Maratona di Roma, 18 mar 2012

In fine, a venit si momentul adevarului!

Vineri dimineata, pe 16mar, aterizam la Roma. Suntem 3 alergatori-to-be in grup, plus alti cativa despre care stiam ca urmeaza sa vina la maraton dar nu-i cunoastem. Plus familiile, ca sa imbinam sportul cu turismul 🙂

Vineri dupa pranz mergem sa ne inscriem. Totul decurge fain, vizitam expozitia de echipament sportiv de la fata locului, mancam si o portie la pasta-party (buna dar nu wow, cum ne asteptam in Italia si cum aveam sa gasim ulterior la un restaurant “non-turistic”, recomandat de tipii care au pensiunea in care stam). La inscriere primim un rucsac Asics (sponsor principal), tricoul evenimentului, numarul de concurs si cipul plus alte mici chestii.

Dupa inscriere, pornim spre Colosseum, sa vedem de unde se va da startul, pe unde va fi accesul, etc. Ne lamurim si pornim la plimbare prin Roma. Foaaaarte frumos, dar despre partea turistica in alt articol 🙂

Sambata ne plimbam iar dar ceva mai putin, pentru a nu fi cu picioarele umflate duminica, la main event.

Duminica dis de dimineata, trezirea! Mancam cate ceva, usor, sa nu ne pice greu. Afara, vreme buna. Plecam spre locul de start si la metrou ii depistam foarte usor pe cei care au aceeasi directie, in principal dupa incaltaminte. La start, puhoi de oameni. La maraton sunt inscrisi undeva in jurul a 15,000 participanti, dar majoritatea probabil sunt insotiti de prieteni sau familii. In plus, din acelasi loc pleaca cursa populara, Stracitadina, unde se asteapta intre 80 si 100 mii oameni. Asa, ca sa se inteleaga ce atmosfera este!

La 9 se da startul (ma gandeam ca poate italienii o mai amana, dar sunt corecti). Pornim usor, datorita imbulzelii. Dau drumul la ceas (cronometru) cand trec prin poarta si, da-i bataie. Cel putin asa credeam, caci acum inteleg ca primii km nu prea am cum sa alerg, fiind prea multi. Asa ca 2-3 km ii parcurg in alergare usoara, uneori chiar mers, deci ma gandesc ca targetul pe care mi l-am pus pe primii 10km poate sa fie utopic.Anyway, dupa vreo 2-3 km incep alergarea mai ok si reusesc sa ajung la mark-ul de 10km in 1h03m, exact cat imi propusesem. Pe drum, multi italieni de toate varstele ne incurajeaza (“forza ragazzi!”) si simt cum ma energizez. Oameni simpli, din cartiere, bucurosi de ceea ce se intampla in cita lor. Fara nervi ca nu pot sa traverseze, cu respect pentru alergatori. Ma gandesc ce trebuie sa simta fotbalistii italieni cand sunt incurajati de tifosi!

Trec de km10 cu bine, ma simt chiar in regula. La km12 trebuie sa fie fetele, care striga de zor bucuroase si fac poze. Urmeaza alergarea pe langa Tibru, pana la km15 unde traversam spre Sant’Angelo. In cateva minute ajungem la Vatican, un moment emotionant avand in vedere perspectiva si numarul de vizitatori care ne incurajeaza. Inca ma simt foarte bine, incep foarte usor sa obosesc insa am suflu bun. Ajung la km20 cu cateva minute bune mai devreme decat imi planificasem, ceea ce ma bucura si-mi da oarecum aripi (fara sa beau redbull, care btw nici nu s-ar recomanda la astfel de incercari, ci doar Gatorade si apa, la punctele de alimentare amplasate din 5 in 5 km). La poarta de half-maraton trec in aprx 2h12m, cam la fel cu timpul scos anul trecut la Bucuresti. Doar ca acum mai am de alergat inca 21km 🙂 Ma simt inca bine, trec cam in acelasi timp cu baloanele de 4h30m. Care-i treaba cu baloanele: pentru a avea un reper in privinta cadentei, sunt angajati alergatori pro care au legate baloane de diferita culori si alearga in grupuri compacte, ca repere in pluton. Respectiv, daca doresti sa alergi maratonul in 4h45m, poti sa te tii dupa baloanele albastre, daca vrei in 4h30 dupa cele rosii, etc. O idee super-tare!

Anyway, la half trec odata cu cei de 4h30m dar imi dau seama ca ei au ritm destul de constant iar eu incep sa raman fara combustibil. Urmeaza, conform hartii, o portiune mai putin atractiva dpdv peisaj, pana pe la km33. Intr-adevar, este relativ mai monotona, unde mai pui ca are si o urcare destul de solicitanta la un moment dat. Pe mine incepe sa ma doara piciorul stang in zona genunchiului, asa ca ma deranjeaza mai degraba coborarea decat urcarea. Ajung insa cu bine la km30, inca in usor avantaj fata de target (mai exact, vreo 8 minute mai devreme decat anticipasem).

Dupa km30 dau ok si la mers. Pana acolo am dorit sa alerg, peste 30 insa mi-e clar ca nu mai pot fara mers. Incep sa bag si cate 2-3 minute de mers, in special in zonele de alimentare. Pe marginea drumului este oricum plin de alergatori care fac stretching sau isi mai trag sufletul in mers, deci nu ma simt aiurea.

Pe la km33, dupa iesirea dintr-un tunel, reintram in zona istorica. Ajungem in piata Navona, apoi in piaza Venezia (putin dupa km35), unde ne asteapta din nou fetele. Iar chiote, iar poze…Apoi, pe Corso, pana in piazza del Popolo, in alergare. Mi-e din ce in ce mai greu, insa decid sa alerg pana ies din rond la popolo. Dupa asta, incep iar sa merg. Alternez mersul cu alergarea, trecem prin piazza di Spagna, apoi pe langa fontana di Trevi si inapoi in Venezia, dupa care continuam spre Vittorio Emanuele, Capitoliu, Circo Massimo si inapoi spre Colosseum. Ultimii 2 km sunt foarte grei. Pe de o parte stiu ca termin, imi dau seama ca am facut-o si pe-asta! Pe de alta parte, parca as vrea sa termin in 4h59m, cum mi-am propus. La km40 imi dau seama ca nu mai apuc si reduc serios motoarele…

Ajung din nou la Colosseum si trec linia de sosire, momentul mult dorit, in 5h06m. Un timp slab pentru alergatorii de maraton dar ce mai conteaza, ma bucur ca am reusit sa termin cu bine. Am inca suflu, ma simt destul de bine, primesc medalia si folia de supravietuire, apoi tot felul de bauturi si fructe. Ma asez cu Anda si Adriana pe jos pe langa columna lui Traian si petrecem mai bine de o ora in recuperare, ascultand muzica si urmarind dansuri ale unor formatii de prin toata lumea, pe o scena amplasata acolo.

Tot orasul a fost in sarbatoare, de-a lungul traseului am avut performante live de la dj-i pana la fanfare, muzica clasica si tot felul de trupe. Am alergat 5 ore si nu m-am plictisit absolut deloc, atat datorita peisajului si frumusetii traseului cat si a agitatiei cursei.

Sunt super happy, sunt ok fizic – mi-era groaza de orele de dupa maraton insa imi dau seama chiar ca pot sa ma plimb dupa, ceea ce ma bucura nespus.

Urmeaza…alte antrenamente, alte curse, poate timpi mai buni, poate alte locuri. E frumos!