (“dirigu”, de geografie) Dl, Mărculescu (mate), Dl. Moş (istorie), Dna. Labiş (romana), Dna Popescu (fizica) ne-au onorat cu prezenta dansilor si ne-au impartasit cate ceva din cele ce se mai intampla acum, din ce a fost, din ce simt si cred. Mai mult o discutie despre viata decat despre scoala.
Fara a trece peste celelalte momente, recunosc ca m-a impresionat foarte placut, cum era de asteptat, interventia domnului Marculescu. Onestitatea, simplitatea si modul direct dar franc in care vede lucrurile. Mi-a transmis impresia unui suflet curat, valoros si profund, care merita mult respect intr-o lume nebuna in care ne invartim si deseori ne lasam ghidati dupa valori in care nu neaparat ne regasim.
Am ramas, de asemenea, cu o impresie pozitiva legata de liceu. Mihai Viteazul arata impecabil. Nu opulent, nu saritor in ochi, ci robust, curat, ferm, impunator, Pare o institutie serioasa si mi-ar placea copilul meu sa treaca pe acolo. Sa speram ca-si va pastra si pe mai departe renumele si performanta.
Partea a doua a serii, petrecere! In Fratelli, inchiriat pentru noi, o locatie care s-a umplut in cateva ore de multa bucurie si de o stare de bine care plutea, cumva, in aer. Am vazut multa frumusete. Am vazut oameni echilibrati, vii, interesanti si interesati. Oameni cu care chiar nu m-am mai intalnit de muuulti ani dar cu care s-a reactivat imediat o legatura care, am realizat, a fost la un moment dat chiar mai stransa decat o puteam noi citi la vremea respectiva. Am urmarit cu nostalgie fotografiile care curgeau pe perete, ca dintr-un cu totul alt film, oarecum rupt de momentul prezent. Un film cu copii frumosi, teribili, visatori. Aceiasi copii erau si acum in club, cu un alt aspect dar cu aceeasi esenta. Inauntrul fiecaruia se vedea fix aceeasi personalitate pe care o stiam si pe care fotografiile incercau sa o readuca in actualitate.
Am vorbit frumos si am simtit frumos. Am avut multe momente de bucurie in aceste discutii, care porneau de undeva din niste zone profunde ale sufletului. Am comunicat mai mult decat prin simple vorbe. A fost ceva in plus…Ceva ce doar noi puteam intelege, chiar si fara a ne cauta cuvintele.
Nu se intampla asta doar la noi. Dar se intampla si la noi.
Suntem generatia noastra. Ne stim, ne cunoastem, suntem ai nostri si mergem mai departe impreuna….