Palatul de la Mogosoaia
Zi frumoasa de mai, in Bucuresti…
Unul dintre cele mai cunoscute puncte de atractie din preajma capitalei este palatul de la Mogosoaia, ctitorie a lui Constantin Brancoveanu, la inceputul secolului XVIIII. Ulterior a suferit numeroase rani si vindecari, in diverse faze ale istoriei. Un cuvant greu asupra devenirii sale si l-a pus familia Bibescu, in prima parte a secolului trecut (in special prin grija Marthei Bibescu).
Mai multe detalii se gasesc pe situri de profil. Aici, cateva ganduri de-ale mele:
Cu bune:
– un loc intr-adevar foarte frumos. As spune, in general, ingrijit. Cladirile si ansamblul sunt foarte armonioase, iar ca sa ma intelegeti ce vreau sa spun comparati-l cu ce este peste lac. Acolo sunt “baietii” nostri de azi…
– foarte aproape de Bucuresti
– fiind “calda” legea picnicului, mi-a placut cum era amenajat spatiul respectiv. Nu zic ca e perfect sau nu s-ar putea mai bine, spun ca mi-a lasat impresia unui cadru civilizat de “iesit la iarba verde” Parca putin prea in coasta cladirii, cred ca ar fi fost mai indicat putin mai separate spatiile…
– florile
Cu mai putin bune:
– drumul spre palat nu este absolut deloc semnalizat! Am venit dinspre Buftea, am condus cu 30 la ora, spre disperarea celor din spate, sa nu imi scape indicatorul. Cand am vazut ca ies din Mogosoaia, am inteles ca am scapat totusi, nu stiu cum, drumul. La intoarcere, am oprit special sa vad daca e vreun semn. Nope! Pai, la ce ne trebuie, nu-i asa?
– portarul a uitat sa dea rest la 5 lei, desi biletul e de 4. Poate nu citesc eu bine limbajul local al trupului, dar nu am sesizat nicio intentie in acest sens
– lacul si peisajul de “dincolo” sunt pur romanesti. Un lac murdar, iar vizavi vile construite fara a avea o linie de “intreg” Care cum l-a taiat capul…
– micile detalii romanesti. De exemplu, din turnul de la poarta am vrut sa fac o poza cu palatul printre coloane. Asa ca mi-am trecut privirea in “2d” si am vazut imediat ca toate coloanele aveau in partea de sus, cam pe la 2.5-3m, niste sarme ruginite. Nu aveau niciun rol… Probabil, odata, cu acele sarme a legat cineva ceva. Niste muncitori, meseriasi de-ai nostri. La plecare, de ce sa le dea ei jos? Si-au ramas acolo…. Pariez ca peste 5 ani sunt tot acolo. La fel cum, la iesirea din Bucuresti, pe DN1, chiar inainte de podul peste centura, atarna o sfoara din niste panouri de circa 10 ani. Nimeni nu o vede, pe nimeni nu deranjeaza.
Lasand la o parte criticile, experienta este foarte placuta si merita de facut o vizita!