Inca o escala pe luuuungul drum de la Vreau catre Pot

24.86km – 2h56m09s
viteza medie: aproape 8.5km/h
vreme: aprx 5 grade Celsius

Astazi aveam in plan sa alerg 32km. Nu am reusit! Este ,,prima infrangere din campionat”, in sensul ca e prima oara cand nu pot sa alerg atat cat mi-am propus pentru antrenamentul respectiv. Nevrand sa intru in nicio varianta de pesimism sau defetism in acest weekend, dealtfel excelent, optez sa privesc spre partea plina a paharului. Sau, avand in vedere orele la care am alergat, la partea luminata a Lunii. Astazi am mai stabilit un Personal Best, din punct de vedere distanta, iar asta e finalmente un lucru bun. Pana acum, PB-ul meu era 21km, alergati la semimaratonul de la Bucuresti, din octombrie. Acum am ajuns aproape la 25km (daca stiam ca mai am doar 140 metri sa ating pragul de 25, poate mai prelungeam putin agonia ultimilor metri…). Daca ar fi sa traduc in procente, ar fi o crestere buna, chiar daca nu mi-am atins targetul de 32km. Poate am pus tinta prea sus, pentru nivelul la care sunt acum…

Ieri seara am fost la un party. A inceput sezonul petrecerilor ,,corporate” de sarbatori. Am baut cu masura, zic eu, si am plecat pe la 3 noaptea. Evident, am fost cam primul pe ruta de exit, probabil am alimentat argumentatii legate de varsta, gen “nu-l mai tine motorul”. Nu am pomenit scopul, respectiv antrenamentul pe care mi-l programasem pentru azi, cred ca ar fi parut oarecum o forma de lauda. Am plecat, am dormit la magazin pe o canapea extensibila – nu tocmai cel mai bun somn pe care-l puteam avea…Am ajuns acasa pe la pranz, undeva pe la ora 1 am mancat, in incercarea de a avea rezrvorul plin pe mai tarziu. Mi-am dat seama ca ce mananc nu e tocmai ok pentru ce va urma, dar pofta si-a spus cuvantul. In orice caz, o masa foarte saraca in carbohidrati. Am incercat sa compensez cumva: am baut o cana de apa in care am amestecat un plic de Peeroton de cirese, foarte bun la gust.
Apoi am mers sus, in dormitor, sa incerc sa mai dorm vreo ora-doua, altfel tonusul meu nu era in cea mai buna forma. Am reusit sa dorm dupa ce am citit cateva pagini dintr-o carte excelenta pe care o am de la Mihai – “Oare chiar m-am intors de la Athos?”, de Dan C. Mihaescu. Pe la 3 m-am trezit, m-am mai miscat prin casa pentru a pune masinaria in miscare, de la inima la articulatii. Ar fi fost o buna ocazie sa fac putin curatenie dar era deja curat, deci s-a pierdut aceasta oportunitate 🙂
La 4 si un pic am baut o licoare magica, respectiv o doza de magneziu lichid (de la Powerbar), chestie care ajuta daca e asimilata inaintea efortului. Asa zice lumea si cred ca e adevarat. Apoi am iesit afara – am incercat sa evit din greselile trecute, cand am pornit alergarea la scurt timp dupa iesirea din casa, iar aerul rece mi-a creat probleme la respiratie. Acum am mers vreo 15 minute, pentru a ma acomoda cu temperatura si pentru a ,,unge” articuatiile, chiar inaintea startului. La 4.30 am dat drumul la ceas si la alergare, cu un grad mare de incredere ca voi reusi sa fac ce mi-am propus: 14 ture (a cate 2.26km, aproape 32km in total, cu o tinta de timp de 3 ore si 30 minute). Dupa plan, pe la 8 ar trebui sa reintru in casa…

