1 Dec – 13.56km – 1h33m16s
Astazi mi-am propus sa alerg 6 ture. O tura de-a mea este de 2260m.
Vremea a fost superba. Am luat micul dejun pe la 9.30-10.00
M-am imbracat cu pantaloni de trening, un tricou, un polar si o foaie de ceapa deasupra.
Am plecat la alergare pe la 13.10. Tinta era aprx 1h30. Aveam senzatia ca sunt ok.
Chiar pe prima tura mi-am dat seama ca ceva nu merge cum trebuie. Pe scurt, as putea spune ca a fost cel mai dificil antrenament pe care mi-l amintesc. Tin minte ca prima reusita de 20km m-a obosit fizic, in special pe muschi si incheieturi. Acum nu am avut probleme mari musculare si cu atat mai putin pe genunchi sau glezne. Ca suflu insa, am fost foarte jos. In plus, psihicul nu prea a fost cu mine…
Inca de la finalul turei 1 mi-a aparut ideea sa renunt. Nu am vrut sa fac asta, ar fi fost prima oara cand renunt sa fac ce mi-am propus, in antrenamente. Am reusit sa finalizez cele 6 ture, dar a fost realmente greu.
Am alergat prima tura pe la 6m30s pe km, dupa care am tot scazut, pana am trecut de 7m/km. Cu toate astea, pulsul mi-a stat mai tot timpul pe la 165-170 !? Nu am inteles bine ce se intampla, am alergat ca un bolnav.
Leit-motivul gandurilor a fost ,,de ce?”. As fi vrut sa identific cauza pentru care imi era atat de greu. Am inventariat posibilele motive: pauza de antrenamente de aproape 3 saptamani, faptul ca am fost usor atins de o raceala pana in urma cu cateva zile, alergatul la pranz, imbracamintea grea si care nu ofera o buna ventilatie, stressul ultimelor zile. Posibil cate un pic din fiecare?
In fine, am reusit sa ,,ma tarai” pana la final, foarte probabil in ritmul unor miscari hilare, cu o cadenta de film slow-motion. Nu m-am simtit deloc elastic, fara tonus si cu un psihic foarte slabit. Din fericire, am reusit sa termin ce mi-am propus, iar asta ma motiveaza intr-o oarecare masura. Ma astept sa ma confrunt cu acest gen de conflicte interioare cand o sa ajung cu adevarat la provocari mai seioase. Astept cu interes ,,zidul” de 35 km de care am tot auzit. Mie azi mi s-a parut azi ca l-am intalnit pe la km4 🙂
In weekend planific inca o tura, distanta o voi stabili in functie de felul in care ma recuperez.