Athos

Muntele Athos este considerat a fi gradina Maicii Domnului. In mod oarecum bizar, aceasta vasta intindere in care nu este permis picior de femeie este astfel tocmai prin preamarirea unei femei. Toti barbatii, toti parintii si calugarii de acolo, protejeaza locurile in numele Fecioarei Maria.

Pe peninsulta se ajunge ca pe o insula…adica doar pe apa. Drumul pe uscat este blocat. Toti pelerinii trebuie sa foloseasca ambarcatiuni pentru a calca pe pamantul sfant. Suprafata este de aproximatix 50km pe 10 km, deci destul de mare pentru a te baza doar pe mers. Sunt drumuri si poteci, marea majoritate de pamant, ici colo pietruite. Intre asezaminte se poate merge cu microbuze sau autobuze. Am observat ca majoritatea soferilor erau romani, probabil experienta acumulata pe drumurile noastre urbane reprezinta un atu important…Drumurile intre locatii se platesc, undeva intre 5 si 10 euro de om (depinde cati calatori sunt intr-un vehicul).
Noi am plecat cu vasul din Ouranopolis, de unde pleaca majoritatea celor ce merg pe Muntele Sfant. Se poate lua salupa rapida sau vapor. La imbarcare, un agent vamal verifica documentele, respectiv actul de identitate si viza. Ambarcatiunile opresc in mai mult locatii. Punctul cel mai uzitat de debarcare este Dafni – de unde inteleg ca vine numele dafinului. Dealtfel, cu foarte putina atentie, in Grecia, ai nenumarate revelatii privind originea multor denumiri din limba romana si nu numai…Desigur, microbuzele ajuta. Asa cum spunea insa Razvan, nu cred ca asta este foarte aproape de ideea de pelerinaj. Mi-a placut abordarea si am decis sa incercam, acolo unde avea sens date fiind destinatiile prin care urma sa trecem, sa mergem pe jos. Atingerea telului capata o relevanta mai mare cand este coroborata cu un efort personal mai intens.

Am debarcat la Dafni, unde am fost abordati cald si frumos de un calugar roman. Ne-a povestit diverse lucruri despre locurile in care ne aflam, in timp ce impletea un snur, cu o dexteritate remarcabila. De acolo am plecat spre Karyes, capitala acestui stat atipic. Capitala este de fapt o adunatura de imobile, o mica piateta cu cateva magazine si, evident, biserici si cladiri cu orientare religioasa. Este de dimensiunea unui satuc de munte.

Spre dupa-amiaza (pe orarul dat de ceasurile noastre), am ajuns la Megistis Lavra, una dintre manastirile celebre. Este localizata pe coasta estica, undeva spre capatul peninsulei. La mica distanta, sub o ora de mers pe jos, se gaseste asezamantul romanesc, aflat dealtfel in subordinea manastirii Megistis Lavra, chiar la poalele muntelui Athos. Se numeste Prodromu, fiind inchinat Sfantului Ioan Botezatorul. Asezamantul are rang de schit, din cate am inteles de la Mihai, datorita in principal secularizarii averilor manastiresti realizata de Cuza in urma cu aproximativ 150 de ani. Se pare ca acest gest nu a fost deloc bine primit de Muntele Athos… Locatia este insa foarte frumoasa, iar oamenii foarte primitori.
A doua zi am pornit cu microbuzul spre manastirea Iviron, unde se afla celebra icoana facatoare de minuni, Portarita. Dealtfel, fiecare asezamant are cate o icoana facatoare de minuni. Asa cum spuneam, activarea rationalului nu duce nicaieri in acele locuri, povetele si istorisirile trebuie luate ca atare. De la Iviron se poate merge pe jos catre Stavronikita, o manastire care personal mi-a placut foarte mult, prin liniste, curatenie, piosenie. Aici se poate gasi icoana sfantului Nicolae, cea cu crapatura in frunte. Se zice ca icoana a fost gasita pe mare, iar in frunte se afla o scoica. Atunci cand a fost extrasa de la locul ei, icoana a sangerat.
Trecand de Stavronikita, se ajunge in circa o ora de mers pe poteci la Pantokrator, o manastire impresionanta, unde noi am innoptat. Am stat in camera cu cativa greci. Am dormit cu geamul deschis, fiind foarte cald de la soba cu lemne. A fost o noapte deosebita, pe fundalul zgomotului, de o frumusete aparte, dat de valurile ce izbeau cu putere in stanci.
A treia zi am pornit de la Pantokrator spre Vatopedi, un drum de circa 3 ore pe jos. O parte l-am facut alaturi de un bulgar si un grec cu care ne-am amuzat de asemanarile intre cele trei limbi. Am aflat, spre exemplu, ca poteca se spune pâteca in bulgara si monopati in greaca. Acelasi lucru l-am fi putut afla extrem de usor pe google. Bucuria cunoasterii a fost insa cu totul alta in cazul nostru. A fost dublata de o emotie, de uman…Vatopedi este similara cu celelalte manastiri, doar ca este mai mare, mai impozanta. In Vatopedi sunt multi calugari, probabil in jurul a 100…

 

 

In ultima zi am plecat din Vatopedi cu microbuzul pana la Karyes iar de acolo cu un autobuz pana la Dafni. Din Dafni am luat vaporul spre Ouranopolis, pentru a ne putea bucura de o amiaza petrecuta pe punte, sub cerul liber al blandei toamne. Pe parcusul celor cateva ore cat a durat plutirea, am putut admira asezamintele de pe coasta vestica a peninsulei, intre care se afla si manastirea rusa si cea bulgara.

Vizita la Athos lasa urme. Chiar daca e vorba de numai cateva zile, in masura in care se merge cu deschidere in acele locuri – ceea ce este mai mult decat necesar – e greu sa nu fie anumite vorbe, gesturi sau povete care sa se inscrie undeva in memoria sau sufletul pelerinului. Din discutiile purtate acolo, din simpla observare a vietii calugarilor, a comportamentelor lor sau ale pelerinilor pe care ii intalnesti, ramane ceva… Apar intrebari, apar interpretari, apar convingeri sau iluminari. Te obliga intrucatva o astfel de experienta la introspectie, la orientarea sinelui spre unele aspecte ale vietii care pot trece, din pacate, in plan secundar pe fondul programului de zi cu zi. Ies la lumina teme precum viata si moartea, piosenia, scopul in viata, iubirea, rugaciunea, fericirea si nevoile omului. Plus multe alte teme care sunt aprinse in sufletul, gandirea si imaginatia fiecaruia. In tumultul cotidian al serviciului, proiectelor, targeturilor – aceste directii pot fi uneori lasate deoparte sau, poate, pe mai tarziu…