Ma pregatesc pentru primul meu maraton…

Ma antrenez de ceva vreme la alergat. Daca ma uit putin in spate, cred ca luna asta se face un an…Azi am bagat 4.52km – 28m25s.
Nu este vorba despre antrenamente cu adevarat serioase. Unde pui ca, in perioada de vara, am cam lasat-o moale, fiind mai mult preocupat de bicicleta.
In octombrie insa, am participat la primul meu semi-maraton, cu ocazia Maratonului Bucurestiului. Mi-a placut foarte mult atmosfera si mi s-a activat o idee, rasfoind o revista primita la acest concurs; ce ar fi sa particip la un maraton peste hotare? As imbina astfel antrenamentele cu un scop turistic, as avea o motivatie in plus pentru a ma ridica din scaun, fotoliu sau pat si a transpira cateva ore bune pe saptamana, in soare, vant sau ger…

Astfel am decis sa ma inscriu la primul meu maraton, pe 18 martie 2012, la Roma. Nu stiu daca toate drumurile duc la Roma, dar al meu vreau sa treaca pe acolo in primavara urmatoare. L-am corupt rapid pe Cornel, vecinul meu, care se antreneaza cam din aceeasi perioada cu mine. El a fost insa mai perseverent in 2011, a alergat mai mult si deja a finalizat o distanta de maraton. Eu sunt de-abia la un Personal Best de 20km, deci mai am de tras…
Ni s-a alaturat si Mihai, care este cam la acelasi nivel cu mine pe distanta, doar ca eu scot timp ceva mai bun…
In consecinta, suntem 3 familii care vor ateriza la Roma pe 16 martie, avand scop principal ca partile masculine din echipe sa-si epuizeze energiile pe distanta de ~42km stabilita pentru acest eveniment…

Am inceput jurnalul meu de alergator cu acest detaliu deoarece cred ca este un moment critic. Ma gandesc de mai multe luni sa scriu cate ceva despre experienta mea de alergare. Poate sunt putin inspirat si de Murakami, pe care mai toti cunoscutii mei l-au citit si pe care il recomand oricui aflat in primele faze ale antrenamentelor. M-am abtinut, deoarece nu vreau sa fac un caz din ceea ce fac eu. Mi se pare pe undeva o lauda, nefiind insa cazul. Sunt un alergator mai degraba slab decat bun. Cand eram mai tanar (deh, ce greu e inca sa ma exprim asa…), mai exact in scoala si liceu, eram mai degraba un alergator de viteza. Putini ma puteau intrece pe 50-100m. Desigur, era Tudor, colegul meu de clasa care facea atletism de performanta, viteza, si cu care nu ne puteam compara. In afara de el, foarte rar m-a intrecut cineva in probele pe care le dadeam pe la scoala. Daca trebuia insa sa alerg mai mult de 1 kilometru (da, un kilometru, nu e greseala de tipar!), incepeam sa fiu in dificultate. De aici la 10, 15 km, pare un drum lung. Dar au mai trecut anii si explozia ceruta in alergatul de viteza este tot mai greu de obtinut, asa ca ma reprofilez si eu…Revenind, nu vedeam un motiv prea clar pentru care sa scriu despre experienta mea de alergator. Si am tot tatonat subiectul, in timpul alergarii mai ales, cand gandurile zboara, care pe unde…Astazi m-am decis sa scriu. Am doua motive:
– cred ca trairile sincere ale unui incepator pot atrage si alti doritori catre acest subiect, care poate se tem sau nu au incredere in fortele lor. E posibil ca aceste randuri sa ajute si pe altii sa faca pasul – de fapt, e vorba de mii, sute de mii de pasi. Iar acest lucru m-ar bucura.
– in al doilea rand, un motiv mai egoist: sper ca acest jurnal sa ma ajute pe parcursul antrenamentelor, sa ma tina motivat sa ajung la final, cel putin in acest episod, care sper sa fie doar primul, al maratonului de la Roma.

Acestea fiind zise, am deschis poarta vorbelor si sper sa gasesc timpul si inspiratia sa continui.