Primele 30 minute au fost ok, am stat in puls mic (pentru mine 150-155 e puls mic, pentru altii e mult mai jos). Am alergat sub 15 min pe tura, constant. Turele 3 si 4 de asemenea ok, chiar mai bine, incepusem sa ma incalzesc. Cam din tura 5 am inceput sa scad viteza si sa-mi creasca pulsul. Acesta s-a situat pentru tot restul alergarii pe la 165 batai pe minut, ceea ce e ok pentru mine (ma bucur ca nu am urcat inspre 170 sau mai mult, dar la ce ritm lent am avut ar fi fost si greu sa se intample asta…).
In orice caz, focusul meu era sa alerg constant, in zona de confort, fara sa fortez. Am fost constient ca, daca lucrurile merg bine, voi ajunge pe taramuri in care nu am mai fost. Dincolo de km21 nu am explorat niciodata teritoriile: poate fi o zona frumoasa, pasnica, sau un tinut neprietenos, din care sa fiu respins cum respinge pielea un tep dureros infipt unde nu isi are locul.
Dar pana acolo mai e…
In timpul alergarii m-am gandit deseori la ce voi scrie aici. Acum, ca am pornit sa ,,memorez” din experienta mea de incepator in long-distance running, o parte din timpul alergarii ma preocup de astfel de ganduri. Cred ca e o treaba foarte utila, deoarece am nevoie sa ma gandesc la ceva! Ei bine, cand alergi jumatate de ora sau o ora, timpul mai trece cum-necum. Astazi insa aveam in plan sa alerg trei ore si jumatate, iar asta te poate provoca serios. Daca nu ma credeti, luati un caiet (poate mai multe?) si incepeti sa trasati niste bastonase cu creionul, timp de 3 ore…Destul de probabil sa apara plictiseala.
Multa lume asculta muzica in timpul alergarii. Mie nu prea-mi place, nici in alergare, nici pe bicicleta. Ascult muzica seara, linistit, intr-o anumita stare. Cand alerg, cand ma misc, imi place sa ma integrez in mediu, nu sa ma izolez in alta lume proiectata de fundalul sonor. Asa sunt eu acum, poate voi avea alta parere peste un timp…In orice caz, sunt o persoana care se plictiseste greu, ma simt in regula sa explorez tot felul de idei in timp ce alerg, sau chiar cand sunt nevoit sa astept. Si totusi, in acest gen de antrenament, recunosc, am tendinta sa ma plictisesc…
Voi face la un moment dat o scurta ,,inregistrare” a gandurilor pe care le am in timpul alergarii. M-am gandit la asta dar nu o fac acum. In plus, ar fi o inregistrare mult prea lunga la acest antrenament. Totusi, o sa punctez cateva idei aparute astazi. M-am decis sa regandesc obiectivele pentru maratonul de la Roma. O sa fac asta curand. Apoi, m-a frapat batalia care se da, cand organismul iese din zona de confort, intre diferitele instante ale psihicului. Astazi, spre norocul meu, nu m-au durut genunchii, nu am avut crampe, deci nu au aparut bariere cu grad mare de risc, astfel incat sa spun: mai bine ma opresc, decat sa ma aleg cu vreo accidentare. Nu, astazi am mers relativ bine. Totusi, fara zarva, o forma de oboseala generala s-a instalat in mine, treptat dar sigur, precum un foc mocnit. Mi-am dat seama ca, foarte probabil, organismul meu trimitea tot felul de semnale de alerta catre ,,panoul de comanda”. Banuiesc ca erau multe beculete rosii aprinse, care spuneau ,,stop joc”. Iar undeva, in creier, avea loc o negociere foarte interesanta. Banuiesc ca partea arhaica, reptilianul din mine, vroia sa blocheze aceasta distractie. Nu eram in niciun pericol, nu eram vanat de nimeni si nici nu trebui sa vanez pe cineva pentru a supravietui. Care era in cazul asta rostul pentru care sa pun in pericol sistemul? Greu de spus, intr-adevar, doar ca aici probabil intervenea o alta instanta psihica, mai apropiata de zona constientului, care insista pe nevoia mea rationala de a urma un program, de a atinge anumiti pasi spre o finalitate, valorizata mai degraba in context social. O lupta interesanta, care probabil se intampla in cazul multor alergatori sau sportivi ,,de rezistenta”. De data asta, se pare ca reptilianul a castigat, din moment ce m-am oprit dupa 11 ture in loc de 14. Cred insa ca am facut bine – rationalul aproba decizia luata in consens – deoarece mi-a luat aproape 2 ore sa-mi revin dupa antrenament. In plus, este de preferat sa mai pot alerga si saptamana viitoare, nu sa stau sa zac in urma unui efort facut mult peste limita mea actuala…

Asa ca, ne revedem la urmatoarea tura!…